28 comentariiCazul de la Spitalul Sf. Pantelimon şochează şi pare neverosimil, în opinia unora, pentru că acuzate de crimă sunt două doctoriţe, iar victime sunt pacienţii aflaţi în îngrijirea lor. Dacă ar fi fost vorba de vreun alt angajat al spitalului, de un brancardier sau un paznic care se strecura noaptea în salon şi sugruma victimele lipsite de apărare, probabil că n-ar fi existat nici atâta revoltă în societate, dar nici valul de solidarizare din partea breslei celor acuzaţi, întru dezvinovăţirea lor.
Pare greu de crezut că un medic, care a învăţat atâţia ani doar cum să salveze vieţi, e capabil să ucidă „cu sânge rece”, aşa cum acuză procurorii. Dar, precum boala, nici răul nu alege. El se poate ascunde în orice om, indiferent de profesia lui, de studiile absolvite sau de categoria socială din care face parte.
Am avut în România cazuri de medici dovediţi şi condamnaţi definitiv pentru că au condiţionat actul medical de primirea unor foloase materiale. Şi ei juraseră să salveze vieţi. Profesia nu e o garanţie a inocenţei pentru nimeni; există cazuri de poliţişti care au comis crime, de preoţi violatori şi de magistraţi care luau mită pentru a soluţiona favorabil dosare.
Și peste tot în lume au existat cazuri ale unor angajaţi din sistemul medical care au ucis pacienţi, devenind printre cei mai prolifici criminali în serie. În literatura de specialitate, ei sunt numiţi „îngerii morţii”.
Cine sunt „îngerii morţii” şi cum ucid ei
Există numeroase cazuri de medici și asistente care s-au transformat în ucigași în serie, iar crimele lor trec adesea neobservate, pentru că moartea subită a unei persoane care e grav bolnavă sau în vârstă nu e deloc improbabilă, scrie consultantul FBI, John H. Trestrail, în Ghidul pentru investigarea crimelor prin otrăvire.
„Îngerii morţii” acţionează aproape întotdeauna, începând de la vârsta de 26 de ani, în spitale, în clinici sau în instituţiile similare şi nu trebuie neglijată existenţa lor şi în rândul forţelor de ordine, spune Laurent Montet, doctor în criminologie, în cartea sa, „Criminali în serie”.
Potrivit lui Montet, „îngerii morţii” caută îndeosebi victime vulnerabile – pe cei foarte tineri (copii) sau foarte bătrâni şi neputincioşi. Atacă numai atunci când prada e cu desăvârşire sub controlul lor, evitând orice luptă, şi o consideră „un muribund care nu mai are dreptul să trăiască”.
În cazul de la Spitalul Sf. Pantelimon, asistentele de la ATI, audiate ca martore în dosar, au declarat că dr. Maria Miron le micşora doza de noradrenalină „pacienților care aveau multe zile pe secția ATI sau despre care aceasta aprecia că nu mai au șanse de supraviețuire”. Îi numea pacienţi „de lăsat”.
Erau „pacienți în vârstă (peste 80-90 de ani) și staționari de o perioadă, în medie, de peste 60 de zile în secția ATI, ținuți în viață doar de aparate”, spune una dintre asistente.
Metoda utilizată de „îngerii morţii” pentru a ucide este „subtilă şi dificil de detectat”, spune Laurent Montet. Alegerile comune sunt injecțiile cu insulină și potasiu sau manipularea echipamentului respirator (de exemplu, scăderea debitului de oxigen). Într-un sfert din cazuri, metoda a rămas necunoscută, se arată într-un studiu publicat de PubMed.
„Ce, sunt Dumnezeu, să prelungesc suferință?”
De ce ucid „îngerii morţii”? „Eul şi compulsiunea în vederea dominării sunt motivele cele mai frecvente”, explică Laurent Montet. Există obsesia, pe deplin conştientizată, de a controla viaţa celor care sunt total dependenți de îngrijirile lor.
