ComenteazăAștept în capătul peronului ca să tragă trenul. Mai sunt zece minute până la ora plecării, așa scrie pe tabelă. Mi-e teamă că vom pleca cu întârziere. Oamenii se mișcă haotic. Aștept trenul meu la fel ca și oamenii care își așteaptă trenurile lor: într-o buimăceală nervoasă. Din cauza pandemie – găsesc o scuză și mai arunc o privire în lungul liniei, nu vine…
O pocnitură mă face să tresar puternic. Întorc privirea la linia vecină pe care se odihnește o locomotivă abia sosită din cursă.
Ce au ajuns locomotivele tale, tată!
Locomotiva duduie (nu găsesc alt cuvânt, „duduie”!) și scoate un fornăit greu. Sigur că ai să râzi de comparațiile mele, am rămas la fel de fraier cum m-ai lăsat în lumea asta, băi, tată!
Nu mă pricep la tehnică, n-am o gândire de inginer, așa cum îți doreai să fiu, inginer CFR, mecanic de locomotivă sau măcar impiegat.
A fost drama vieții tale că n-am urmat drumul tău de ceferist. Dar recunosc, fără mari priceperi în domeniu, că locomotiva asta arată rău: tablele sunt înnegrite, atacate de rugină, abia mai stau să nu cadă. Este electrică. Caut cu privirea și alte locomotive trase în gară, găsesc vreo trei-patru, toate arată la fel, sunt surori în mizerie. Uite ce-au ajuns locomotivele tale!
Când ai plecat să iei minunea
Amintirea îmi pocnește în minte: tu ai adus prima locomotivă electrică în Regionala CFR Galați. Ai adus-o de la Electroputere Craiova. Era începutul anilor 70. Și n-ai adus oricum. Pentru operațiunea asta, ai făcut o specializare la București. Da!
Îmi amintesc când ai plecat la specializare, dimineața în care ți-ai luat rămas bun de la mama, erai emoționat, mândru, îndrăgostit, dar nu de nevastă-ta, ci de viitoarea ta locomotivă electrică.
Până atunci, ai condus locomotive pe abur, ai luat-o de jos ca fochist, băgai cărbunii cu lopata, făceai bășici însângerate în palme, apoi ai ajuns mecanic, altul băga cărbunii cu lopata.
Mama îți spăla salopetele cu sodă și le freca cu dragoste, n-avea Persil sau Ariel, o nevastă de mecanic de locomotivă avea viață grea în acea vreme, nu existau ONG-uri care să sensibilizeze presa că femeile ceferiștilor trăiesc ca niște sclave, cu mâinile arse de sodă, să le gătească și să le umple sufertașele la orice oră.
Când s-a trecut la electrificarea transportului feroviar, ai fost ales să faci școala de locomotive electrice la București. Pentru că erai un mecanic bun – așa te lăudai. După școala de mecanici de locomotive electrice (două-trei săptămâni a durat?), te-au trimis la Craiova să aduci locomotivele în regională, trei-patru bucăți într-o garnitură. Și asta îmi amintesc foarte bine, pentru că iarăși te-ai lăudat mamei: când ai plecat și când te-ai întors cu locomotive electrice. Victoria ta. Nu victoria socialismului: a fost numai victoria ta!
O bicicletă Tohan din prima ta
N-aveai treabă cu industrializare, cu electrificarea, cu politica partidului. Erai îndrăgostit. Pentru acea reușită profesională (ce tâmpit sună, „reușită profesională”!) ți-au dat o primă (mi-ai cumpărat cumva o bicicletă Tohan din banii ăia?), dar știu sigur că ți-au dat o medalie: Ordinul Muncii Clasa I. (Clasa a III-a era medalia mai valoroasă.) Ai băgat medalia în fundul servantei din sufragerie, îmi pare rău că n-am păstrat-o ca să am o dovadă vie, să nu inventez în amintirile mele, oricum, nimeni nu mă poate verifica sau contrazice, sunt amintirile mele. Așa cum locomotivele electrice au fost ale tale. Medalia ta, amintirea mea.
