ComenteazăA căzut Trump și după 4 ani de reduceri de taxe și profituri până la cer, pe Zuckerberg l-a apucat intransigența și i-a suspendat contul fostului președinte american.
Este oportunism de Inteligență Artificială. Faci bani cu un șef, când pică șeful îl scuipi și apoi pupi noul șef. E un algoritm simplu, folosit de mii de ani de homo sapiens. De data asta, cu viteză digitală.
Trump e dat afară de pe rețele, deci. Cum bine spunea o vorbă, nu te bucura când îți e dușmanul interzis, următorul ai putea fi tu. Iar lucrurile astea se întâmplă. Facebook e pus pe făcut curățenie și, cu un nou avânt, rade acum orice îi sună măcar puțin incomod.
Nu e cenzură, se numesc vânzări
Ce fac Facebook, Google și alții? Pretind că au descoperit algoritmul suprem, un soi de potir al Graalului, unul care îți citește mintea, comportamentul și apoi îți livrează publicitar fix ce îți dorești. Minciuna începe de aici.
Pentru că ce au descoperit în principal e cum să ne vândă date personale pe o piață a publicității. Și care a fost marea descoperire? Nici Amazon, nici Facebook, nici Google nu v-o ascund. Vă ascultă, vă scotocesc prin orice urmă digitală. Ei cică ascultă cu niște mașinării complicate. Nu. Cu alea stochează.
În rest angajează alți oameni să clarifice discuții intime și să sorteze Tag-uri, cuvinte esențiale pentru business. Un robot nu știe să asculte conversații intime, bârfe etc. Dar poate să prelucreze date, după ce i le sortează alți umanoizi care în mod cu totul dubios și nereglementat îți cotrobăie prin toată casa și prin tot hardul.
Monopol clasic
Deși ni se prezintă ca niște adversari, Facebook & TikTok – și sunt mostre ale unui nou război rece China-SUA -, de fapt practicile sunt aceleași.
Au un comportament de monopol. Pentru că ei au înghițit scena publică. E ca și cum unii ar privatiza trotuare, străzi și ar face reguli cum îi taie capul, ar pune semafoare cu mov și roz etc.
Soluții antimonopol? Cele mai curajoase propuneri sunt și cele mai realiste: astfel de infrastructură, cum au Google sau Facebook, practic contrazice ideea de „proprietate privată”; trebuie să devină bunuri publice. Îmi tratezi viața ca pe o proprietate, deși poate nu mă simt patron al CostelRogozanu SRL, iar apoi îmi furi respectiva „proprietate”.
După un eveniment precum cel de la Capitoliu, Facebook nu doar l-a tăiat pe Trump, ci a tăiat numeroase opinii anti-Trump. Ce este permis? Opinia căldicică, centristă, care dorea „normalitate”. Oportunismul perfect e legea după care se conduce și o astfel de companie. Stai cu capul la cutie 4 ani, îți dublezi averea profitând de scutiri de taxe trumpiste și după ce îl dau oamenii jos prin vot, îi tai și tu contul.
Ciprian Șiulea vedea, după evenimentele de la Capitoliu, că a învins fix centrismul ăla aiuritor în care singura obsesie e să fie „normal”, „să fie ca înainte”, o politică halucinantă în vremuri deloc normale.
Cel mai lamentabil conformism e încurajat ca fiind libertate de expresie. Adică să spui: nu ne plac extremele, nici Trump, dar nici anti-Trump nu e bine etc., știți poezia.
Nu, nene, poți și fără ură să îți afirmi credințe intransigente.
Tocmai acest „centrism extremist” a produs prin indiferență și isterie în același timp (priviți numai câte fonfleuri și aberații au apărut în ziarele de prim rang ale globului) un val enorm de neîncredere populară, nu doar printre fanii Trump.
Fact-checking se face numai când e stânga la putere
Nu poți la nesfârșit să negi problemele care agită popoarele doar cu mișto-uri și cu (cică) lupta cu fake-news. Lupta anti fake-news nu a produs decât o industrie paralelă de produs gândire-pe-linie și de supt fonduri publice.
Pentru toate există soluția „fact checking”, verificarea informațiilor vehiculate pe rețele. Dar cine-l face? Alte grupuri pline de partis-pris-uri. În România, sunt toate de dreapta.
