Știți
care e mâncarea specifică rusească? Ceva tipic? Salatele acelea cu
101 ingrediente cu multă maioneză. Un soi de Vinaigrette
sau
Olivier
– tot ce ai în frigider arunci acolo și se leagă cu multă
maioneză. Salatele acestea sunt împrumutate și adaptate –
rusificate. Dar mai este ceva specific – ceva mult mai arhaic.
Ciupercile și fructele de pădure culese și puse în diverse
borcane – mereu în stare de fermentare.

Starea de fermentare e foarte specifică tipului rusesc de a fi – acolo totul fermentează chiar și când e foarte static. Și modul de a face politică e la fel.

În
procesul de fermentare, care uneori e lung, e foarte important să nu
acoperi total borcanul, să nu închizi ermetic. Capacul trebuie pus
dar lăsate supape – altfel explodează.

Aceste
procese de explozie se întâmplă în diverse momente istorice.

Cine
sunt cei care protestează?

Teza
mea legată de protestele din Rusia e simplă: nucleul central al
protestelor îl reprezintă ”tinerii sătui”. Tineri: adică cei
care nu au memoria anilor 80 și 90. Mai ales 90. Tinerii cu vârsta
cuprinsă între 25-35 de ani domină protestele.

Sătui
– adică clasa de mijloc, urbanul mare, centru, cei care au ieșit
învingători în tranziție, nu cei care au fost înfrânți.
Firește că la proteste de asemenea proporții se alătură diverse
alte grupuri. Dar aici vorbim de nucleul central.

Statistica
din noaptea aceasta confirmă ipoteză: peste 50% dintre
participanți sunt sub 31 de ani. Cea de-a doua ipoteză, ”că sunt
cei sătui” – nu mai e cazul să aștept statistici. E prea
vizibil – este o dominație a clasei de mijloc.

Oricum
fiecare grup social are dreptul la protest: asta înseamnă
democrație. Iar acest grup are destule să reproșeze puterii tot
mai abuzive.

Da, copiii nu mai vor să fie conduși de părinți – ei vor să conducă trenul, ei vor locul din față la vagonul VIP. Și e dreptul lor să vrea un Putin mai tânăr.

Adică e un conflict clasic în interiorul burgheziei rusești: aproape identic ca în Părinți și copii de Turgheniev. Aduce cu revoluția din februarie din 1917, care a precedat-o pe cea din octombrie. Dar doar aduce.

Revolta
din vagonul VIP

Ce avem acum acolo este o revoltă ca în filmul Snowpiercer: acela cu trenul cu multe clase sociale. Dar nu e o revoltă a vagoanelor de la capăt, a celor care mor de foame și fac munca grea, ci o revoltă în vagoanele din față. Aș spune că e o revoltă în interiorul vagonului VIP. Vagoanele de la capăt nici nu știu ce să creadă – e o bătălie pe tipurile de icră. Clasa VIP nici nu bănuiește cât e de aproape de furia de la ultimul vagon – clasă „decăzuților -declasaților”.

E foarte interesant că targetul politic al celor revoltați nu sunt săracii, nu sunt grosul populației, ci e strict lumea foarte sătulă. Și mai ales: cei foarte tineri – generația Vlogger & TikTok.

Noutatea
mare este recordul de 44% a tinerilor care ies pentru prima dată la
protest: media de vârstă 31 ani, 10 % sub 18 ani. Asta spune că
există un potențial mare.

Cum
e construită puterea acolo?

Un
amic îmi șoptește: puterea e organizată precum diverse forme de
sport.

Putin – vrea judo: el nu poate să trăiască fără un partener de sparing. Îl caută mereu. În acest sport poți folosi puterea adversarului împotriva lui. E o tehnică.

Dar acest sport de a-ți căuta competitorul e riscant: face dependență de celălalt. Poți avea surprize. Mai sunt și arbitri. Nu e simplu.

Trump făcea alt sport: un soi de sumo. În acest sport scopul e să arunci adversarul de pe ringul de luptă. Cât mai departe. Trump – Sumo nu are nevoie de adversar – el vrea să fie singur pe ring. Dar și aici poți avea surprize: să te arunce pe tine adversarul afară din ring.