Şi John H. Trestrail vorbeşte despre exercitarea „puterii” asupra vieții și morții şi dă ca exemplu cazul medicului american Michael Swango care se pare că a ucis, prin otrăvire, 60 de pacienți și colegi din Statele Unite și Zimbabwe. A recunoscut patru crime şi a primit închisoare pe viață.
„Am controlat viețile altor oameni, dacă au trăit sau au murit. Aveam această putere de control. După ce au trecut 15 zile şi nu am fost prins, m-am gândit că e dreptul meu. M-am numit judecător, procuror și jurat. Așa că m-am jucat de-a Dumnezeu”, mărturisea Donald Harvey. Infirmier în spital, a ucis 87 de pacienți, pentru a le „alina durerea”, explica el. Îi otrăvea cu arsenic sau cu cianură, le injecta insulină, morfină sau seruri contaminate cu virusuri, îi sufoca sau le oprea ventilatoarele ce îi ţineau în viaţă.
Într-o convorbire interceptată de anchetatori, concubinul doctoriţei Maria Miron, care, la rându-i, e medic îi spune acesteia: „Ce, sunt Dumnezeu, să prelungesc suferință? Tre să-l lași pe Cel de Sus, nu pe nora (noradrenalina – n.r.) să decidă”. Doctoriţa e de acord cu teoria: „Da, Cel de Sus. Frumos (spus – n.r.)”.
Ucid din milă, din lăcomie, din dorinţa de a deveni eroi
Peter Smerick, profiler FBI, spune că există două tipuri de „îngeri ai morții”: (1) ucigașul din milă, care spune că ucide pacientul pentru a pune capăt suferinței lui și face asta bazându-se pe faptul că arareori există autopsii în cazul pacienților grav bolnavi și (2) ucigașul erou, care își expune pacientul unui risc vital, încercând apoi să-l salveze, pentru a fi aclamat ca un „erou”. Astfel, el capătă recunoştinţă și un plus de respect de sine.
Dar există şi „îngeri ai morţii” motivați să omoare pentru profit financiar. În 2016, dr. Hsiu-Ying „Lisa” Tseng din California a fost condamnată la 30 de ani de închisoare şi interdicția de a mai profesa vreodată, după ce trei dintre pacienţii ei au murit, în urma unor supradoze cu medicamente prescrise de ea. „Acest verdict transmite un mesaj puternic celor din comunitatea medicală care pun pacienții în pericol pentru propriul câștig financiar”, declara procurorul districtual.
În unele cazuri, s-a descoperit că „îngerii morţii” colaborau cu firme de asigurări sau cu case de pompe funebre.
Un indiciu al motivului financiar apare atunci când testamentele pacienților victime sunt modificate peste noapte, prin trecerea medicului pe lista de moștenitori. Medicul englez Fred Shipman, suspectat că a ucis peste 200 de victime, a fost acuzat şi condamnat pe viaţă pentru uciderea a 15 paciente, prin injectare de heroină. Uneia dintre paciente, medicul îi falsificase testamentul, pentru a beneficia de 386.000 de lire sterline.
Sunt și „îngerii morţii” care îi elimină pe pacienții prea exigenţi sau pentru care depun mai multă muncă, se arată într-un studiu publicat de PubMed, iar presiunea spitalului de a elibera paturi poate fi, de asemenea, un motiv pentru a grăbi moartea celor grav bolnavi. În acest scenariu, pacientul e considerat un „blocant de paturi”.
Asistentele care au depus mărturie împotriva dr. Maria Miron şi dr. Mirela Păiuş spun că, în opinia lor, ele grăbeau moartea pacienţilor pentru a «elibera paturi» de pe secția ATI și a aduce alți pacienți de pe secțiile spitalului”, doar ca „să se pună bine cu conducerea (secției, spitalului) prin detensionarea situației existente între ATI și UPU”.
