16 comentarii„Dorim doar o recunoaștere la ceea ce a fost, nu schimbam cu nimic istoria. Nu cerem să ni se dea ceva, cerem doar o recunoaștere. În cazul în care Biserica Ortodoxă va refuza așa cum a făcut-o până acum, noi atunci ne vedem nevoiți să apelam la instanța de judecată”, a spus presei Dorin Cioabă. Eu i-am văzut declarația la Știrile TVR.
Cum „se scuză” biserica
Ce zice Biserica, prin purtătorul de cuvânt? „Ține de onestitate intelectuală și morală să spunem public și răspicat că nu toți romii erau robi, că nu toți robii din Țările Române erau romi și că robi au fost și foarte mulți români, tătari sau turci în aceeași epocă și în același spațiu geografic”.
Nu că biserica și-ar fi cerut vreodată scuze de la români, tătari sau turci, căci despre acest minim act reparatoriu e vorba. Dacă ar fi făcut-o până acum, cu siguranță „onestitatea intelectuală și morală” îi obliga să-i menționeze și pe romi.
Ce înțeleg de aici? Romii sunt urecheați că nu sunt exacți cu informarea lor, așa că nu se justifică cererea pe care o au.
În aceeași știre, istoricul Mihai Manea continuă în același registru, de parcă s-ar fi înțeles cu domnul Bănescu: „Nu cred că trebuie să blamăm o singură instituţie, că este vinovată. Deopotrivă, clasa boierească a avut un rol important, depotrivă toţi domnii medievali din Ţările Române”. Dar cum și boierii, și domnii medievali sunt morți, ce scuze?, îmi permit să exagerez. Să fie nevoită doar Biserica, ce n-are altă vină decât că a supraviețuit, să-și ceară scuze?
Istoricul recunoaște totuși că „reabilitarea unei populații întotdeauna în suferință sau care a fost marcată de o tragedie este necesară în istorie”.
Dacă agresorul te eliberează, totuși, agresiunea nu se mai pune
Ne dă cu cartea corectitudinii datelor istorice în cap și cercetătorul științific Luigi Bambulea. „Există o distincţie între robie şi sclavie. Robia presupunând o anumită reciprocitate în natură şi Biserica a intrat în relaţie cu romii potrivit unor instituţii sociale uzuale în perioada istorică respectivă. Apoi, aspecte de fond. Primul proiect de eliberare a romilor i-a aparţinut Mitropolitului Neofit Cretanul. Să nu se uite asta”, spune Bambulea pentru TVR.
Îmi traduc: așa erau vremurile, așa făcea toată lumea. Apoi, tot Biserica i-a eliberat, deci nu se pune dacă s-a corectat.
Luigi Bambulea este, pe lângă cercetător științific, și „licenţiat în Teologie Ortodoxă, profil Teologie, specializarea Teologie Pastorală”, potrivit CV-ului său. Poate că ar fi bine să menționăm și acest statut.
Fiindcă răul nerecunoscut se propagă
În mai 2021, a fost descoperit un cimitir cu rămășițele a 215 morminte nemarcate în apropierea unei școli canadiene pentru copiii indigeni. A fost doar începutul, pentru că alte și alte rămășițe umane au fost găsite în ultimii doi ani, ultimele în ianuarie acest an, în apropiere de Ontario, potrivit NYTimes. Aceste morminte sunt considerate o dovadă incontestabilă a brutalității așa-numitului sistem de educare a populației indigene, „un genocid cultural” și descoperirea lor a dus la proteste în toată țara, chiar de ziua națională a Canadei.
„Ne pare rău. A fost ceva din trecut ce nu putem repara, dar putem să ne angajăm în fiecare zi să reparăm în prezent și în viitor. Aceasta înseamnă să recunoaștem daunele, impactul, traumele intergeneraționale, ciclurile de provocări cu care se confruntă mult prea multe popoare indigene din această țară din cauza acțiunilor pe care guvernul federal și alți parteneri le-au întreprins în mod deliberat și voluntar”, au fost scuzele publice ale Guvernului canadian prin vocea lui Justin Trudeau. Apoi toți ochii s-au uitat spre Biserica Catolică.
Puterea spovedaniei
În timpul vizitei din iulie anul trecut, pe care a numit-o „pelerinaj de penitență”, Papa Francisc s-a adresat canadienilor: „În fața acestui rău deplorabil, Biserica îngenunchează în fața lui Dumnezeu și îi imploră iertarea pentru păcatele copiilor ei. Cer cu umilință iertare pentru răul comis de atât de mulți creștini împotriva popoarelor indigene”.
Să revenim la noi, dacă aceste gesturi par prea departe de noi. Gestul simbolic al condamnării comunismului din Parlamentul României a fost un moment istoric și necesar. Unii au spus că a venit cam târziu, abia în 2006, dar e bine că totuși s-a întâmplat.
„În numele statului român, îmi exprim regretul şi compasiunea pentru victimele dictaturii comuniste. În numele statului român, cer scuze celor care au suferit, familiilor lor, tuturor celor care, într-un fel sau altul, şi-au văzut destinele ruinate de abuzurile dictaturii”, a spus Traian Băsescu în Parlament atunci.
De ce nu poate Biserica Română de azi, instituție care încurajează penitența, smerenia și respectul față de oameni, să ceară scuze pentru suferința și răul pe care le-a făcut romilor în 500 de ani de robie (și românilor, și tătarilor, și turcilor)? Da, știm că vremurile erau altele și oamenii gândeau altfel, dar în cei 138 de ani de când e instituție autocefală, Biserica a învățat cu siguranță câtă putere stă în spovedanie.