1 comentariuAm văzut filmul prin Hunedoara. Îi promisesem copilului meu de 11 ani și nu am apucat în București. La cald, aș spune așa. O să încerc fără spoilere.
Cel mai important: copilul a rămas încântat. Asta e perfect. Am mai discutat cu alți copii și părinți – aproape la unison, copiii au fost încântați. Părinții au păreri împărțite.
La prima vedere: nu e o capodoperă, dar nu e niciun eșec – e un film bun. Are multă emoție. Atenție: alt tip de emoție decât suntem obișnuiți noi, „decrețeii” – boomer-ii locali.
Mie mi-a amintit de filmele cu „indieni” din copilărie: când „pieile roșii” sunt rase de „europenii civilizați”, iar ei, la rândul lor, se răzvrătesc și le iau scalpul. Adică, tema colonialismului de școală veche. Cei care se cred „civilizați” vin cu arme mai performante și le iau totul „aborigenilor”.
Deocamdată, avem promisiunea că Binele învinge, chiar dacă noi știm: Răul mereu învinge, doar ești mințit frumos. Deci, va mai exista un Avatar 3.
M-a surprins lenevia filmului – lent chiar şi pentru generația mea, dar mai ales pentru cea TikTok. Dar asta e bine. Eu ador filmele care schimbă dinamica în vogă, așteptată. Interesant e că generația TikTok rezistă bine. Bravo – deci se poate şi lung de trei ore. Secretul nu e în timp, ci în poveste și mai ales în cum se spune această poveste.
De ce iubesc copiii și adolescenții acest film?
De ce rezistă? Imaginea rupe – mai ceva ca la National Geographic. Marele secret e aici: felul în care se construiește și produce imaginea. James Cameron găsește secretul pentru noua sensibilitate vizuală și emoțională.
James Cameron se pricepe la mari narațiuni, dar mai ales la mari narațiuni imagistice. Pe mine mă obosește 3D, dar recunosc: imaginea e superbă, te prinde, te cucerește.
Teza mea este că regizorul a gândit acest film pentru o „nouă sensibilitate” și o „nouă imagistică”, adresate tinerilor.
„Avatar 2: Calea apei” poate deveni filmul Generației Z.
Toate datele arată asta. Intuiția mea a fost corectă privind datele. „Avatar 2: Calea apei” atrăgea destul de multă atenție încă dinainte de lansarea în cinematografe. El a devenit cel mai căutat film pentru o întreagă categorie demografică de spectatori, și anume așa-numita Generație Z (18-24 de ani). Acest lucru este evidențiat de un sondaj realizat de Fandango.
Sondajul, la care au participat 1.000 de persoane, a relevat că, dintre filmele promițătoare care vor fi lansate în cinematografe în această perioadă, „Avatar 2: Calea apei” este cel pe care publicul tânăr dorește cel mai mult să îl vadă. Înaintea unor filme precum „Strange World”, „Babylon”, „Cruel Night” și „Puss in Boots 2: Last Wish”. Probabil va avea și un record la încasări.
Rețeta de la Hollywood: povești simple, emoții puternice
Revenind la film. Nu mă deranjează simplificarea ideilor: în astfel de filme tip blockbuster e chiar recomandat. Tot Hollywoodul pe asta se bazează: povești simple, emoții puternice. Nu am probleme cu bifarea listei de teme actuale: atenția pentru natură, antiimperialism, atenția pentru specii, respect pentru femeie, traumele relațiilor părinți-copii, relația străin-prieten, familie, trib, culturi locale etc. Între ele trăim – le povestim cum putem, că doar nu o să discutăm.
Cameron vine şi avertizează: „omul civilizat şi supertehnologia lui”, „oamenii cerului” sunt o mare amenințare pentru tot cosmosul.
Undeva, un erou spune că „energia pe care o luăm ne este împrumutată şi trebuie să o returnăm”: dacă luăm, trebuie să întoarcem. Aoleu, păi energia nu e pentru profit?! Cum dracu să o întorci – cui? Că suntem proprietari – venim cu tehnologia, radem şi privatizăm planeta. Nu poți lăsa planeta aborigenilor.
„Oamenii cerului” – adică noi – nu au o poziție privilegiată, ci egală cu toate celelalte specii: dacă omorâm, cei pe care-i omorâm au dreptul moral să ne omoare. E ca un schimb de energie.
În acest sens, „Avatar 2. Calea apei” este un anti Moby Dick. Dacă vânăm balenele ucigașe, ele au dreptul să ne omoare pentru că noi suntem, de fapt, „oamenii cerului” – ucigași.
Mitul fondator al culturii americane – Moby Dick – este răsturnat de James Cameron. El spune că interesul balenelor ucigașe e altul – şi ele au dreptul să ne omoare. Şi bine fac.
Păcat că balene din astea nu mai avem să ne omoare la cât dezastru produce homo sapiens. Dar gândul e bun. Şi filmul.
E o poveste simplă, chiar prea puțin vizibilă, să nu deranjeze prea tare, dar ideea de bază e uşor de înțeles, cu emoții puternice. Hollywoodul se pricepe de minune la asta. James Cameron reușește să te facă să ţii cu „balenele ucigașe” – să le iubești. Pentru că vezi nedreptatea. Şi copiii văd uşor asta.
Filmul merită văzut, neapărat. Mai ales pentru copii şi părinți.
Artă versus ideologie. Și pentru oameni mari, dornici de idei
O să sară cei cu „arta” nu e ideologie , plus „jos ideologia”. Avem mai multe tabere: de la discuțiile burgheziei școlite, care analizează „modelul suprematismului binar”, până la învinuiri de „progresism radical” sau „conservatorism retrograd”.
Filmul trebuie văzut ca şi cum ai fi copil. Aşa sunt poveștile – cu set de valori. Să nu confundăm cu propaganda. Păi: Să nu omori – e ideologie? Să faci bine – e ideologie? Să aperi natura – e ideologie? Să fii demn – e ideologie? Să fii corect – e ideologie? Să vrei să aperi familia, pământul unde stai și tribul – e ideologie? Etc.
Orice gamă de valori e ideologie – totul e să știm ce set de valori ne asumăm. Dacă asta vă deranjează, atunci să mergem pe setul invers de valori: omoară-ţi mama şi fratele, ca să ai planeta ta.
Povestea e despre asta. Dar e bine să știm prin ce set de valori privește James Cameron. Mie mi se pare un amestec pe care l-aș numi „progresism conservator”.
Amintesc a doua parte a ambițiosului proiect al regizorului James Cameron. Acțiunea are loc pe planeta Pandora. Coloniștii pământeni, care extrăgeau un mineral unic, au fost înfrânți într-o confruntare cu localnicii, dar intenționează să se întoarcă și să-și restabilească puterea asupra Pandorei. Iar Jake Sully trebuie să aibă grijă de noua sa familie, care include un copil pământean.
Imagini: Profimedia