ComenteazăContextul e fioros. Pe termen scurt, mediu, lung. Ca să scăpăm de gaz rusesc, se cumpără și se stochează de peste tot gaz scump. Savanții climatologi mai au puțin și se aruncă toți în ocean de pe ultimul ghețar, situația fiind dramatică în criza încălzirii globale. Iar pe termen scurt, inflația e devastatoare, cheltuielile de bază sunt la cer.
Mai bine nu mai citești știrile. Poate scăpăm cumva miraculos. Un reflex normal la cap ar fi să începi să întinzi plase de siguranță socială când vezi inflația cât e, când vezi că războiul agravează echilibrul economic (care începuse să se surpe dinainte).
E valabil și pentru România, unde afacerile mici se clatină grav, iar idei de investiții serioase nu vin, că doar se fac destui bani din supermarketuri, energie și case de pariuri. E valabil și pentru o penibilă Comisie Europeană care ar trebui să aibă o singură obsesie: un venit minim garantat pentru fiecare cetățean european, adică o contracarare a suveranismului păgubos în singurul mod posibil, prin măsuri sociale reale.
Nu, „opinia publică”, de fapt o castă de analiști economici și jurnaliști care de 3 decenii spun aceleași prostii contrazise în toate felurile de realități, ne informează de pericolele „socialiste”!
Deschid un ziar economic de la noi și văd titrat „Spania devine cel mai socialist stat al Europei”. Motivul? Că a mărit salariul minim și a plafonat prețul gazelor. Tonul e unul de panică. Fix ca la alegerile din Franța, unde mi se umpluseră rețelele de deștepți care meditau: oare tânărul francez e nebun? Cum să voteze socialiști în proporții așa mari?
PSD are reflexe de partid de minipatroni
Zilele trecute a zis și Ciolacu două vorbe despre impozitul progresiv, așa timid, și s-a declanșat tsunamiul: socialiștii pesediștii ne fură țara! În primul rând, am mai scris-o aici de vreo 132 de ori, PSD, când zice că vrea să ia o măsură socială, are un obicei un reflex de partid de minipatroni și rentieri: pentru fiecare concesie socială mai dă vreun milion de scutiri celor care ar trebui taxați.
Să nu uităm că dintre cele mai mari facilități pentru corporații au venit dinspre Dragnea.
Când dreapta vine la putere, are o altă obsesie periculoasă, să cedeze felii din drepturi publice: privatizează sănătate, energie, tot ce prinde. Când PSD vine la putere nu mai încearcă să stopeze trendul, doar inventează mici anestezice și găsește motive să protejeze mici angajatori și o clasă de mijloc necorporatistă să-și vadă de rentele de provincie.
Ce a zis Ciolacu mai exact? Că nu renunță la ideea de impozit progresiv, pentru că el oricum vede că nu mai e progresiv. Are dreptate: nu se impozitează uniform. Dar de aici până la a impozita pe bune progresiv e cale lungă. Asta nu sună a hotărâre. Ci deja a scuză. În același sens a sărit să-l completeze și ministrul muncii, Marius Budăi. Nu e vorba de băgat cine știe ce taxe pentru cei cu venitul mare. E vorba de soluția USR, un dezastru după părerea mea, de a da deduceri pentru salarii mici. De ce dezastru? Simplu, din nou încurajăm oamenii să vadă acele taxe ca pe o povară, nu ca pe o garanție că o să mai avem unde suna la 112 și peste 5 ani. Soluția asta cu scoaterea taxelor pentru venituri mici mai distrage și atenția de la prea micile taxe pentru marile afaceri, pentru profituri.
Reacția a venit prompt: socialiștii ne duc de râpă. Da, ne duc de râpă pentru că nu-s socialiști. Există niște obsesii ale impozitării pe venituri mici care nu-s întâmplătoare: e aici o piață a mâinii de lucru ieftine care tot presează pentru, de fapt, facilități, ca să-și păstreze angajații.
Cum vor putea cei care plătesc mizerabil să-și țină angajații? Păi, le dă guvernul niște scutiri de taxe și oamenilor li se mărește miraculos salariul prin simplul fapt că statul se îndatorează și mai mult. Ăsta e „socialismul” PSD. Culmea e că se mai și urlă la ei, în timp ce ăștia nu știu cum să mai mângâie afaceriștii și ultraliberalii pe cap.
