Despre pereții toaletelor, opinii și conformism. Un dialog imaginar cu studenta Maria Ferăstrău

Bunăoară, Maria spune că „pereții și ușile băilor din universități sunt pline de mesaje politice, sociale, utilitariste”, unele care subliniază, dacă mai era nevoie, „cât de implicați sunt studenții în viața publică”. Prin contrast, la noi, în România, toaletele sunt impecabile (să fim serioși, din punct de vedere al scrisului pe pereți, că altfel…), foarte curate, fără urmă de scris. 

Concluzia studentei de la Sorbona este una aspră. În timp ce, în Franța, universitățile au renumele de a fi implicate politic, cu baia ca imagine micro a realității sociale și politice, la noi se simte o anumită teamă, studenții sunt refractari în a-și spune opiniile: „În universitățile din București simt, în schimb, că studenților le e teamă să se exprime sau să-și asume păreri. Apatici, trăiesc cu o teamă permanentă de consecințe. La București, băile goale din universități și facultăți mi se par foarte triste.” 

Ce aș vrea să spun? În primul rând, sunt total de acord cu opinia/opiniile studentei. În al doilea rând, aș dori să avansez un pic discuția. 

Așa este, societatea românească contemporană pare a fi una anesteziată, fără opinii, cu un grad de conformism foarte ridicat. Să privim doar la recent încheiata campanie electorală – alegerile locale și europarlamentare din iunie 2024. Nu a existat o dezbatere serioasă, întâlnirile electorale dintre candidați au fost evitate, mitingurile reduse la minimum, acolo unde, ce surpriză!, au luat parte doar suporterii partidului. 

Recomandări

Misterioasa dispariție a lui Ionuț Bulgaru, pe miriștea de lângă Cuibul Vulturilor, dintr-o căruță trasă de o „iapă cu năluc”. Care e singura ipoteză a poliției

Nu tu dezbateri de idei, nu tu programe electorale care să-i incite pe cetățeni la discuții, dezbateri, polemici electorale. Nu, nimic din toate acestea. Doar conformism și, pur și simplu, nepăsare. Ai senzația că noi, cei de aici din țară, suntem resemnați: nu, nu e nimic de făcut, lucrurile se întâmplă peste capul nostru, la ce bun să mai investim în informații, idei, opinii, așa pare că ne spunem in corpore ca societate. Firavele critici, pe ici, pe colo, se pierd în liniștea nepăsării generale. 

Similar, dacă vrei să vezi nivelul conformismului general, te uiți la cum sunt reflectate în mass-media sau în zona intelighenției autohtone cele două conflicte, cel din Ucraina (Rusia vs Ucraina) și cel din Palestina (Israel vs Palestina). Nicio nuanță, doar articole plate, marea majoritate, unele ce parcă reproduc mecanic niscai comunicate de presă militare sau guvernamentale. 

Nu spun că trebuie urmată o linie interpretativă sau alta. Nu, nici vorbă. Dar stilul monocrom în care se spune și se scrie totul este intim legat cu ce (ne) spune tânăra noastră studentă din Franța. Nu doar pereții toaletelor noastre sunt curați, fără pic de mesaje „politice, sociale, utilitariste”, dar și mințile noastre sunt la fel. 

Recomandări

INTERVIU Bogdan Creţu, scriitor: „Pentru mine, Nichita și Jim Morrison au fost poeții care m-au format. Nu doar cultural, ci, sunt convins, și existențial”

În O teorie economică a democrației, Anthony Downs considera că unul dintre avantajele partidelor politice este acela că ele le oferă cetățenilor o gamă completă de opinii gata preparate și ferme asupra tuturor problemelor zilei, partidele care gândesc în locul nostru, Weltanschauungsparteien – în germană. 

Suntem aidoma unor automate, pare că cineva ne dictează cum și ce să gândim – partidele, establishmentul etc. Reflecția liberă, dezbaterea de idei, opiniile divergente pe diverse teme sunt descurajate, ele încurcă, nu descurcă. Și, din păcate, sistemul școlar românesc nu iese din aceste cadre. E prea mică diversitatea ideilor pentru a schimba opinia generală. 

Și totuși…

Anton Cehov, în nuvela Draga de ea, referindu-se la Olenka, personajul principal al nuvelei, o femeie fără păreri, plată și searbădă, o spune foarte răspicat: „Cât de îngrozitor este să nu ai nicio opinie!”.

Da, este îngrozitor să nu ai opinii. Într-un articol din The American Economic Review, intitulat „Having Opinions-One of the Elements of Well-Being?”, Albert Hirschman, citându-l el însuși pe Cehov, scria că a nu avea nicio părere echivalează cu a nu avea individualitate, personalitate, identitate, caracter, sine.

Recomandări

Constant de inconstanți. Cum s-au sucit cei din PNL, în funcție de propriile interese, în ultimii trei ani

Pentru Hirschman, șovăiala, indiferența sau lipsa opiniilor au fost dintotdeauna întâmpinate cu dispreț maxim, în timp ce aprobarea și admirația le-au fost acordate celor cu opinii ferme. Pe scurt, scria Hirschman, nu doar bunurile contribuie la bunăstarea unei persoane, a unei societăți, dar și opiniile. Știm, ne-au spus-o toți marii gânditori, de la Hirschman, Cehov, Wilhelm von Humboldt la Dante sau John Stuart Mill, pentru a enumera doar câțiva dintre ei. 

Prin urmare, întorcându-mă la ceea ce spune Maria Ferăstrău, da, pereții curați ai toaletelor din România ne spun foarte multe despre societatea noastră. Și nu sunt aspecte tocmai măgulitoare. Dimpotrivă…

Este laudativ că o tânără studentă face asemenea observații punctuale. Da, suntem apatici, da, suntem resemnați, da, acceptăm prea ușor că lucrurile sunt decise undeva acolo sus, iar puterea noastră de a le influența este redusă la 0. Din acest punct de vedere, România contemporană este foarte curată, are „pereții curați” (și nu doar ai băilor), e o societate cu prea puține opinii și prea mult conformism. 

Pe vremuri, în perioada de dinainte de 1989, iritat de acest conformism, I. D. Sârbu, exilat la Craiova, propunea să rescriem anumite proverbe locale. Poate că nu ar fi rău, spunea scriitorul, ca proverbul „Capul plecat sabia nu-l taie!” să sune cam așa: „Capul plecat sabia nu-l taie, îl scuipă!”. Da, trebuie să respingem conformismul și să-i încurajăm pe tinerii care observă stupefiați că-s prea curați pereții toaletelor noastre, mult prea curați pereții societății noastre!

Foto: Maria Ferăstrău / pressone.ro

Urmărește-ne pe Google News