Declinul formelor fără fond. De ce viitoarea eliberare a Ucrainei implică și consolidarea democratică a României

Faptul că viețuim în aparent vesela țară a lui Caragiale nu ne face să uităm că lipsa educației, influențele asiatice și frustrarea istorică au provocat la noi valuri de barbară violență politică.

După extraordinarul „ceas astral” al Marii Uniri de la 1918, istoria ne-a fost însângerată cu asemenea episoade traumatice și paradoxale, căci fiecare învrăjbire între români era prezentată ca modalitate de întărire a… statului național.

Din Rusia – cu eternul ei complex de inferioritate revanșardă – am preluat formele fără fond ilustrate cabotin de Potemkin și denunțate de rigurosul Titu Maiorescu. Până și curentul lovinescian din cultura noastră se baza pe speranța că, dacă preluăm forma civilizației occidentale, vom genera cu timpul și „conținutul” adecvat.

Se poate spune că evoluția postcomunistă a țării i-a dat dreptate și lui Caragiale, și lui Lovinescu. Am preluat, după obicei, tot ce se împrumuta din tehnologia, știința, instituțiile și patrimoniul cultural occidental, dar am făcut-o adesea provincial, superficial și ipocrit, hrănind în paralel resentimente și frustrări încă active. 

La începutul anilor 90, FSN a făurit absurdul concept al „democrației originale”, prin care Ion Iliescu perpetua obsesia lui Ceaușescu pentru calea „specific românească” spre socialism. Urmașul confuz al Partidului-Stat era populat cu lideri sincer convinși că putem în continuare să zicem ca ei și să facem ca noi. Tot ce conta ținea de abilitatea simulacrului… 

FSN și urmașii săi au meșterit nenumărate păpuși Matrioșka. Dacă firava societate civilă autentic anticomunistă și prodemocratică întemeia o structură de sprijin al programului său reformator, „tovarășii” regrupați o clonau, pentru a semăna confuzie electorală și a întreține astfel ambiguitatea morală pe care au confundat-o mereu cu supraviețuirea. Nu cedau demonstranții din Piața Universității? Erau suficiente garniturile feroviare cu mineri și minciuna difuzată la TVR pentru a restabili „adevărul” oficial.

Se ridica Memorialul Sighet prin eforturi civice și ajutorul Consiliului Europei? Iată că apărea, în replică, și un Institut al Revoluției, sub controlul oamenilor lui Iliescu, puși să camufleze confiscarea revoltei populare din decembrie 89. Metoda a funcționat în toate registrele. Inclusiv în momentul condamnării comunismului pe baza Raportului Tismăneanu, la Parlament.

Securiștii au căutat să-și disimuleze crimele – și mai apoi jaful nerușinat, de la Bancorex, până la FNI și câte altele – aplicând sistematic „kompromatul” rusesc. În cazul citat, demersul de documentare realizat prin studiul (oricum îngrădit) al arhivelor istorice a fost relativizat prin știutele campanii denigratoare la adresa „intelectualilor lui Băsescu”. 

Respectivul „urcior” al Securității (între timp îmbogățite și dotate cu guri de tun mediatic) a mers de multe ori la apa aceasta tulbure, intoxicând fără scrupule memoria recentă a unei opinii publice debusolate.

Abia războiul declanșat de Rusia prin invadarea Ucrainei, la 24 februarie 2022, ne confruntă cu o reconfigurare geopolitică în care otrava propagandei național-ceaușiste, cu substratul ei neolegionar și expresia sa filetistă, își pierde – din motive obiective tot mai pregnante – forța manipulatorie. Nu mai poți umbla pe două cărări și nici nu mai ai cum să o scalzi, proclamând apartenența euro-atlantică și acționând în favoarea puterilor asiatice aflate în competiție explicită cu sistemul politic al democrațiilor liberale. 

Ultima bătălie a Securității privatizate și pensionate

Se vede totuși că vechile obiceiuri mor greu. Profitând de șocul psihosocial al pandemiei COVID, umflând pe toate canalele teoriile conspirației, instrumentalizând o parte din BOR pe direcția „Ortodoxiei nucleare” promovate revizionist de Moscova, bătrâna Securitate (privatizată și pensionată) duce o ultimă bătălie prin alimentarea confuziei dintre liberal-conservatorismul prooccidental și falsul conservatorism putinist, care demonizează Occidentul (reducându-l la paradele LGBT) și caută la Kiev „fasciști” imaginari. 

Aici nu e vorba de grupuri care se confruntă pentru influență simbolică pe rețelele de socializare, ci de urgența de a defini fără echivoc strategia pe termen lung a statului român.

Norocul nostru – colosal, în raport cu modestia mijloacelor – e că PNRR vine la pachet cu reforme interne imperative și că NATO – care se va reuni în iunie 2023 la Vilnius, sub nasul camarilei lui Putin – s-a reinventat în jurul valorilor libertății, s-a extins (transformând Marea Baltică într-un spațiu aliat) și e condusă de mari națiuni – SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Polonia – care vor ajuta Ucraina până la victorie, chiar dacă la București avem încă politicieni care mizează pe tot mai improbabila reîmpărțire a Europei în sfere de influență.

Întrucât ei vor pierde acest pariu, vom putea celebra atât sfârșitul tragicomicei istorii românești a jocului la două capete, cât și perspectiva copiilor noștri de a trăi într-o democrație nefardată.  

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News