ComenteazăDintre toate problemele de mediu existente, Iohannis alege să se focuseze fix pe educația pentru mediu. Nu se pune problema că nu ar fi importantă, dar dacă ar fi să facem un ranking al priorităților legate de mediu, nu educația cetățenilor ar fi în top.
Degeaba știi tu, ca cetățean, că nu e bine să folosești ambalaje din plastic, când pe raft toate produsele sunt ambalate în plastic. Degeaba știi că trebuie să reciclezi, când nu avem un sistem de reciclare a deșeurilor pus la punct. Degeaba știi că nu e bine să folosești mașina personală când infrastructură feroviară sau transportul public sunt la pământ.
Alegerea educației pentru mediu ca prioritate prezidențială, dintre toate problemele stringente legate de mediu, înseamnă de fapt o pervertire, o falsificare a agendei climatice. E ca și atunci când o reprezentantă a Asociației Române a Băncilor ne sugera nu foarte de mult că lipsa educației financiare e de vină pentru sărăcia populației din România. Nu lipsa de educație climatică a provocat catastrofa de mediu pe care o trăim, așa cum nu lipsa educației financiare e cauza sărăciei. De vină e lăcomia unora, un sistem economic și valoric care pune profitul mai presus de viețile umane.
Să nu uităm totuși că doar 100 de companii sunt responsabile de 71% din emisiile de carbon din 1988 până în prezent și doar 20 de companii produc peste jumătate din deșeurile de plastic din lume.
Să nu uităm că cei mai bogați 10% oameni de pe planetă sunt responsabili de aproape jumătate din emisiile de carbon și dacă reglementările i-ar forța pe aceștia să își reducă emisiile la nivelul mediu al unui cetățean din Uniunea Europeană, iar restul de 90% din populație nu ar face nici o schimbare în stilul lor de viață, asta ar reduce emisiile totale cu o treime!
În loc să vorbească despre asta, președintele se agață de clișee, cum ar fi nevoia de a schimba mentalități! „Putem reuși prin politici publice adecvate, prin instituții care funcționează și care aplică legea, dar mai ales prin acțiunile individuale ale fiecăruia dintre noi”, susține Iohannis, pasând în fapt responsabilitatea dintre decidenții politici înspre cetățeni. Ca și în gestiunea pandemiei de COVID, atunci când autoritățile eșuează, de vină este cetățeanul iresponsabil, nu un guvern incapabil, incoerent și lipsit de legitimitate!
Problemele legate de mediu sunt sistemice și nu se pot rezolva decât prin decizii politice curajoase, nu doar prin comportamente individuale virtuoase. E nevoie în primul și în primul rând de reglementări și de acțiuni care să schimbe modul de funcționare a sistemului. În lipsa acestora, educația financiară e ca apa sfințită – nu face niciun rău, dar nici nu ajută prea mult.
Ce face România lui Iohannis în realitate
Iar legat de decizii politice curajoase și acțiuni concrete, oare nu e o ipocrizie să afirmi, cum face președintele Iohannis, că problemele climatice sunt o prioritate a mandatului când în realitate țara pe care o reprezinți pledează pentru includerea gazelor naturale și a energiei nucleare în taxonomia UE pe lista investițiilor verzi? Doar începe curând extracția gazului din Marea Neagră, nu om fi nebuni să punem interesul economic mai prejos de cel climatic și uman!
Când nu mai departe de 2020 același președinte Iohannis a promulgat un nou Cod Silvic, care conform organizațiilor de mediu e o simplă cosmetizare și protejează în continuare furtul de păduri? Când guvernul condus de PNL, partidul pe care îl conduce de facto domnul Iohannis, a ținut cu dinții să crească în PNNR fondurile pentru autostrăzi în defavoarea infrastructurii feroviare? Când guvernul actual, condus de un prim-ministru parașutat în funcție direct de la Cotroceni, anunță că nici în 2022 nu va exista o taxă de mediu? Asta în condițiile în care România realizează, conform Eurostat, printre cele mai mici încasări din taxe pe poluare și exploatare a resurselor ca procent din PIB.
În acest context, preocuparea președintelui pentru problemele climatice e un gest de PR politic. E evident că agenda verde e în creștere peste tot în lume, partidele verzi sunt pe val în multe state din Europa de Vest și de Nord, iar majoritatea sondajelor demonstrează o îngrijorare a populației în legătură cu încălzirea globală. Așadar, „dă bine” să te arăți preocupat de teme eco. Dar e și un gest de impotență politică – așa cum arăta jurnalistul Cristian Pantazi, după ce a eșuat în a aborda teme grele, precum justiția sau educația, președintele se refugiază acum în teme inofensive și necontroversate, cum e educația pentru mediu.
Ar trebui totuși să ne bucurăm că președintele arată o preocupare, fie și dintr-o perspectivă minoră, pentru problemele de mediu? Ar trebui să ne ghidăm după vechea vorbă care spune să facem ce spune popa, nu ce face popa și, prin urmare, să ne luăm după vorbele președintelui, nu după faptele lui? În mod normal, răspunsul ar fi da. Dar în condițiile în care trăim într-o stare de urgență climatică, să vorbești despre educația climatică și responsabilitatea individuală în locul unor acțiuni politice îndrăznețe e un gest de iresponsabilitate politică. Un gest care amintește de o altă vorbă populară – satul arde și baba se piaptănă. Și are și un nume – greenwashing prezidențial, adică o tehnică de marketing înșelătoare folosită de compani și organizațiii pentru a da impresia că produsele sau politicile lor sunt ecologice.
foto: Hepta