Încurcate-s căile nervilor noștri. De exemplu, aș fi crezut că vor fi mari nervi de la noile „estimări” cu care distribuitorii de energie au plesnit peste față consumatorii înainte de Crăciun. Zeci de mii de facturi în care iar vin facturi de mii de lei. Românii par liniștiți. ANRE, la fel.

Repartitoarele de căldură, afacere bipartinică

Alt exemplu, obligativitatea de a pune repartitoare de căldură în apartamente, altă sută de euro aruncată către businessuri de cumetrie (mi-ar plăcea să fiu capitalist de genul ăsta, cu contracte gata livrate de stat, eu doar să încasez bani de la proști). E clar, încă o rentă aranjată pentru clientela privată, cum au fost și detectoarele de gaz prin apartamente și alte semivrăjeli foarte scumpe cu aparență utilitară. Românii par liniștiți și în acest caz.

Eu mă gândeam că o să văd nervi măcar pentru că se aglomerează nesimțirea stoarcerii de la clasa de mijloc în jos când oricum acești 80% strâng deja din dinți. Sunt naiv. Schengen i-a enervat mult mai mult.

Și, atenție, asta se întâmplă nu pentru că e poporul idealist și nu mai poate de la atâtea prințipuri. Schengen e singurul subiect politic care mai animă partidele și presa. 

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei
Recomandări
PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

Asta în condițiile în care în lumea partinică e o pace de te dor urechile. Probabil că și liberalii, și pesediștii își au partea lor de la schimbat repartitoare. 

Daniel Morar, fostul șef DNA, confirmă într-o carte recentă că am trăit în plină nedemocrație cu SRI ca organ de justiție. Credeți că a murit PSD-ul de indignare? No, PSD-ul, cel mai afectat de anticorupția de dreapta, stă liniștit în bănci mai ceva ca SRI-ul. S-au agitat doar cu Schengen, pentru că doar cu Schengen adună capital politic fără să facă nimic, se dau toți megaultrapatrioți, că doar nu-i costă nimic. În rest, pacea Iohannis-PSD, cu o opoziție praf, necredibilă (USR) și aiuristică (AUR), rămâne dărâmătoare.

Ce se zice „La Foiosu”

Magazinul pe unde trec zilnic, denumit informal „La Foiosu”, într-un sat din Vrancea, reflectă din plin această ciudățenie politică. Nervi înăbușiți de la facturi, dar furie pe față de la nedreptatea Schengen.

Bă, de ce iei, mă, RedBull, nu știi că-s austrieci, strigă vânzătorul la mișto către un tânăr care venise să-și cumpere una alta înainte să intre în schimbul trei. Altul îmi zice că asta cu Schengen a pus capac, că nu se mai poate cum ne tratează. Tot pe la magazinul (care îndeplinește și rol de cârciumă) își amintesc cum au făcut frigul și foamea prin Italia sau Spania, la muncă. Și, uite acum, recunoștință pentru munca noastră!

Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală
Recomandări
Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală

Nu am mai văzut de ceva vreme subiecte politice care să intre așa de hotărât printre preocupările consătenilor. Sigur că vorbim despre prețuri, energie, mâncare, agricultură, dar toate sunt privite ca  niște mâini ale destinului. Mâinile unor șmecheri, pe mână cu destinul, ceva de genul ăsta, oamenii sunt de mult resemnați că mai pot face ceva politic concret. Însă toată isteriada cu Schengen a înviat clar dezbaterile. Și nu sunt dezbateri a la Las Fierbinți, ci nervi reali, cu niște cauze clare și un viitor incert în față.

O altă observație ar fi că, pentru prima oară văd clasa de mijloc la fel de nervoasă precum „clasele populare”, cum zic francezii, adică lucrători diverși sau pensionari cu venituri sub medie. Nu i-am mai văzut uniți de ceva timp. De obicei, unii dădeau lecții, iar ăilalți nu voiau s-asculte.

 Reprezentanți ai mijlocului și elitelor se plângeau de ceilalți că sunt prea neeuropeni și necivilizați și că-s proști că nu votează cu dreapta. Uite că de data asta au căzut de acord. Cum s-a întâmplat? Dintr-un accident stupid, ca de obicei.

Iohannis și toată lumea „lui”, de la Bode la servicii și presă aservită s-au apucat de „campania Schengen”, o miză fără prea mare miză într-o țară în care provocările țin de câți copii ducem hrăniți la culcare. Era o oarecare miză pentru transportatori care puteau să-și accelereze profiturile și ceva mai mult confort pentru traversat țara.

Pensionarii din Ucraina, nevoiți să se întoarcă la lucru din cauza lipsei forței de muncă | VIDEO
Recomandări
Pensionarii din Ucraina, nevoiți să se întoarcă la lucru din cauza lipsei forței de muncă | VIDEO

Campania deșănțată li s-a întors ca un platou de frișcă în față, după refuzul nesimțit austriac (secondat, de fapt, de condițiile nesimțite ale olandezilor, nesimțire care stă să împlinească un deceniu). Atâta ne-au bătut la cap cu Schengen, încât a început să conteze. Poate se lipesc și alte campanii: de exemplu, vizele impuse de un partener strategic cheie, SUA, care pretinde că ne iubește de moare, dar doar când cheltuim câteva miliarde ca să-și ia Iohannis șapcă „Make Romania Great Again”. 

