4 comentariiText scris de Vasile Ernu în colaborare cu Anatolie Coșciug – doctor în sociologie, director adjunct al Centrului pentru Studiul Comparat al Migrației
În spatele grădinii noastre locuia o familie pe care o țineam minte. Avea un copil dolofan, mereu vesel și zglobiu. Mi-l aduc aminte foarte bine – fălcuțe bine rotunjite și ochi vii.
Eu am plecat devreme din sat, încă copil fiind. Am schimbat 5 orașe între timp. Au început și dinții să cadă de la atâta umblat. Și descopăr că acel copil dolofan de la țară a ajuns azi unul dintre cei mai buni medici stomatologi din București. Scoate și pune dinții cum schimbau buneii noștri potcoavele la cai. Are cabinet nu departe de mine.
Am mers la o consultație și ne-am așezat la povești. Despre satul copilăriei. Am constatat ceea ce știam deja, dar nu cu o așa precizie – el încă ține legătura cu satul. A luat cele trei străzi din spatele grădinei și mi-a spus pe rând toate familiile: cine a mai rămas. Am descoperit cu stupoare că cele mai tinere familii au 50 de ani, iar restul sunt bătrâni de la 60 spre 80 de ani. Copii nu prea mai sunt. Școala de peste 1.500 de elevi s-a redus la o treime – în doar 20 de ani.
Demografia Moldovei, un viitor tot mai sumbru
Nu e greu de dedus ce se va întâmpla în următorii douăzeci de ani. Un prieten de la cel mai prestigios institut de sociologie din Germania mi-a și dat statisticile pe următorii 50 de ani. Te sperie.
În 1959, vârsta medie a celor din țară era de 27,5 ani; în 1970 – 29,4 ani; 1980 – 31,2 ani; 1990 – 31,8 ani; 2000 – 33,5 ani; 2010 – 36,3 ani, 2020 – 39,3 ani; 2024 – 41,1 ani. „În ultimii patru ani, vârsta medie a populației aflate în țară a îmbătrânit cu patru ani (sursa).
Probabil mai bine de o treime din sate vor dispărea. Nu trebuie să fii specialist ca să înțelegi că degradarea și dispariția vieții sunt legate de sărăcie, care are cauze în lipsa locurilor de muncă în urma distrugerii tuturor sectoarelor industriale și a disoluției sistemului agrar. Acele familii care lucrează – nu exagerez – câte 15 ore pe zi, iar în sezon și mai mult, la final de an sunt fericite că ies pe zero fără a pune la socoteală munca neplătită. Iar invazia din ultimii zece ani a supermarketurilor și a produselor agricole de import i-a distrus total. Protecție zero pentru o țară dominant rurală care demult nu mai are agricultură.
Copiii care au mai rămas pleacă toți afară la munci necalificate precum „păsările călătoare” – cum primesc buletinul, cum pleacă. Visul lor e să aibă un loc de muncă. Dacă noi visam să devenim profesori, medici și ingineri, ei visează să devină- Gastarbeiter – muncitori străini pe șantierele vestice. Și nu se mai întorc – sunt plecați pentru totdeauna.
Isus din Rediul de Sus – ultimul Gastarbeiter sau când nu mai ai lemn de cruce.
Iurie Svet umblă prin Basarabia și face fotografii. Merge în cele mai ascunse locuri, în sate pe cale de dispariție. Are chiar o colecție cu Isușii din Moldova – acele crucifixe, troițe de lemn pe care le vezi în satele din Basarabia. Fiecare sat are Isusul său – foarte expresiv și reprezentativ: unul e cu mustață, altul e cu ceva specific local. Sunt de o frumusețe naiv-brutalistă fermecătoare, dar și de o tristețe cutremurătoare. Au ceva în descompunere, precum satele pe care le reprezintă cu demnitate simbolică.
Ultima imagine trimisă este: Isus din Rediul de Sus – Fălești. Isus din Rediul este cocoțat sus pe „Muntele Sinaia” al locului – la cimitir – țintirim. Un Isus care nici măcar lemn de cruce nu are – o fi privatizat lemnul, o fi pus pe foc să încălzească familia sau pur și simplu nu a avut bani pentru cruce.
Crucea este doar subînțeleasă, e invizibilă – suferința lui nu are materie vizibilă pentru că e mult prea sărac. Are, în schimb, acolo ciocanul și cleștele, instrumentele lui de lucru.
Isus din Rediul de Sus întruchipează mai degrabă imaginea Gastarbeiterului moldovean aruncat pe șantierele lumii. Isus din Rediul de Sus pare a fi ultimul care mai reprezintă și care se solidarizează cu acest Gastarbeiter moldovean plecat.
Satul e gol – Isus din Rediul de Sus pare a fi ultima imagine vie a ceva ce a fost cândva aici.
Ce ne spun datele statistice: ultimul recensământ
De mortuis nil nisi bonum dicendum est – „Of the dead nothing but good is to be said” (Despre morți nu se poate spune decât de bine): cu această expresie ne-a răspuns un somelier acum câteva săptămâni când am fost în Republica Moldova cu niște colegi din Statele Unite când am ajuns cu discuția la recensământul din 2024, sugerând astfel că este o țară pe cale de dispariție. La momentul respectiv nu am „gustat” pesimismul somelierului, dar o analiză mai aprofundată fenomenului te poate lăsa cu un gust „amar”.
Recent, a apărut un interes larg pentru țările și regiunile aflate în declin demografic (în acest articol folosim termenul „declin” pentru a indica procesul de pierdere considerabilă și constantă a populației) din întreaga lume. De exemplu, Națiunile Unite au realizat un top al țărilor „pe cale de dispariție” până în 2050 ca parte a unui trend mai mare de interes pentru acest topic. Lesne de înțeles de ce a apărut acest interes: scăderea populației poate să aibă consecințe asupra echilibrului demografic, economiei, pieței muncii, pieței imobiliare, relațiilor internaționale, precum și asupra infrastructurilor sociale și tehnice ale regiunilor. Aceste consecințe sunt deosebit de severe în statele în special post-socialiste din Europa Centrală și de Est (ECE) și cea Sudică (ECS), care au experimentat unele dintre cele mai ridicate niveluri de pierdere a populației din lume în ultimele decenii. Această pierdere pare să fi fost susținută de transformările politice, economice și sociale profunde legate de prăbușirea Uniunii Sovietice/regimurilor comuniste la sfârșitul anilor 90. Mai specific, recesiunea economică profundă, dezindustrializarea întârziată, scăderea ratei natalității și migrația masivă (în căutarea unui loc de muncă) au dus toate la o pierdere semnificativă a populației în țările ECE.
Deși scăderi importante de populație pot fi observate pentru mai toate țările din regiunea ECE/ECS, Republica Moldova pare să fie un caz aparte. Există diverse modalități de a observa evoluțiile demografice pe termen lung și de a înțelege mai bine ce procese arată acestea. Una dintre modalitățile cel mai des folosite este de a te raporta la recensăminte și cum se schimbă populația de la un ciclu de recensământ la altul.
Astfel, rezultatele recensământul din 2024 din Republica Moldova indică o populație de 2,448 milioane de locuitori (inclusiv persoane fără reședința obișnuită în RM) și 1,655 milioane de locuințe (inclusiv cele secundare sau neocupate). Rezultatele sunt parțiale și pot suferi modificări, deși, cel mai probabil, nu substanțiale, o discuţie amplă pe subiect aici. Ce merită subliniat aici este că numărul de 2,5 milioane de persoane menționat mai sus include și probabil câteva sute de mii de persoane care la momentul recensământului nu aveau reședința obișnuită în Republica Moldova, de obicei emigrați în alte țări.
Un milion de oameni „pierduți” în 10 ani
Acum 20 de ani, rezultatele recensământul din 2004 din Republica Moldova indicau o populație de 3,938 milioane de locuitori, iar cel din 2014, o populație de 2,804 milioane de locuitori, ambele seturi de date includ atât populația rezidentă, cât și cea nerezidentă. Față de 2014, populația a scăzut cu 356.000 de persoane (12,7%), iar față de 2004 cu 1,49 milioane (39,8%). În contrast cu situația populației, numărul de locuințe recenzate pare să fi crescut față de 2014 cu mai mult de 0,455 milioane, deși cel puțin o parte din modificare vine din îmbunătățirea metodologiei.
Această scădere a populației din RM se încadrează într-un trend regional similar pentru decada 2010-2020, după cum arată imaginea de mai jos, unde se poate observa că majoritatea regiunilor NUTS 3 din zona Europei Centrale și de Est și cea Sudică raportează puternice scăderi ale populației (cu roșu). Dar chiar și așa, sunt relativ puține regiuni care au o scădere mai mare de 10%, în timp ce pentru Republica Moldova, media națională este de aproape 13%. În plus, rata scăderii populației seamănă mai puțin cu scăderea observată în județele care formează regiunea istorică Moldova din România, ci mai degrabă cu zona de sud a acesteia și cu Bulgaria, sugerând astfel posibile procese similare care pot explica fenomenul care merg dincolo de spectrul cultural.