Când era PSD la putere duduia fact-checking-ul. Acum a amorțit de tot, se pare că guvernul lui Iohannis e absolut perfect. Și aici se verifică distrugătorul efect conformist al jocului megacompaniilor „sociale”, c-or fi ele chinezești sau americane. Și businessul din zonă, și ONG-urile care cică îl reglează adoră un singur lucru: să ne facă ei regulile, deși ei ar trebui să suporte regulile venite democratic dinspre cetățeni înspre ei.
Cui reclami?
Să zicem că în țările de mâna întâi are sens reclamația, revolta, dar ce te faci dacă ești de pe la periferie? Cine te bagă în seamă dacă ai o problemă cu Facebook sau TikTok în România? Aici și presa e mult mai slabă decât în țările bogate. Deci ai și cenzură economică: Facebook și Google au făcut praf și ce mai rămăsese din piața de presă tradițională.
Apoi, ai și cenzură politică, prin indiferență – băgăm un progrămel – parcă împrumutat de la o mașină de spălat vase – să verifice libertatea de expresie „pă România”.
În mod normal, un for ar trebui să răspundă pentru fiecare comunitate, că e ea națională, federală etc. Acel for ar trebui să fie vizibil – eu l-aș alege ca pe un mini-Parlament. Acum există foruri misterioase care te „judecă” împreună cu Inteligența Artificială. Mai nou, nici nu înțelegi exact de ce ești blocat. Dar mesajul îl înțelegi: fii cuminte, mai bine nu te atinge de subiectul ăla, că frige.
Vot digital neocenzitar
Acum un secol și mai bine, votul cenzitar le permitea alegerea reprezentanților politici doar bărbaților care aveau venituri peste o anumită limită. Când Facebook taie în masă expresii de indignare politică – bune, rele, nu mai contează, fără să explice în amănunt de ce -, să nu credeți că taie în același timp din piața de publicitate pentru idei rele, nocive. Noooo.
Tot anul electoral trecut au fost promovate în România toate bălăriile posibile, și pe YouTube (Google), și pe Facebook, prin rețeaua publicitară.
Companii diverse, multe dintre ele fantomă, și-au făcut sute de site-uri, au împrăștiat lături despre adversari și și le-au vândut fără probleme prin aceste rețele. Deci dacă ai bani, poți liniștit să bagi fake-news cât vrei prin Facebook. Libertatea de expresie a fost mai mereu pe bani, dar acum riscă să atingă un nou nivel de „afacerism”.
„Dilema Socială” e reală și irezolvabilă
Avem nevoie și de rețele de socializare virtuale, așa cum avem nevoie de telefon sau de electricitate, nu fac aici pledoarii antitehnologie. Dar nu e normal să lași atâta putere pe mâna unor inși, oricât de geniali ar fi ei. (Știu că Twitter e dat mai mult ca exemplu pozitiv, dar nu-l văd mult îndepărtat de schema de bază a „afacerii sociale”). Nu trebuie să mai fie „social business”, trebuie să fie doar „social”.
Un documentar a făcut furori anul trecut, „Dilema socială”, făcut pentru Netflix. Cel mai mare păcat al filmului era că amesteca tendințe omenești de când lumea cu chestii specifice acestui business al rețelelor.
Relațiile dintre noi sunt pline de trucuri, bârfe, minciună, nedreptate și în afară, și în Facebook. Problema e când faci din astea principalul model de business și îl mai și prezinți ca pe cele mai mari împliniri inginerești ale Inteligenței Artificiale. E creată și vândută artificial multă prostie.
Ei investesc în prostie și reflexe primitive (sexism, rasism etc.), iar noi nu mai investim în unelte complicate de luptă: educație, descurajarea pieței sălbatice de advertising. Asta e tot.
Nu e cum zicea Asimov, că ar exista un pericol ca roboții să supună oamenii. Există pericolul ca roboții să facă fix ce le zic unii oameni, cu putere înmiită.
Pericolul e tocmai să impui o societate a imitației până la sastiseală, să avem un popor din ce în ce mai abil în a se da nonconformist în timp ce respectă docil „regulile comunității”. Știți mulți dintre dv. situația aceea de „team building”, unde trebuie nu doar să-l distrezi pe șefu, dar mai trebuie să și mimezi că mori de la atâta distracție.