De ce e „Anul nou care n-a fost” un film slab. Un bilanț 2024 și ce ne așteaptă în 2025

Tot pornind de la un film am făcut niște predicții destul de bune pentru 2024, un film excelent al lui Radu Jude, „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”. Filmul e încă prezent în toate topurile revistelor și criticilor de prestigiu din lume. Sper că l-ați văzut. Practic, ce era important e că surprindea o față dublă pe care o avem cam cu toții, obediență publică scârboasă și haiducie tiktokistă în intimitate. Cele două sunt forme echivalente de reacționarism cu față de revoltă antisistem. De fapt, numai antisistem nu ești când vorbești ca Elon Musk.

Am să folosesc „Anul nou care n-a fost” al lui Bogdan Mureșanu cu același scop, de a trage o linie pentru 2024 și de a face câteva încercări de prognoză pentru 2025. Cu mențiunea importantă că acest film nu mi-a plăcut deloc, în ciuda presei bune pe care o are și a fanilor care sunt topiți după film.

Simplul fapt că filmul lui Mureșanu a devenit pentru unii argument împotriva „proștilor” care sunt nostalgici după Ceaușescu îl transformă într-o unealtă ideologică boantă. Sigur, nici regizorul nu s-a ferit de așa ceva, el  asta și-a dorit, un film cu morală: să-și amintească oamenii ce rău era. Acest tip de miză pe receptare e cel care strică complet o producție care putea trece liniștită într-un sertar mare de mediocrități.

Recomandări

Matt Pottinger, consilier pentru securitate națională în primul mandat Trump: „Colapsul Ucrainei ar fi mai costisitor pentru SUA decât cheltuielile modeste din prezent pentru a o sprijini împotriva Rusiei”

Premisele sunt greșite. Pentru mulți ce s-a întâmplat cu fenomenul Georgescu este fix amenințarea Ceaușescu. O tâmpenie cât casa dacă n-ar avea și o scuză: decenii de anticomunism stupid, fără spirit critic, făcut doar de unii ca să se dea eroi postcomuniști. Confuziile ideologice arată starea precară de educație istorică chiar a acelora care se pretind educați și raționali, votanții ăia europeniști, anti-Georgescu. În primul rând, în zilele astea pericolul vine dinspre extrema dreapta. Comunismul e extremă stânga, adică antifascist, antilegionari etc. Logic, nu poți fi anti-Georgescu fiind și anticomunist, că ți se ofilesc și ultimele rețele de logică.

Sigur, Ceaușescu în ultimii săi 15 ani s-a dus în suveranism, dar după diverse etape istorice și economice greu reversibile – pe el globalismul l-a lovit în frunte cu prețurile petrolului (sfârșit de ani 70) într-o țară care tocmai ce se industrializase. Înainte, gestul de a critica URSS pentru intervenția în Cehoslovacia (aplaudat de toată lumea) l-a izolat încet și de hegemonul din est. Cultural a recuperat unele figuri patriotice, unele problematice din interbelic, din motive strategice de construcție a unui patriotism comercial local (din care au făcut parte și filmele mitico-istorice tip „Dacii”), un vis mai vechi de-al lui de a face un Hollywood roșu – vis din care încă se hrănesc televiziunile și azi când n-au ce da pe post și din care se hrănesc și alde „istorici de TikTok”. 

Recomandări

Dosarele din 2024 închise prin prescripție. Inculpații VIP exonerați de răspunderea penală, ajutați de la cel mai înalt nivel din justiție

Dar de aici până la a spune că Ceaușescu e extrema dreaptă e totuși cale prea lungă, pe care unii o forțează aiurea. O forțează și pentru că urmează un soi de logică Humanitas-Liiceanu – în timp ce noi îi preamărim necritic pe intelectualii mânjiți cu legionarism (Cioran, Noica, Eliade), am găsit fasciștii fix printre comuniști. E o contorsiune a minții ajunsă lege pentru semidocții băștinași.

Din acest motiv, filmul „Anul nou care n-a fost” e folosit de fanii săi ca o ghioagă în capul suveraniștilor: uite, bă, ce-ați votat, voi vreți o lume totalitară ca-n film! Din start, greșit. E aceeași indignare stupidă a privilegiaților vremii care nu înțeleg de ce regretă unii oameni epoca Ceaușescu. Răspunsul e simplu, pentru că mulți o duc mai rău. Chiar dacă cifrele, salariul mediu, mulțimea supermarketurilor, și PIB pe cap de locuitor le arată unor isteți inversul, nu, sunt milioane de oameni care au dus-o mai rău, s-au zbătut grav pentru o viață normală sau pentru supraviețuire.

