De ce stă președintele Iohannis drept în fața generalului Pahonțu

Faptul că regimul politic din Botswana permite, în sfârșit, alternanța la putere este un gest salutar, faptul că un partid a reușit contraperformanța de a sta la putere neîntrerupt timp de 58 de ani bate recorduri negative importante înregistrate în istorie de regimuri totalitare.

Dar nu insist prea mult cu descrierea regimului politic dintr-un stat african considerat de către Freedom House drept unul stabil pentru acest continent lovit de numeroase insurecții militare, pentru că a doua știre a topului negativ care sfidează principiile regimurilor democratice vine într-un stat membru UE și NATO, mai exact, România. Iar știrea ne apropie mai degrabă de Pakistan, nu de statele cu democrație consolidată din Vest. 

În fapt, știrea bifată sec de către presa mainstream  este că după ce a deținut funcția de director SPP timp de 19 ani, Lucian Pahonțu a fost trecut în rezervă printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis, dar el rămâne în continuare în mult îndrăgita funcție în calitate de director civil. Ce se înțelege din această știre absurdă este că existau probabil două identități distincte în același Lucian Pahonțu, identitatea de militar în numele căreia el a condus SPP timp de 19 ani, iar din data de 2 noiembrie 2024, i s-a activat o identitate nouă, cea de director civil. 

Recomandări

Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă

România a intrat în NATO cu un an înaintea numirii lui Pahonțu în funcția pe care o dorește a o avea pe viață, iar o condiție fundamentală pentru aderarea țării noastre la organizația militară transatlantică a fost și este controlul civil al structurilor militare, cu atât mai mult pentru acele instituții militare care funcționează în regim opac, așa cum sunt serviciile secrete. Or, Klaus Iohannis a picat cu brio acest test democratic. Cum este posibil să țină în funcție același șef de serviciu secret timp de 19 ani? 

Este o culme a absurdului că nici măcar în ultima lună a mandatului prezidențial, Iohannis nu îi poate spune lui Pahonțu că a venit totuși timpul să se retragă total de la șefia SPP, iar instituția să fie eventual condusă prin interimat până la momentul intrării în funcție a  noului președinte, când va numi un nou șef SPP. 

Faptul că a păstrat timp de zece ani aproape de intimitatea sa un general controversat, cum este Lucian Pahonțu, sugerează că raportul de putere între președinte și acest șef de serviciu secret militar se înclină în favoarea celui din urmă. 

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu atribuțiile serviciului secret numit SPP, acesta se ocupă în mod preponderent de protecția demnitarilor, inclusiv, sau mai ales, a președintelui România. Acest lucru înseamnă că Pahonțu este generalul care are posibilitatea de a strânge cele mai intime informații despre un demnitar în funcție – cu cine se vede acel demnitar, cu cine se întâlnește în viața privată sau în cea profesională, care este cercul de apropiați, cine vizitează Administrația Prezidențială, cu cine se vede președintele în vizitele externe, ce îi place să mănânce, ce gusturi are, unde își petrece vacanțele, ce cumpărături face etc etc. În fapt, dacă ești destul de inteligent și ai abilități de psiholog, așa cum au ofițerii de informații, ajungi să cunoști demnitarul pe care îl monitorizezi mai mult decât se cunoaște el pe sine. 

Recomandări

Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV

Când ai o armă atât de intruzivă la dispoziție, regulile democratice îți recomandă să nu menții în acest tip de funcții aceeași persoană pentru o perioadă lungă, pentru că riscul este ca acel general să devină player politic. Acumulând multe informații, unele poate compromițătoare despre diverse personaje politice, generalul poate folosi informațiile pentru jocuri de putere politice în favoarea sa sau în favoarea președintelui. Nu de puține ori, în spațiul public românesc a fost vehiculată legenda potrivit căreia Lucian Pahonțu este generalul din umbră care ia decizii la Cotroceni, nu absentul nostru președinte. Nu întâmplător, în primăvara trecută, când Cătălin Cârstoiu dorea să candideze pentru postul de primar al Bucureștiului, au existat dezvăluiri de presă care susțineau că are relații foarte bune cu generalul Pahonțu.

Mai mult, un astfel de general care acumulează informații despre majoritatea clasei politice poate deveni player inclusiv prin rețeaua de jurnaliști pe care o cultivă. Cum se întâmplă acest lucru? Devenind sursă pentru diverși lideri de opinie sau redactori-șefi, aceștia tind să își protejeze sursa (ca să nu fie eliminați de la sânul acestei cloști cu pui de aur) și nu vor publica nici măcar o literă critică la adresa sa.

