Vorbim de același președinte ale cărui reacții veneau cu o întârziere de câteva săptămâni bune în perioada procedurii de numire a șefului DNA, instituție aflată într-un prelung interimat, sau despre un președinte care a lăsat impresia că dorește în Europa o luptă împotriva corupției mai degrabă în stare de avarie, decât una puternică.
Klaus Iohannis nu a dat niciun semn public că ar dori o revigorare a DNA, nu a dat niciun semn că înțelege jocurile de putere din interiorul sistemului judiciar care împiedică promovarea unor magistrați curați la vârful lui, nu și-a făcut o prioritate în a tranșa controversata Secție specială pentru investigarea magistraților.
În schimb, și-a ales cea mai ușoară pradă pentru această perioadă de campanie electorală – Felix Bănilă -, pe care a decis să o atace ca să se bucure de capitalul emoțional stârnit de speța Caracal.
Nu este o mare dificultate să înțelegi profilul procurorului șef al DIICOT, Felix Bănilă. Un personaj insipid, ale cărui mesaje nu pot penetra puternic spațiul public, din cauza limbajului lemnos cu care și le îngroapă singur, un procuror potrivit unei perioade grele de tranziție în care e presat să împace și abordarea pesedistă asupra justiției, dar să permită o supraviețuire a instituției, sperând pe viitor la regimuri politice mai prietenoase justiției.
O instituție puternică, mai ales una de Parchet, se face remarcată prin faptul că impune singură subiectele de dezbatere în spațiul public, prin investigațiile de anvergură pe care le anunță. Structurile de Parchet fac ele agenda publică, mai ales într-o țară măcinată de corupție, cum este România.
Or, în epoca procurorului general al României, Bogdan Licu. și a procurorului șef al DIICOT, Felix Bănilă, se întâmplă exact invers. Singura strategie a celor doi șefi este să se facă remarcați pe spețele cu impact emoțional care apar în presă. Sesizări și branding personal pe presupuse infracțiuni dezvăluite în presă.
Sigur că și aceste cazuri trebuie gestionate în mod profesionist de instituțiile statului, însă dacă în perioada în care conduci aceste instituții numai de acest lucru te arăți capabil, aceasta este dovada că nu ai mari calități de manager pentru a-ți impulsiona și încuraja procurorii din subordine să lupte singuri cu marea criminalitate.
Înainte de a fi un apropiat al Oanei Schmidt-Hăineală, un magistrat celebru pentru talentul cu care face și desface jonglerii în sistemul judiciar, Felix Bănilă a fost ales la șefia DIICOT pentru că reprezintă ceea ce fostukl ministru al Justiției, Tudorel Toader, căuta la acel moment – un procuror sub vremi.
Fără curaj, fără personalitate, fără anvergura cazurilor controversate și grele de la București, Bănilă a corespuns perfect și așteptărilor șefului statului atunci când l-a numit la șefia DIICOT fără să clipească.
Acum, degeaba se dezice de el, încercând să se adreseze și electoratului sensibil la temele justițiare. Pentru cei care urmăresc constant acest domeniu, este totuși prea târziu.