De ce războiul din Gaza nu se poate numi Războiul de Simhat Tora

De ce războiul din Gaza nu se numeşte Războiul de Simhat Tora? Asemenea unui alt război, care poartă numele sărbătorii în care a fost declanşat – Războiul de Yom Kippur (6 octombrie – 26 octombrie 1973). De Yom Kippur (Ziua Ispăşirii), un atac prin surprindere egipteano-sirian s-a produs în Peninsula Sinai și platoul Golan (cucerite de Israel în Războiul de Șase Zile din 1967). Dar Armata şi-a revenit atunci repede din surpriză.

Războiul din Gaza nu se va numi niciodată Războiul de Simhat Tora, pentru că, pe 7 octombrie 2023, cetăţenii atacaţi barbar de Hamas au fost obligaţi să se apere singuri. Abia a doua zi Armata şi serviciile de securitate s-au dezmeticit. I s-a spus întâi Operaţiunea Haravot Barzel (Săbii de Fier), deşi premierul şi comandantul Armatei, Benjamin Netanyahu, avertizase de la început că nu va mai fi o simplă operaţiune, ci un război în toată regula.

Acum, după ce a fost deschis şi frontul de nord, împotriva Hizballah, când se aşteaptă riposta Israelului la atacul din 1 octombrie al Iranului, Netanyahu – anunţând: „vom schimba paradigma securităţii din regiunea noastră pentru generaţii” – ar dori să îi spună Milhemet Hatkuma, Războiul Renaşterii (o traducere mai aproape de cuvântul care înseamnă în rădăcina lui „ridicare” ar fi Războiul Învierii). Este vorba şi despre sau mai ales despre învierea statului care, complet paralizat, pe 7 octombrie nu a reuşit să îşi apere cetăţenii.

Recomandări

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

…Astăzi este Simhat Tora. Voi dansa şi eu cu o carte: Yair Agmon/Oriya Mevorach, „O zi din octombrie”, Editura Omnium 2024, în traducerea fără cusur a Irinei Weinberg. Cartea de mărturii sfinţită de eroismul oamenilor care s-au apărat singuri.

Există în această sfâşietoare carte, între multe altele, un episod care mă trezeşte şi astăzi din somn. Mi l-am intitulat „Cântând cu morţii”. E cuprins în relatarea lui Yossi Landau, voluntar cu vechime de 30 de ani în ZAKA, omul care spune: „Dacă aș fi știut ce o să văd pe 7 octombrie, l-aș fi rugat pe Dumnezeu să mă facă orb”:  

„(…) Dimineața (8 octombrie, n.m.), eram convinşi că gata, am terminat, dar atunci au venit și ne-au spus: . Le-am râs în față. Nu putea fi nimic mai rău decât ce văzusem deja. Nu poate fi nimic mai rău decât o petrecere de sfinți (victimele de la Festivalul Nova, n.m.) cu atât de multe cadavre. Dar, când am intrat în kibuțuri, când am ajuns acolo, abia atunci am văzut ce poate fi mai rău. Iar eu, personal, eu încă n-am ieșit din eveniment, încă mai sunt acolo. Eu, timp de şapte săptămâni, n-am fost în stare să-mi îmbrățișez nepoții. Nu puteam să-i privesc în ochi. Nu voiam ca din ce am văzut eu ceva să se lipească de ei. Nu voiam ca ei să simtă ce am simțit eu.

Recomandări

Despre proiectul unui stat „suveranist” român: „Nici SUA lui Trump nu își permit suveranismul propus de AUR”. Interviu cu profesorul Cornel Ban de la Copenhagen Business School

Am pătruns în kibuțuri. Imaginile erau foarte grele. Imagini groaznice. Nu o să intru în detalii. Am văzut acolo lucruri, am văzut copii, familii, vârstnici, oameni bătrâni, lucruri groaznice, femei însărcinate, tinere pângărite cu cadavrele mutilate. La un moment dat, am intrat într-o casă, era acolo o familie întreagă și am văzut o baltă, n-aș numi-o baltă, mai curând un râu, un râu de sânge în salon. Am intrat înăuntru, am văzut care era starea cadavrelor și m-am gândit și am început să vorbesc cu mine: .

Am stat un timp în casa aia, înăuntru, și toți voluntarii care erau cu mine, toți voluntari cu experiență, veneau la mine, unul după altul: . Am rămas acolo aproape singur, nici eu nu mai puteam și eu aveam nevoie să mă îmbărbăteze cineva, dar n-a fost nimeni care să facă asta. Am chemat atunci pe cine mai era lângă mine, ne-am luat de mâini și am început să cântăm acolo, lângă morți, lângă familia aceea, în casa acelor sfinți și i-am promis acelei familii, i-am făcut o promisiune, că o să avem grijă de identificarea lor, de toți cei care au fost pângăriți acolo, de toți cei care au fost uciși acolo. Asta ne-a fost promisiunea (…)”.

Recomandări

Ultimele zile ale Salinei Praid. „Cât o nucă era gaura din perete, apoi s-a tot mărit”. Cât de fezabilă este soluția evacuării apei | Reportaj

ZAKA este acroniul Zihuy Korbanot Ason (Identificarea Victimelor din Dezastre). După câte un atac terorist, voluntarii salvează tot ce pot salva, apoi adună morţii cu penseta, pentru că, după legea iudaică, omul trebuie să se întoarcă întreg în pământul din care a fost zămislit.