2 comentariiS-a prăbușit o chestie mare, care costă mult și care n-ar fi trebuit să se prăbușească. Mai mult, s-au cheltuit peste 8 milioane de lei pentru ca acest pod, acel pod, să fie reabilitat, întărit, făcut să nu se prăbușească.
Ați privit, vreodată, 8 milioane de lei în ochi? Eu nu, niciodată după denominarea din 2005. Atunci, 8 milioane echivalau cu 162 de euro azi. Însă 8 milioane de lei de azi echivalează cu 1,6 milioane de euro. Sunt o grămadă de bani. Pentru noi, cei care-i plătim, desigur, nu și pentru cei care-i încasează pentru a-și bate joc de ei. Și de noi.
„A trebuit să cadă un pod pentru ca guvernul…”. Ați auzit asta, ieri-azi, pe undeva? Nu.
De fapt, vă întreb, poate ați fost mai atenți: ăsta, președintele nostru, a avut vreo reacție la această nemaiauzită întâmplare? A zis ceva? A ieșit pe undeva să spună că este inacceptabil așa ceva?
Oameni buni, a căzut un pod scump și nu a căzut pentru că l-a lovit vreo rachetă rusească. A căzut pentru că foarte mulți oameni ne-au furat banii și și-au bătut joc de noi.
Nu simte nimeni nevoia unei intervenții la cel mai înalt nivel, după ce la cel mai înalt nivel ni s-a servit informația că și un puiet de fag e important? Ăla costă până în 15 euro, totuși. Iar dacă se prăbușește, puiet fiind, nu prea pune în pericol viața nimănui.
S-o lăsăm așa.
În definitiv, „e decât un pod”.
Ce vremuri liniștite trăim, totuși, să fim recunoscători.
Cu ani în urmă, când anticorupția mai crea cariere și lansa candidați de toate felurile, așadar atunci când încă eram mici și proști și mușcam la astfel de înscenări, la Luțca ar fi descins, în fruntea armatei de invincibili (până la proba contrarie) procurori DNA, însăși doamna Kövesi. Papici însuși ar fi pus fiecare milimetru cub de beton din podul ăla să jure cu mâna pe Biblie că ceva.
În 10-15 minute se făcea rechizitoriul, în câteva zile îl aproba și SRI, iar peste câțiva ani venea și achitarea. Anticorupție până la moarte și dincolo de ea.
„A trebuit să cadă un pod…”
Nu, n-a trebuit să cadă un pod. Pentru unii dintre noi acest lucru era previzibil. Mai devreme sau mai târziu nu avea cum să nu se întâmple. Este atât de flagrant ce se întâmplă de câțiva ani încoace, atât de lipsit de minima fereală, încât e de mirare că nu se prăbușește întreaga țară sub noi în timp ce o traversăm încărcați de bagaje spre vieți mai bune în Occident.
E decât un pod, nu o luați în tragic. Un amărât de pod, nimica toată.
Țineți-o tot așa, ăsta este drumul cel bun!
Peste câțiva ani, nu mulți, vom citi în presa de mai la vest de Nădlac: „O întreagă țară din UE s-a prăbușit sub propria greutate. Din fericire, nu mai era nimeni acolo”. De oricâtă vreme vom fi fost plecați, să vă amintiți că despre România va fi vorba.