Despre ABC-ul politic și cum am ajuns să declarăm bunul-simţ extremism

Câmpul politic nu lucrează cu precepte religioase şi etice precum binele şi răul, ci se află în câmpul justiţiei: lucrează cu legal sau ilegal.

Votul pentru un partid sau candidat, transferul de reprezentare a intereselor unui individ sau grup, este universal şi egal.

Niciun vot nu este moral sau imoral, rău sau bun, superior sau inferior, ci legal sau ilegal. Dacă se desfăşoară legal, el este legitim şi egal.

A învinui adversarul că a votat altfel decât tine pe tot soiul de criterii „catastrofiste” şi „imorale” înseamnă a ieşi din câmpul democratic.

De ce votează un om ce votează? E greu de explicat, pentru că sunt mulţi factori în joc. Dar la baza votului se află interesul şi negocierea reprezentării acestui interes.

În societate, fiecare individ sau grup de indivizi poate avea interese foarte diferite. Bancherii au un interes, ţăranii şi muncitorii cu totul alt interes; clasa de mijloc un anumit interes, micii întreprinzători, alt interes ş.a.m.d.  În câmpul politic, aceste interese se negociază prin lupte politice, prin dezbateri, prin diverse forme de organizare, presiune etc. Şi în final, vot.

Recomandări

Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV

Cine câştigă, încearcă să impună ca interese comune, universale, interesele unor grupuri restrânse, ale unor grupuri mai largi sau doar propriile interese de camarilă. La fiecare scrutin jocul o ia de la capăt.

Când puterea produce dezechilibre prea mari între interesele diverselor grupuri, apare violenţa: proteste, răscoale, revoluţii.

Competenţa politică a cetăţeanului este foarte diversă. Însă competenţa politică nu ţine de gradul de educaţie, de câte facultăţi ai, ci de un cumul de cunoştinţe şi experienţe practice.

Educaţia te poate ajuta să ai competenţe politice, oferă mai multe şanse, dar niciodată nu garantează competenţe politice. Nu deseori vedem că un simplu ţăran cu opt clase are mai multe competenţe politice decât absolventul unei prestigioase şcoli occidentale.

Atât timp cât votul este egal şi universal, pornim de la ideea – un soi de prezumţie politică de nevinovăţie – că fiecare cetăţean are competenţa politică în a-şi delega interesele prin vot cui decide el. Ai pune la îndoială acest drept şi acest vot este ceva profund antidemocratic.

Recomandări

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

Ce poţi face? Poţi încerca să-i oferi o alternativă la ce are. A-l dispreţui, a-l umili sau a-l pune pe picior de inegalitate împărţind societatea în „votanţi buni” şi „votanţi răi” nu face decât să împingă politica democratică înspre violenţă, înspre război civil politic. Adică să faci război. Războiul, după cum ştim, este o politică dusă cu alte mijloace. Mijloace deloc democratice.

Politica, puterea, este o luptă pentru impunerea intereselor proprii sau de grup. În democraţie, se face prin negociere.

Interesele sunt construite, câştigate şi apărate în mare parte prin drepturi. Drepturile sunt nu doar politice, cum deseori ni se spune, ci şi economice şi sociale. Dreptul la libera exprimare, la libera asociere, libertatea religioasă şi dreptul la vot universal sunt drepturi politice fundamentale. Însă ele, ca să aibă o putere reală, trebuie să fie dublate de drepturi economice şi sociale: dreptul la educaţie, sănătate, muncă, odihnă şi multe alte garanţii sociale cucerite în ultima sută de ani.

Aşa a fost cucerită pacea socială, aşa a fost cucerit statutul social al bunăstării: prin negocierea cât de cât echilibrată a acestor drepturi care ar trebui să faciliteze, să permită reprezentarea intereselor tuturor grupurilor sociale.

Recomandări

Cum a fost manipulată administrația Trump de trimisul lui Putin în negocierile pentru încetarea focului în Ucraina

Aristocratul, burghezul, birocratul, muncitorul, țăranul au căpătat drepturi egale, au devenit cetățeni cu drepturi egale şi şi-au negociat interesele.

Toate acestea le găsim în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Iar statul a fost un garant al acestor drepturi, care acum se sfarmă sub ochii noştri, la presiuni imense din diverse zone, dar mai ales a presiunilor colosale dinspre zona economiei. Iar unde sunt mulţi bani, vin şi mulţi aliaţi.

Dezechilibrele dintre interesele diverselor grupuri sunt în continuă creștere. Se nasc prăpastii adânci.

Violenţa e tot mai vizibilă, pornind de la exerciţiul elementar al votului: „vot greșit” versus „vot corect”. Iar această violenţă nu prevestește nimic bun.

Marți seară am rămas cu două imagini în cap. La conferinţa doamnei Dăncilă, un tip îmbrăcat în trening, un soi de „omul nimănui”, a atacat frontal şi cu întrebări dificile candidatul. Era jurnalistul Filip Standavid, care-şi făcea bine meseria.

De cealaltă parte, la dezbaterea preşedintelui Johannis, unde au fost invitaţi „doar aleşii”, un tânăr, Adrian Tircă, a dinamitat întâlnirea printr-o întrebare de bun-simţ: „De ce nu aţi ales să invitaţi jurnalişti care să vă pună întrebări incomode?”

Ambii au arătat că „regii sunt goi”.

Unul probabil votează Johannis, altul, din ce înţeleg, pe Dăncilă. Indiferent ce vor vota ei, rămân aceiaşi oameni admirabili, curajoşi şi respectabili. Fără astfel de oameni, fără astfel de atitudini, democraţia nu ar însemnă mai nimic.

Acesta e un ABC clasic, liberal, pentru amicii isterici de pe ambele baricade. Acum, eşti extremist dacă-l susţii. În ce hal am ajuns.

Urmărește-ne pe Google News