Cum ai putea să recunoşti un „înger al morţii”
„De obicei, medicii criminali posedă un simț înnăscut al dramei, dublat de o aroganță neobișnuită”, spune E. J. Wagner, istoric al crimei.
Studiul de pe PubMed îi descrie succint pe „îngerii morţii”: au trăsături narcisiste intense, îndeplinesc adesea sarcini care nu sunt în trecute în fişa postului lor şi au o relaţie apropiată cu şefii lor, ceea ce le oferă protecție împotriva criticilor sau a plângerilor, ce vor fi eliminate, fiind considerate „o simplă gelozie profesională”.
Elizabeth Yardley şi David Wilson, profesori de criminologie la Universitatea din Birmingham, spun că există nişte semne la care cei din domeniul medical ar trebui să fie atenţi, pentru a putea depista un „înger al morţii”:
● se mută de la un spital la altul şi e posibil să fi minţit/falsificat acte din dosarul de angajare;
● are relaţii personale secrete/dificile, un istoric de instabilitate psihică/depresie şi, posibil, o problemă cu abuzul de substanţe;
● poate prezice când va muri un pacient;
● îi place să vorbească despre moarte şi despre lucruri neobişnuite care se întâmplă atunci când cineva moare;
● pare excesiv de entuziasmat de abilităţile sale, tânjeşte după atenţie şi, adesea, îi face pe colegi să se simtă anxioşi/suspicioşi în preajma lui;
● încearcă să-i împiedice pe alţii să verifice pacienţii şi preferă gărzile de noapte, cu mai puțini colegi;
● pe tura lui, pacienţii suferă stopuri cardio-respiratorii repetate, cu o rată ridicată de resuscitări, iar incidenţa deceselor creşte.
Departamentul de Justiție al SUA: Sunt cele mai grele dosare
Laurent Montet spune că, în cazurile în care sunt implicați „îngeri ai morții”, trei elemente pot ajuta anchetatorii să-i descopere şi să le dovedească faptele: pentru că sunt compulsivi, nu se pot abţine să nu ritualizeze trecerea la acţiune; pot fi tentaţi să discute despre asta cu alţii, apreciind ca e doar un gest de milă; unele victime pot scăpa şi pot constitui martori decisivi.
Spre deosebire de alţi criminali în serie (de ex., „văduva neagră”), arestarea unui „înger al morţii” este, de obicei, rapidă, din cauza legăturii de dependenţă dintre autor şi victimă (doctor/pacient, de exemplu), a înmulţirii numărului de victime şi a unei lipse de organizare în acţiune. Dar adeseori, avertizează Montet, stabilirea probelor este delicată.
În orice investigaţie de acest fel, primul semnal de alarmă vine, de obicei, nu de la familia pacientului sau de la medicii legiştii, ci de la colegii de muncă, care fie observă statistici neobișnuite pe turele celui acuzat, fie devin martori oculari.
Potrivit Departamentului de Justiție al SUA, crimele comise de „îngerii morţii” sunt cel mai greu de depistat și de investigat, iar dovedirea vinovăției necesită cunoștințe medicale extinse și ajutorul experților din domeniu.
Acuzarea trebuie să probeze că moartea pacientului a fost nenaturală și că acțiunile celui acuzat au dus la deces. Apoi, trebuie să se demonstreze că a existat intenţia de a ucide, şi nu vreo eroarea umană.
Adesea, administratorii spitalelor nu cooperează cu procurorii și pot chiar obstrucţiona ancheta, din cauză că se tem de publicitatea negativă, de procesele civile ce ar putea urma, dar și pentru că nu ţin o evidenţă exactă a datelor pacienţilor, se arată într-un studiu publicat în „Journal of Forensic Sciences”.
Însă în cazurile în care când spitalele au cooperat și au făcut, la rându-le, investigații discrete, s-a reuşit strângerea de probe și s-au obţinut condamnări ce au descurajat comiterea altor infracţiuni, pe viitor.