De la ce nivel al răului nu mai pot fi intervievați oamenii? Lukașenko, Peskov sau Kuzmin vorbesc pentru ca publicul să știe. Inclusiv să știe că mint

În ultimele zile au curs acuzațiile către redacția în care lucrez, iar o bună parte din ele s-au referit la faptul că Libertatea a publicat un interviu cu ambasadorul Rusiei în România. Unele critici sunt întemeiate, iar presa are nevoie cu disperare să fie criticată ca să servească misiunii sale. 

M-a întristat însă să observ, în acest val, voci din breaslă, susținând că interviul cu Kuzmin nici măcar n-ar trebui să existe. 

Și văd în ele un antecedent periculos pentru libertatea de expresie, pentru rolul presei și pentru cum înțelegem rolul jurnaliștilor azi. 

BBC, interviu cu Lukașenko, CNN, interviu cu Peskov

Noiembrie 2021. BBC se laudă că oferă un interviu exclusiv cu Lukașenko, președintele Belarusului. De profesie dictator. La momentul interviului, Lukașenko trimisese  deja după gratii 30 de jurnaliști, iar pe alți 300 îi făcuse să plece din țară. Pesemne că BBC nu auzise de la deontologii internetului românesc, conform căreia nu ai voie să faci interviuri cu dictatori.

Martie 2022. CNN difuzează interviul de o jumătate de oră făcut de Christiane Amanpour, jurnalistă multiplu premiată, cu Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Nici lui Amanpour nu îi spusese nimeni că nu mai vorbim nimic cu propagandiștii Rusiei. Și ea, tot o „putinistă”.

Channel 4, interviu cu neonaziștii

În urmă cu șapte ani, Cordelia Lynch făcea pentru Channel 4 un reportaj cu neonaziștii din Tennessee, la scurt timp după tragedia de la Charleston. Jurnalista intervieva o parte din ei, și o făcea păstrându-și calmul. Și exact așa, reportajul ei expunea ura în formă pură.

În ultimele luni, Sky News, Deutsche Welle sau CTV au difuzat interviuri exclusive cu Abdul Qahar Balkhi și Zabihullah Mujahid, purtătorii de cuvânt ai guvernului taliban din Afganistan. 

Xi este citat permanent, chiar dacă genocidul uigurilor e o realitate

Toată presa liberă occidentală îl citează zi de zi pe Xi Jinping, liderul Chinei, aceeași țară care comite sistematic un genocid asupra minorității musulmane uigure. Persecutarea acestei populații e bine documentată de organizații internaționale. 

Însă nimeni nu-și permite astăzi să nu mai vorbească cu Beijingul, de la care se așteaptă o intervenție hotărâtoare spre o soluție de pace în Ucraina. 

Nu e nimic greșit în faptul că oricare din aceste interviuri există. O parte din ele sunt excelent realizate și expun minciuna sau, pur și simplu, ne lasă să stăm față în față cu răul, chiar dacă nu avem cum să-l înțelegem. Altele lasă loc pentru nuanțe interesante. Și câteva puteau fi făcute mai bine. Din punctul meu de vedere, asta e valabil și pentru interviul publicat de Libertatea cu ambasadorul Rusiei. Cât de bine a ieșit interviul este un lucru de dezbătut  (și chestiune de gust), iar presa are nevoie de critică pentru a exista. 

Problema apare când e chestionată însăși existența acestui interviu și se citește în acest demers o agendă propagandă putinistă. Și e cu atât mai grav cu cât unele din aceste acuzații vin de la alți jurnaliști. 

Greșită și periculoasă mi se pare sugestia că un jurnalist nu are voie să vorbească cu anumite persoane – deși corul care sugerează asta n-a stabilit încă de la ce nivel al răului istoric comis nu mai pot fi intervievați oamenii. 

Sugestia că un jurnalist nu are voie să întrebe ne lasă expuși dogmelor

Doar pentru că face interviu cu reprezentanți ai unor organizații sau guverne responsabile de terorism/ură/masacre, asta nu înseamnă că reporterul legitimează faptele acelor guverne sau organizații.

Oricine sugerează așa ceva nu înțelege nici cum funcționează presa, nici care e rolul ei. Și, mai grav, uităm că societățile democratice au reușit pînă acum să aibă performanțe net superioare autocrațiilor printre altele tocmai pentru că au cheltuit enorm de multă energie pentru a afla adevărul și a înfrunta dogmele, indiferent ce dogme.

Ca jurnalist, am petrecut ore bune vorbind cu antivacciniști,  cu rasiști, cu reprezentanți ai Coaliției pentru Familie sau cu un fost deputat care voia să închidă profesorii care predau educația sexuală în școli. 

În august 2020, l-am intervievat pe Vladimir Zelenko, „medicul magic” de la New York, care susținea că obține rezultate speciale în tratarea Covid folosind Hidroxiclorochina.

Toți erau oameni cu opinii care se ciocneau mult de propria mea perspectivă asupra unor teme sociale. Dar poți să asculți, fără să împarți aceeași viziune asupra lumii. Poți să asculți fără să urli la intervievat că e rău sau corupt. 

Și, ca reporter, înveți să fii politicos și dacă l-ai avea pe Hitler în față. Pentru că asta e meseria noastră. 

Să privești ce e de neprivit

Ca reporter, dacă aș avea ocazia, aș face mâine interviu cu Putin sau Lavrov, cu Assad sau Kim Jong-Un, cu oameni din ISIS sau din Boko Haram.

Când reporterul Channel 4 s-a dus să vorbească cu neonaziștii, nu s-a dus nici ca să ne transmită că și neonaziștii sunt băieți buni sau au și ei dreptate, nici pentru a-și manifesta simpatia față de ei. S-a dus pentru că acelea erau personaje mai mult decât relevante pentru fenomene de actualitate în SUA. S-a dus și pentru că treaba reporterului e să privească spre ce pare uneori de neprivit. 

Când scriem despre ce are China de gând să facă pe tema Ucraina, nu ne imaginăm vreo clipă că a înflorit brusc în China o democrație incluzivă, participativă și de idealizat pe la noi.

Și nimeni n-a vorbit cu Lukașenko pentru că îl confunda cu Nelson Mandela.

Nevoia de neutralitate

Un alt argument al nevoii de neutralitate a presei este acela că, inclusiv pe front, jurnaliștii nu trebuie să fi văzuți ca aparținând unei tabere, ci ca oameni care scriu pentru toată lumea. Gândiți-vă cum ar fi dacă, la interviuri, am începe să-i insultăm pe cei dintr-o tabără sau să spunem că noi suntem „de partea bună”. Ce s-ar întâmpla când am fi între focuri și cum am deveni ținte.

Nu întâmplător, ONU a acuzat Rusia că a deținut fără justificare ziariști, încălcând tocmai aceste reguli ale neutralității. 

Cum arată o parte din munca redacției Libertatea, 100 de articole în care am demontat propaganda Kremlinului, am transmis din Mariupol și Kiev și am împărtășit experiențele oamenilor, puteți citi aici. Mulțumim!

Urmărește-ne pe Google News