Sursă: Eurostat: Population and housing census 2021: first EU results
Mai mult de atât, scăderea de aproape 40% observată față de recensământul din 2004 este cu atât mai deosebită, cu cât comparația cu alte țări din regiune ne arată că, deși sunt și alte exemple de scăderi dramatice, majoritatea sunt la jumătate din ceea ce poate fi observat în cazul Republicii Moldova. De exemplu, Lituania este una dintre țările cu cele mai mari scăderi ale populației, cu o scădere de la aproape 3,5 milioane în 2000 la puțin peste 2,8 milioane în 2023, ceea ce reprezintă aproximativ 20%. Un alt exemplu este Bulgaria, care avea o populație de 6,5 milioane în 2021, în scădere cu 1,4 milioane față de 2001, ceea ce reprezintă puțin sub 18%. Pentru România, datele din recensământ arată o populație de puțin peste 19 milioane în 2021, în scădere cu 2,7 milioane față de 2002, ceea ce reprezintă 12,5%. Cu alte cuvinte, mai multe țări din zonă trec prin procese similare de pierdere a populației, doar că ele se situează undeva la jumătate din „viteza” pierderii populației cu care se confruntă Republica Moldova.
În literatura de specialitate există două mari tipuri de explicații asociate cu declinul populației: declinul natural și migrația netă negativă. Aceste două tendințe sunt strâns legate și, de obicei, chiar se augmentează reciproc. În majoritatea țărilor există o variație longitudinală a nașterilor și deceselor scăzută, iar cea mai mare parte a schimbării populației poate fi atribuită în principal migrației nete. Această situație însă nu se aplică și Republicii Moldova, care se remarcă atât cu un proces de emigrație în masă, cât și un spor natural negativ.
Declinul masiv al populației în Republica Moldova poate fi înțeles în contextul istoric al țării. Din 1940 până în 1991, Moldova a fost sub regimul comunist sovietic (mai puțin din 1941 până în 1944) și subiecte ale unui model economic de comandă, bazat pe principiile planificării centrale. Ca și celelalte republici, Moldova a fost izolată de restul Europei, cu Cortina de Fier, ca simbol al conflictului ideologic dintre comunism și capitalism. Deplasarea populației era puternic reglementată între statele comuniste și chiar în interiorul granițelor naționale. Urmărind o omogenizare completă socială și economică, doctrina planificării comuniste s-a extins chiar și la controlul dimensiunii și ierarhiei orașelor și își propunea o distribuție mai uniformă a populației, fără a avea un oraș dominant. Cu alte cuvinte, acest lucru a însemnat în realitate că acele comunități „create și susținute” artificial din motive ideologice au fost primele care au dispărut imediat după prăbușirea regimului. În plus, regiunile rurale au cunoscut cel mai sever declin al populației din cauza reducerii importanței agriculturii, care a fost prioritară în timpul regimului comunist.
În plus, dispariția regimului comunist în 1991 a dus la o nouă situație demografică în regiune. Efectele combinate ale tranzacțiilor economice, sociale, demografice și politice majore din ultimele două decenii au dus la o emigrație pe scară largă și la un declin natural al populației, ceea ce a cauzat schimbări rapide și dramatice în peisajul demografic. În timp ce emigrația a fost încurajată de recesiunea economică și de noile posibilități de a căuta oportunități mai bune (locuri de muncă, educație, calitatea vieții etc.) în străinătate, declinul natural a fost determinat nu doar de reformele în sine, ci și de impactul brusc al așa-numitei cea de-a doua tranziții demografice (caracterizată în principal prin amânarea căsătoriei, creșterea proporției de adulți care trăiesc singuri sau în concubinaj, creșterea fertilității în afara căsătoriei și amânarea sau renunțarea la naștere, ceea ce duce, de obicei, la rate de fertilitate sub nivelul de înlocuire și îmbătrânirea populației.
Este interesant că pierderea populației în majoritatea țărilor ECE a accelerat în timp și a fost considerabil mai mare în al doilea deceniu al perioadei de tranziție decât în primul. În Moldova, acest lucru poate fi explicat printr-o creștere a emigrației (legată de locul de muncă). Abolirea anumitor bariere politice, economice, sociale, culturale și psihologice și extinderea rețelelor sociale în străinătate au contribuit la creșterea emigrației în timp. Faptul că tinerii sunt suprareprezentați printre cei care au plecat va duce la un declin natural suplimentar al populației, pe măsură ce populația îmbătrânește, iar fertilitatea scade.
Foto ilustrativ: Shutterstock