Lecțiile din sufragerie
Mă holbez la vechitura de locomotivă electrică și mă gândesc că ceea ce mi-a plăcut la tine, băi, tată, a fost pasiunea ta de a studia. Nu ți-au fost de-ajuns specializarea de la București, aducerea locomotivelor de la Craiova, prima în bani și nici „ordinul muncii” ca să ajungi un mecanic bun de locomotivă.
Nu te-ai culcat pe laurii victorie, ci ai continuat să studiezi. Locomotiva ta electrică. Asta m-a umplut de admirație, nu ți-am spus-o niciodată, îmi pare rău, băi, tată, că nu ți-am spus!
Stăteai întins pe recamierul din sufragerie și studiai schemele electrice și mecanice din cărțile tehnice ale locomotivei electrice cu o concentrare îndârjită, rupt de lume și noi mergeam prin casă în vârful picioarelor pentru că tu dezlegai tainele locomotivei.
Salopetele tale erau mai curate, pentru că lucrai pe electrică, dar mama le freca tot cu sodă. Probabil că asta e adevărată dragoste: să descoperi tainele celui iubit, cât trăiești, o viață întreagă, indiferent că ți-e locomotivă sau nevastă.
Locomotivele ard pentru că ne batem joc de munca înaintașilor
Nu există o istorie a Regionalei CFR Galați în care numele tău să figureze drept mecanicul care a adus și a condus prima locomotivă electrică din regiune. Acum, locomotivele iau foc, presa anunță cu voluptate accidentele, dar nu mai sunt ale tale, sunt ale altora. Cine mai are nevoie de istorie când iau foc locomotivele?
De ce ard? Pentru că sunt vechi. Pentru că nu avem respect față de munca înaintașilor. Pentru că puțin ne pasă de trecut. Pentru că n-aveam nicio grijă pentru viitor. Pentru că „merge și așa”… Ai studiat locomotiva ta electrică până te-ai pensionat. Apoi, te-a cuprins sila de CFR, de depou, de locomotivele conduse de alții. Am aflat din „surse ale depoului” că ai fost un mecanic prost. M-au durut aceste „surse”. Erau mecanici tineri, din altă generație, care îți luaseră locul. Cred că asta se întâmplă peste tot în România, cei tineri sunt necruțători cu cei bătrâni: proști, expirați, ramoliți.
Încă nu mi-a băgat trenul, futu-i! Să-ți mai spun ceva, până-mi trage trenul… După mulți ani de la ziua în care ai adus locomotivele electrice în regională, mă plimbam prin grădina publică cu o fată, pe care o țineam de mână. O fată de ceferist, mecanic de locomotivă.
Trebuie să urc în tren. E trenul meu
Nu-ți spusesem că am cunoscut și țin de mână fata unui coleg de-al tău. Și ca să mă dau mare, ca orice băiat înfierbântat!, m-am lăudat fetei că tu ești primul mecanic din regională care a condus o locomotivă electrică. Și fata mi-a răspuns foarte serioasă: nu-i adevărat, tata a adus prima locomotivă electrică! Răspunsul ei m-a bulversat: „Taică-tu? Imposibil! Taică-meu a adus-o…!”
Ba nu, tata! – m-a contrazis fata cu fermitate. Disputa asta nu m-a făcut să-i dau drumul la mână, dimpotrivă, i-am strâns mai tare mâna ca și cum aș fi vrut s-o fac s-o doară și durerea s-o oblige să recunoască faptul că tu ai fost primul mecanic de locomotivă electrică și nu taică-su! Mi-a suportat strânsura.
Uite că-mi trage trenul! Sper să nu-i ia foc locomotiva sau să deraieze, Doamne ferește! Ai fost norocos, băi, tată, cu dragostea ta pentru locomotivă. Ți-ai iubit munca de mecanic, deși n-ai intrat într-o istorie, măcar una mică, dar istorie să fie…
La naiba cu istoria asta care se scrie din interese! Apropo, fata aia, precum știi înainte să te prăpădești, mi-a devenit nevastă și îmi este și acum, dar n-am ajuns încă la o înțelege, la un pact, la un consens: tu sau taică-său a adus prima locomotivă în regională? Dilema continuă, am să cercetez, mergem mai departe, trebuie să urc în tren. E trenul meu.
Foto: Facebook