Recomandări

Milionarul Dorel Tamaș, urmărit internațional timp de 13 ani, a scăpat de închisoare prin prescriere. Unde s-ar fi ascuns în acest timp

Or, acest lucru se întâmplă de ani buni. În ciuda faptului că Pahonțu face parte din camarila care i-a prezervat puterea lui Iohannis, niciunde în presa mainstream nu au existat nuanțe critice la adresa lui Pahonțu. Dacă în ultimul an de mandat, Klaus Iohannis a încasat cele mai grele atacuri publice, Lucian Pahonțu rămâne acea stea nemuritoare de care nu se atinge nimeni. 

Faptul că Pahonțu a fost favoritul președintelui în cei zece ani de mandat o arată inclusiv salariul acestuia, incomparabil mai mare față de cele ale directorilor SIE și SRI care totuși au atribuții mult mai importante privind securitatea României. Potrivit ultimelor declarații de avere publicate pe site-urile instituțiilor, directorul SPP a încasat 353.510 lei în ultimul an, directorul SIE – 168.236 de lei, iar directorul SRI – 171.690 de lei. De ce o asemenea discrepanță în privința recompenselor financiare, Klaus Iohannis nu a găsit a fi un gest de transparență democratică să explice românilor. Iar odată intrat în rezervă, începând cu luna viitoare, lui Pahonțu îi vor crește și mai mult venituri, cumulând pensia de militar cu salariul de director civil.

Exact acum cinci ani, publicam o anchetă prin care arătam că un curs universitar cu titlul „Comunicare și relații publice”, sub semnătura lui Lucian Pahonțu, era un plagiat evident, iar el, în ciuda dovezilor prezentate în anchetă, nega că ar fi scris acea carte. Cursul respectiv se află la Biblioteaca Națională, acolo unde se află nestingherită și teza sa de doctorat (Terorism și destabilizare, Editura Bioterra), publicată în anul 2003, chiar cu un an înaintea aderării României la NATO. 

Atunci când i-am citit celebrul curs universitar, am avut curiozitatea să îi citesc și teza de doctorat și rar mi-a fost dat să citesc o lucrare atât de slabă. Teza nu are o structură metodologică, nu are o cercetare proprie, ci este o simplă compilație a legislațiilor în domeniul terorismului, presărată cu un istoric al mișcărilor teroriste din România. 

În statele cu un sistem de educație performant, nu ar fi posibil să devii doctor în terorism fără să cunoști limba nativă a grupării teroriste pe care o analizezi, fără să nu visezi ideologiile acelei grupări, tipurile de radicalizare sau de recrutare și, mai ales, fără să arăți ce aduce nou în domeniul terorismului cercetarea ta. Cu toate că are această mare slăbiciune profesională, Lucian Pahonțu nu a fost generalul de neatins nici măcar cu o floare de către presă. Oare de ce acest statut privilegiat? 

În mica descriere pe care Freedom House o face Pakistanului, pentru a reflecta evaluarea democratică a acestui stat, stă scris următoarele: „Pakistanul organizează alegeri regulate în cadrul unui sistem multipartit competitiv. Cu toate acestea, armata exercită o influență enormă asupra formării guvernului și asupra politicilor, intimidează mass-media și se bucură de impunitate în ceea ce privește utilizarea fără discernământ sau nelegală a forței (…)”. 

România nu este Pakistan, pentru că serviciile secrete românești nu folosesc forța pentru atingerea unor obiective politice sau pentru prezervarea sistemului de privilegii. Serviciile secrete românești își mențin puterea prin metode de coerciție mult mai soft. 

Klaus Iohannis lasă însă o grea moștenire la acest capitol, în timpul mandatului său, puterea informală a serviciilor secrete crescând enorm în lipsa oricărei forme de control civil democratic asupra lor. Într-o astfel de democrație disfuncțională, rolul presei de a critica serviciile secrete ar fi trebuit să fie fundamental, pentru că, așa cum precizează organizațiile internaționale preocupate de drepturile omului, critica presei devine ea în sine o formă de coerciție asupra acestor instituții opace. 

În cazul generalului Pahonțu, tăcerea asurzitoare vine nu numai din partea clasei politice, dar și a unei importante părți a presei. Democrația stă astfel umilită, căzută la picioarele unui general din umbra lui Iohannis, pe care românii nu au avut ocazia nu numai să îl asculte, dar nici să îl evalueze vreodată.  

Fotografii: Hepta

Urmărește-ne pe Google News