PSD-ul a devenit oricum o umbră iohannistă. Mesajele legate de militarizare sunt fix pe linie, nimeni nu chestionează totuși cât și cum cheltuim pe servicii și armată, că doar e război. N-o făceau nici până acum. Alte teme conexe strategice, precum exploatarea gazelor în Marea Neagră sunt și ele tratate strict lobbystic – trebuie făcut totul pentru investitori ca să scăpăm de ruși. Nici rușii, nici americanii nu plătesc facturi la final de lună, din ce știu. Iar prețul gazului tot mare e. Astfel de teme sunt preluate de clovnii de la AUR, care încearcă să se revitalizeze cu niște „scăndăluțuri” acum, că au cam amorțit în ultimele luni pe rețelele de socializare. Faptul că o temă importantă, precum redevențele, ce facem cu resursele de combustibil fosil, cum ne orientăm strategia energetică etc., a ajuns să fie discutată doar de AUR arată mai curând cum să discreditezi teme mari. La noi e simplu. Când contești decizii ciudate, netransparente, luate pe colț de masă, ești putinist, „aurist” și gata.
Să ne întoarcem la Spania și Portugalia. Ele practic au primit scutire de un an pentru că nu au alternative în alimentare cu gaz. Comisia a permis să-și stabilească singure prețul. Atenție, prețul electricității e indexat cu prețul gazului în piața liberă, deci își scad și prețul la electricitate. Soluția e temporară. Însă e un semn că se poate. România e incredibil de imobilă și neputincioasă, deși stă cu statisticile în mână, care îi spuneau încă înainte de pandemie că dacă dai drumul la prețuri la energie distrugi tot consumatorul mic și mediu. Iar soluția compensațiilor nu face decât să producă noi ajutoare pentru mari companii de distribuție.
Ironia
Ne întoarcem la impozitul progresiv care nu va veni și tragem niște concluzii. Unul dintre argumentele împotrivă e etern: oricum nu colectăm ca lumea, n-am digitalizat etc. E corect, dar asta nu ne poate împiedica să vedem altceva. Tocmai pentru că nu avem viziunea de ansamblu a nedreptății: și anume că zburdă unii cu profituri uriașe și nu plătesc destul, adică le asigurăm legal un paradis fiscal, abia asta e foarte grav. Iar cine se sperie de anunțuri precum cel făcut de Ciolacu e doar ipocrit sau neștiutor.
Construcțiile zbârnâie. Zbârnâie profituri, muncă la negru, dar, vai!, trebuie să susținem angajații cu scutiri de taxe. Iar ăia tranzacționează blocuri și plătesc niște glume de impozite. Proprietățile sunt iarăși slab impozitate, grosul vine tot de la amărășteanul de rând, nu de la lorzii închirierilor și ai „residence”-urilor.
În agricultură se întâmplă lucruri interesante. E un întreg lobby al „bietului fermier”. Sigur că există și bieți fermieri care trebuie ajutați. Dar în România comasarea a duduit, există companii care fac bani cu lopata – ăia nu mai sunt fermieri, sunt moguli. Evaziunea cât casa unde e? În comerțul de cereale. Unde e iarăși muncă la negru? Tot în agricultură.
Deci dacă ne apucăm să ajutăm, să ajutăm pe cine trebuie, nu adevărați mastodonți care au sute de mii de hectare și care văd cu plăcere cum urcă prețul la cereale. Apropo, India, al doilea exportator mondial de cereale, a anunțat că întrerupe exporturile după ravagiile făcute de criza climatică la ei în țară. (Da, există criza aia climatică, numai că o vreme o s-o simțim în indici de inflație).
Maneaua e deci cinstită. Spune simplu ce ne spun experții noștri economiști complicat: lasă bre câțiva bogați în fiecare mahala, că dup-aia le mai curg și pentru noi niște firimituri de pe la chiolhanuri. Cât timp vom sta în filozofia antisocialistă și nu vom interveni radical pe piața muncii cu mărirea salariilor minime, cu impozitări pe averi, și cu ofensivă acolo unde doare (evaziunea din TVA), ne vom tot mira de „socialismul” vestului și vom preamări capitalismul nostru estic de amărășteni.