Filmul are niște fracturi de logică: mama securistului care suferă după o casă boierească ce urmează a fi demolată. Ea fusese comunistă convinsă, în timp ce fiul suferea de comunism târziu, cinic și opresiv. Până la urmă cine după ce suferă? Apoi, artista care suferă că trebuie să spună o poezie slugarnică la adresa regimului – toată drama ar fi fost poate mai realistă dacă ne amintim că era bătaie pe astfel de momente oportuniste, suferință era mult mai puțină. Iar drama unui muncitor pomenit de copilul său în scrisoarea către Moș Gerilă e cel mult un banc obosit.

Recomandări

Economistul Radu Georgescu: „Dacă aș fi angajat, mâine aș face primul drum la Registrul Comerțului pentru a face o firmă”

Un ritm narativ există, adică pot înțelege de ce acest film a atras totuși un public mai larg, dar există și o complacere în comod și previzibil, a regizorului și a publicului său, într-o temă despre care multe chestii mult mai importante și expresive s-au făcut. Proiectul lui Mungiu, „Amintiri din Epoca de Aur”, este, de exemplu, zece clase peste – iar tonul și maniera istoric-anecdotică este preluată de la el cu găleata de Mureșanu. 

Filme despre revoluție au fost destule bune, menționez doar „Hârtia va fi albastră” a lui Radu  Muntean, excelent. Ce să mai vorbim de „A fost sau n-a fost”, de Porumboiu. Dar aceste filme au fost bune în primul rând pentru că nu s-au pliat pe prostioarele emise cu pompă de decenii. Pe când, în cazul „Anului nou care n-a fost” e plin de locuri comune în care e mângâiat pe cap tot spectatorul care are impresia că ce pățește el acum e tot de la comunism.

Totul e din vina comunismului. Nici capitalismul nu l-am făcut perfect tot din vina lui. Și Bucureștiul e cum e pentru că Ceaușescu a fost cizmar. Dacă vezi istoria ca un gâgă, fără să pui nimic în perspectivă, fără să înțelegi tensiunile războiului rece care au dus la austeritatea cruntă din anii 80 (cea care a făcut uitați totuși glorioșii ani de salt material pentru multe familii, în anii 60-70), atunci te vei mulțumi cu filme despre cenzură și libertate înălțătoare.

Ce ne așteaptă

Tot uitându-mă la acest film mi-am dat seama ce ne așteaptă și în 2025, o ciorovăială fără sens în care unii practică un discurs de extremă dreapta, iar ăilalți urlă „comuniștii”. Discuții nesfârșite despre „libertate” și „sistem”, două cuvinte goale pe care fiecare le umple cu același amestec de tocătură anticomunistă indigestă și suveranism învățat pe colțul mesei.

Vrei să știi ce e „sistemul”? „Sistemul” nu e ăla care te blochează pe rețele când ameninți oameni cu bătaia. (Apropo, pentru georgiștii ăia care profită de acuzațiile fără dovezi clare de intervenție rusească, să știți că partea cealaltă, cu voma legionară, aia e probată și clară pe internet. Nu o mai dați că nu există nici aia doar pentru că nu există ruși în scenariu!)

Sistemul e ăla care îi determină pe guvernanți, când iau măsuri de austeritate, să nu se atingă de averi și de mega-afaceri, ci să taie rapid vouchere și mici bonusuri pentru angajați de rând. Iar de sistemul ăla chiar nu se ia chiar nimeni – asta e special dedicată Georgiștilor și AUR-iștilor care au descoperit apa caldă, cum că multinaționalele nu plătesc destule taxe, dar care îi mângâie pe cap pe tot felul de clovni afaceriști români (cu Becali în frunte) care n-au plătit taxe nici măcar cât multinaționalele.

Marea luptă antisistem am putea să spunem că e un „război  care n-a fost”. Și nu se arată a fi nici în 2025. Sărăcanii care nu mai știu de salariu și demnitate în muncă se agață cu speranță de tot felul de afaceriști cu idei conspiraționiste învățate de pe YouTube. Însă această alianță bogați-săraci e falsă și periculoasă, plină de potențial violent. Sper că oamenii cu probleme materiale care au crezut în speranțe de extremă dreapta vor vedea că se dorește doar o schimbare a cardurilor de umplut.

Până nu va fi provocat statul să presteze servicii și mai bune, nu să jubilezi ca prostul că „se taie de la bugetari”, până nu vom înțelege că o afacere bună trebuie să lase amprentă socială pentru toți, atunci vom rămâne într-o glumiță slabă, într-un film în care revoluțiile încep de la o pocnitoare aruncată în mulțime.

La mulți ani!

Urmărește-ne pe Google News