Cea mai modernă formă politică mai ales în zonele periferice este Navalnîi. Stilul de sport Navalnîi e o franciză a unui sport de masă: să alergăm împreună pentru o cauză: cool, plăcut, civilizat, transmis pe rețele.

Problema
în Rusia e că se confruntă acum două stiluri de luptă politică
diferită care are șansa să devină un fel de ”biatlon” care să
cuprindă două probe în interiorul politicii.

Părinții vor judo în cel mai clasic stil – arhaic am putea spune. Copiii vor franciza sportului de masă, cu cauze nobile – să salvăm pinguinii, de întreținere corporală, plăcut și civilizat. Fără atingeri toxice și nocive. Să scăpăm de babușka care mai arde câte o cinzeacă și mai trage mahorcă. Ca în Turgheniev.

Există
opoziție?

Opoziția? Mulți spun că Putin nu are o opoziție pe măsură – Ziuganov și Jirinovski sunt o glumă, sunt nu opoziție, ci doar un soi de parte a formatării hardului politic rusesc. Li se dă o parcelă pe care o umplu ei cu ale lor fără a afecta hard-ul politic în ansamblu.

Tinerii, Navalnîi & Co, nu au un partid, o structură – ei au însă noile medii. Noua media e cucerită de ei. Filmul lui Navalnîi care atacă Palatul Țarului are deja 70 milioane de vizualizări, iar TikTok-ul cu ”Libertatea lui Navalnîi” avea câteva sute de milioane de vizualizări.

Da,
există opoziție, dar cu selfie

Prezența la proteste era obligatorie cu telefon: opoziția ca un selfie. Navalnîi, la rândul lui, este un produs media – dar și reprezentatul tipic al noii burghezii. Va produce însă acest conglomerat o nouă opoziție? O opoziție structurată și cu o agendă socială coerentă care să atragă și alte pături sociale? Relația politicului cu noua medie este unul dintre cele mai spectaculoase și noi fenomene în Est.

De ce e nevoie de asta? Marea parte a rușilor nu au uitat anii 90: cei mai umilitori ani de după al Doilea Război Mondial. Ei știu bine că lupta pentru ”libertatea noastră și a voastră” s-a terminat cu trecerea avuției Rusiei în mâinile a 2-3 % a populației. Tot ei mai știu că niciodată nu au trăit mai bine și mai stabil decât în anii putiniști. Sunt date statistice.

Firește că această redistribuire a bogățiilor irită pe mai toți: să vezi bogățiile imense cum se duc în mâna unor politicieni corupți și a unor oligarhi nu mai puțin corupți deranjează, irită.

Partea
interesantă e că ”tânără burghezie rusă” nici nu vrea să
audă de redistribuție. Iar aceste proteste, paradoxal, deschid
perspective imense în a rediscuta anii 90. Pentru că ce vedem acum,
conflictul în sânul societății ruse, este rezultatul anilor 90 –
a liberalismului marca Elțîn.

Ce
pui în locul lui Putin? Un Putin 2.0? Societatea suportă asta?
Înlocuim pe Putin sau putinismul? Ce e putinismul?

Sindromul
Putin

Vladimir Putin | Foto: EPA

Am scris încă acum câțiva ani despre „Sindromul global Putin” în noul context al economiei neoliberale. Recent la una dintre conferințele internaționale am vorbit cu filosoful rus Alexandr Ivanov, care-mi explica fenomenul altfel la întrebarea mea „Când va dispărea Putin? Cum va arăta Rusia post-Putin”. Povestea sună cam aşa.

Eu nu aștept sfârșitul lui Putin, pentru că asta e o problemă falsă. Nu acesta e numele care reprezintă toate procesele ce au loc acum în Rusia şi în Est. Acesta este o figură multiplicată, corpul lui simbolic este rupt în mici bucăți, atomi, molecule care sunt împrăștiate pe tot câmpul politic.

El este doar un nume care semnifică o multitudine de practici diverse. „Putin” poate fi cuvântul care denotă cel mai bine situația complicată a violenței economice contemporane.

Să dau un exemplu. Aveam nevoie urgent să-mi schimb paşaportul şi în singurul loc unde se eliberează paşapoarte mi-au propus să-mi facă paşaport „fără rând”, dar care costa enorm. Aveam nevoie urgent, aşa că nu am avut altă soluţie şi am acceptat. Deodată s-a deschis o uşă şi am nimerit într-un „VIP-coridor” cu oameni tineri, drăguţi, bine îmbrăcaţi, zîmbitori. Nu era nici urmă de coadă şi în câteva minute mi-au recompletat formularele pe care eu le greşisem. Spaţiul statului s-a transformat brusc în bussiness-teritoriu.

Doar dacă ai bani, ai drepturi

Iată, o astfel de situaţie eu o numesc „Situaţia Putin” sau „Sindromul Putin” şi nicidecum represaliile celor din Piaţa Balotnaia. De ce? Pentru că noi nu ne dăm seama cât poate fi de violent şi dur acest „VIP-coridor” produs de bunăstarea sau lipsa bunăstării personale: ai bani – e OK, nu ai bani – la revedere, eşti liber.

Vei sta la cozi interminabile care nu ştii unde duc şi când se vor termina, vei primi cea mai proastă deservire etc. Acest criteriu – deţii sau nu deţii bunuri de valoare, resurse materiale, bani – devine extrem de violent şi poartă un caracter managerial-administrativ. Aici dispunem de prea puţine șanse egale, doar avem o retorică populistă care înlocuieşte orice ideologie de stânga, pe care rușii o numesc socialism.

În Rusia actuală, până şi cei mai duri critici ai lui Putin se luptă de fapt să nimerească în acest „VIP-coridor”. Unii vor să-i înlocuiască pe alţii. Cu alte cuvinte, situaţia socială şi politică e de aşa natură încât nimeni nu vrea să retransforme „VIP-coridoarele” în spaţii sociale.

De
ce nu acum

Va exista un „sfârşit Putin”?, îl întreb eu pe filosoful rus.

Nu, nu în viitorul apropiat, îmi spune el. Pentru că „sfârșitul lui Putin” e înțeles ca o revenire la o „situaţie liberală”, la o perioadă elţînistă precedentă. Acest lucru este imposibil de realizat.

Societatea rusă este deja reconstruită altfel şi e sub un control total, fără precedent dintr-o combinaţie şi amestec de capital şi stat: un nou consens şi o noua arhitectură politică, economică şi socială.

Până
şi faimoasa birocrație sovietică cu reminiscențe țariste acum
arată ca una corporativ-administrativă: nu mai ştii care lucrează
la stat şi care la corporaţie pentru că a devenit aproape una.
Poate apărea o nouă configurare? Da, dar numai ca o redistribuție
a resurselor şi puterii dar nu în josul societății ci în
interiorul consensului Capital-Stat a unei elite deja configurate şi
care controlează tot de i-ar invidia şi Stalin. Deci „sindromul
Putin” e un fenomen global şi pe lungă durată, mult mai
accelerat la periferie.

Ce
se va întâmpla?

Trei
scenarii sunt posibile, cred ei. Preferabil fără violențe. Primul:
înlocuirea lui Putin cu un urmaș – fie și Navalnîi. Oricum asta
se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. Dar asta nu schimbă
regimul – putinismul continuă într-un ambalaj nou. Adică
controlul bogăției este în mâinile unei elite mici. Dar aici sunt
două variante: un control al burgheziei locale asupra resurselor
(Putin 2.0) sau un control al unei combinații între burghezia
locală și globală (Elțîn 2.0). Navalnîi ar vrea varianta doi.
Structurile de stat ar dori varianta unu. Aici se duc multe lupte. Ar
mai rezista societatea rusă o repetare a anilor 90?

Alte
două scenarii: revenirea la o formulă și mai arhaică de conducere
– totul împins spre un soi de monarhie. Au fost tot soiul de
încercări de acest fel cu schimbări de Constituție.

Și
nu e exclusă varianta – Kremlinul să devină ”mai de stânga”
formal și să înceapă să facă reforme care să dea mai multe
resurse în jos, să mai stopeze controlul total al avuției dată
unor mici clanuri.

Adică să facă mai mult stat social – asta ducând la o popularitate în rândul cetățenilor și chiar a tinerilor ”sătui”.

Ce vor face? E treaba lor. Noi le avem pe ale noastre. Însă e bine ca pe frontul de Est să nu avem războaie și populații foarte flămânde. Experiența francizei ”revoluțiilor colorate” a adus numai dezastre în regiune. Dar fiecare generație învață doar din propriile greșeli.

 
 

Urmărește-ne pe Google News