Lacrimi de plictiseală la Strasbourg

Am văzut și dezbaterea în plenul Parlamentului European a refuzului intrării în Schengen pentru România și Bulgaria. La Strasbourg, într-o sală goală, în care mai erau doar parlamentari români și bulgari, plus comisarul pentru afaceri interne Yilva Johansson, s-au auzit numai lamentații provinciale despre nedreptatea austriacă. Și comisarul a și tras-o către influența Rusiei, ca să fie comedia completă. Ceva mai trist rar se poate vedea. Era în sfârșit un moment să arătăm unitate în neputință și neștiință. O singură frază inteligentă care să puncteze un raport istoric nedrept UE vs. periferie nu mi-a fost dat să aud. Să zici Austria-Austria (fără să pomenești Olanda) e doar o modalitate de a mușamaliza, nu de a scoate cu adevărat în evidență nedreptățile.

Mai mult, România cu Iohannis în frunte a avut o reacție foarte slabă la argumentul „refugiați”. 

Austriecii atacă situația ultraconservator și singurul nostru argument a fost „ba nu, noi suntem și mai răi cu refugiații decât voi”. Asta, în loc să vedem politicile vinovate ale UE-NATO (și în războaie destabilizatoare în Vest și Orient) care duc pe fundul Mediteranei mii de cadavre de fugari anual. Dar, bine, asta nu mă așteptam să aud de la vreun europarlamentar.

Două concluzii

Trebuie să înțelegem în sfârșit o ipocrizie europeană care produce rezultate. Flancul estic s-a dus spre extrema dreaptă (Orban și Ungaria, Polonia și ultraconservatorii ei, probabil urmăm și noi) și pentru că e bine să ai „grăniceri” conservatori antimigrație. De exemplu, Orban cu rasismele lui antimigranți, deși „condamnat” de UE, a făcut fix politica de blocare a migranților pe care austriecii, germanii și alții o așteptau de la el. 

A doua concluzie, mai importantă, e că revolta s-a articulat pe propaganda cu Schengenul promovată de guvern. 

Aderarea la o structură vitală comerțului liber stârnește, culmea, primele sentimente anticapitaliste de masă în România. Încep oamenii să vorbească de abuzul de tip multinațională și nu doar în legătură cu austriecii. 

Competiția rentelor care îi sărăcește pe mulți – rente alcătuite din comisioane debile ale băncilor, prețuri discreționare în zona de retail și energie, afaceri mari livrate de stat clienților săi tot în detrimentul prostimii – toate astea s-au reunit sub pălăria Schengen. Și, de fapt, nu mai are nicio legătură cu Schengen. Are legătură cu demnitatea rănită de cuțitul ajuns la os.

Foto: Eli Driu

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (11)

Liliana60   •   17.12.2022, 17:25

Chiar daca articolul nu este despre repartitoare , avand in vedere argumentele vehemente de mai sus, ma simt obligata sa prezint experienta fiicei mele, intr-un bloc din București: am montat repartitoare de prin 2011 si doar in primul an a parut ca sistemul functioneaza si ca se face o economie prin reglarea corespunzatoare in incaperile nelocuite.Dupa alti 4-5 ani s-a luat decizia renuntarii, iar de atunci plateste mai putin si se incalzeste mai decent (desigur, daca RADET furnizeaza agent termic) decat atunci cand utilizau repartitoarele. Deci da, experienta ei e congruenta cu teoria dlui.Rogozanu. P.s. iar eu sunt de acord cu articolul dlui Rogozanu. As fi adaugat, ca factor care a catalizat si intretine inca isteria Schengen, televiziunea - cu deosebire A3, RTV - care tine agitati pensionarii, cu toate ca pe ei chestiunea ii afecteaza... spre deloc.

Ilenuta1234   •   15.12.2022, 23:59

Am avut repartitoare. S a dovedit ca, FĂRĂ ECHILIBRARE HIDRAULICA, factura la intrarea in bloc nu s a redus. Echilibrare hidraulica înseamnă presiune constanta în rețeaua prin care circula agentul termic, indiferent de nr. locuintelor care au închis caloriferele. În lipsa ei, se repartizează diferit costurile, dar nu se face economie la factura furnizorului de agent termic. Așadar, stam în frig, consumam puțin individual, dar plătim mai mult pe parti comune, fiindca factura trebuie plătită integral. Nu se discuta despre echilibrare hidraulica, imperativa înainte de a monta contoare individuale (repartitoarele sunt o prostie fără margini!!!), fiindca ar scădea consumul și suma incasata de furnizor. Este interesant, totuși, ca in aceasta perioada dificila, pentru prima data, CET GOVORA sugereaza asociațiilor de proprietari ca pot reduce consumul reglând manual vana la intrarea in bloc/scara... NU VREAU SA MAI AUD DE REPARTITOARE! Oare cât timp se mai lasă inselati și furați romanii?

adriandan75   •   15.12.2022, 22:13

Exact cum a spus "Nic12" ,siguranța nu este o opțiune! Drama de la Colectiv , despre care chiar Tolontan& Libertatea a scris nu s-ar fi intamplat daca se respectau regulile de siguranță.Câte apartamente au explodat din cauza scurgerilor de gaze? Dar nu-i asa dl.Rogozanu,trăim in țara lui " merge și așa" ,cum spunea fostul presedinte " Petrov" PS. Doar pe vremea lui Nea Nicu am mai intalnit oameni cu o educatie mai precară care mai controlau etanșeitatea dintre butelie si reductorul de presiune ( ceas)cu chibritul aprins.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
FANATIK.RO
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI