Democrația nu-i pentru săraci

Teoretic, da, ar avea. Constituția României face o referire generală la acest lucru în articolul 4, alineatul 2: „România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială”. Este destul de vag, dar măcar e ceva. Cel puțin în teoria constituțională, săracii, ca și cetățeni, au aceleași drepturi. Și obligații.

Dar influențărul nu este chiar de acord. El le găsește protestatarilor din ultima săptămână vina de a fi săraci . Sunt săraci și stau cu părinții, pentru că n-au bani de chirie. Asta, cumva, le diminuează dreptul de a-și spune ofurile în stradă.

Nu este chiar o temă nouă, dar este din ce în ce mai prezentă. În urmă cu doi ani, la Iași, tinerii înstăriți ai orașului aruncau bani pe jos pentru a demonstra că bătrânii știrbi care susțin PSD sunt atât de mercantili încât, pentru bani, ar face orice. S-ar lăsa inclusiv umiliți.

Elitele financiare ale uneia dintre multele văi ale siliconului din România își demonstrau superioritatea ideologică. Ei aveau bani, deci, cu certitudine, ei aveau dreptate. Săracii, fiind săraci, nu puteau decât să susțină partidul greșit.

Recomandări

Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității

Ideea a mai fost morfolită și de către cel mai serios și autopublicat filosof al generației sale, Gabriel Liiceanu: săracii, care în plus mai sunt și bătrâni, și mai sunt și știrbi, nu au voie să se exprime, pentru că susțin cauze greșite.

Marile spirite, în cele din urmă, nu pot rata șansa de a se întâlni. Influențărul, prosperul temporar și filosoful identifică același dușman al bunăstării și al evoluției: săracul.

Doar că această condamnare a sărăciei este, de fapt, semnul fugii de răspundere, incapacitatea asumării. Atât influențărul, cât și prosperul sau filosoful, gânditorul public, participă în mod real la evoluția cetății nu doar preocupându-se de ei înșiși și de binele propriu, ci preocupându-se și de binele celor pe care vor să-i dădăcească și să-i trimită la colț atunci când sunt prea obraznici.

Eradicarea sărăciei nu este un program atât de vast precum combaterea prostiei. În niciun caz atât de vast, încât să nu merite încercat. Doar că aceia care-i condamnă pe săraci, care le-ar lua și mâine dreptul de a le strica feng-shui-ul nu sunt interesați de dispariția sărăciei prin evoluția socială a individului, ci de închiderea săracului în ghetouri din care să nu iasă decât cu aprobare. Asta nu rezolvă problema decât pentru o perioadă. Mai degrabă o ascunde sub preșul roșu pe care elitelor le place să se afișeze în diverse ocazii.

Recomandări

Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C

Săracul ieșit de duminică încoace în stradă nu este săracul-țintă tradițional. Este mai tânăr și, poate, este un sărac recent. Nu este cel căruia i se pun în cârcă voturile cumpărate de partide cu o sticlă de ulei sau o pungă cu mălai. Pentru că, cel mai probabil, nici măcar n-a fost la vot, din cauza vârstei.

Ar putea la fel de bine să fie săracul recent, rezultatul unui an de pandemie. În ciuda afirmațiilor triumfaliste ale guvernanților, anul scurs între martie 2020 și martie 2021 a lăsat în urmă foarte mulți șomeri. Cei mai mulți neînregistrați.

După 12 luni fără un loc de muncă, cel mai ușor sacrificabili din orice întreprindere, adică tinerii, cei cu salarii oricum mici, n-au cum să fie altfel decât săraci, astăzi. Săraci și disperați. Pentru că lor viitorul nu le sună deloc bine. Nu au cum să vadă mai departe, nu au cum să întrevadă luminița de la capătul tunelului, mai ales când lipsa de viziune este chiar mai pregnantă la oameni cu mai multă școală, cu mai multă experiență teoretică.

Săracii nu au decât propriile lor voci ca să-i reprezinte. Nu au reprezentanți reali în Parlament – de fapt, mai pe nicăieri. PSD, așa-zisul partid de stânga, are mult prea mulți parlamentari care văd sărăcia doar la televizor sau din viteza unor limuzine de peste 80.000 de euro. PNL măcar se scuză doctrinar că nu se înghesuie cu săracii, ci doar cu antreprenorii. USR-PLUS are cu totul alte probleme de rezolvat. Sărăcia nu este printre ele.

Recomandări

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea

Nici presa nu prea poate ajuta. Presa mai prezintă, din când în când, poveștile lacrimogene ale sărăciei extreme. Lacrimi și audiență. Dar să fim sinceri: toți fugim de sărăcie, evităm să ne apropiem de ea, evităm să-i stăm în preajmă prea mult, pentru că s-ar putea să fie contagioasă.

În criza economică în care deja, nerecunoscând, am pășit cu avânt, sărăcia este ceva mai apropiată și mai înfricoșătoare decât moartea de COVID-19.

Partenerii de cafele scumpe ai diverșilor influențări au încă bani să-și exprime opiniile la cafenea, dar mâine ar putea fi în stradă, sărăciți brusc. Prosperii care aruncau cu bani în susținătorii PSD s-ar putea să fie, peste vreo lună-două, în același loc, aplecați în căutarea banilor pe care-i disprețuiau acum doi ani. Editorii de succes de până mai curând se vor duce la guvern ca să ceară subvenții. Dar ăsta e un drum deja bătut și, deseori, încununat de succes.

Săracii, cei deja săraci, au ieșit în stradă acum. Poate nu știu ce vor, prea bine. Poate, pur și simplu, nu mai pot.

Li se reproșează, ipocrit, că la protestele lor cântă fără să înțeleagă, aproape profanând, cântecele lui Cristian Pațurcă. Dar cei care fac aceste reproșuri uită sau nu știu că Pațurcă a murit într-o cruntă sărăcie. Că a fost dat afară din casa naționalizată în care locuia și că apoi a primit o garsonieră de la un candidat la primărie al Partidului Conservator. În semn de mulțumire, Cristian Pațurcă a compus special un cântec pe care l-a interpretat la un miting al PC în mai 2008.

Compozitorul muzicii și interpretul Imnului Golanilor, profund anticomunist și antisecurist, cânta, din cauza sărăciei, la un miting al partidului lui Voiculescu. Dan Voiculescu.

Sunt săracii la fel de îndreptățiți ca nesăracii să-și facă vocea auzită, atunci când nimeni nu vorbește în numele lor sau, dacă o face, spune numai prostii? Democrația funcționează și pentru săraci?

Cei care susțin, mai vocal sau mai tăcut, un soi de nou sistem de vot cenzitar ar putea fi surprinși aflând că mulți dintre înstăriții nației n-ar avea drept de vot în condițiile astea. Că unii săraci plătesc mult mai multe impozite statului decât înstăriții care-și optimizează fiscal veniturile prin conturi off-shore sau prin formule de evitare a taxării.

Un sărac cu salariul minim, de exemplu, plătește impozit pe venit mai mare decât oamenii din IT, care nu plătesc deloc. Deci, poate, săracii ar avea, pe alocuri, mai multe drepturi atunci când s-ar încerca tocmai restrângerea drepturilor lor.

Să condamni săracii că ies în stradă că-ți tulbură confortul plin de temeri este un mod de a reacționa. A spune însă că n-au dreptul să o facă înseamnă să negi însăși democrația. Căci bogații se descurcă în orice fel de regim. Săracii nu au șanse însă decât în democrație. Oamenii cinstiți și fideli unor principii, la fel.

Urmărește-ne pe Google News