Rușinea de a fi pensionar în România. Despre baubaul care anunță neputința, sărăcia, bolile și moartea

De la o vreme, în discuțiile ocazionale cu prietenii, a apărut o temă nouă: pensia. Nu știu cum și când anume s-a strecurat, s-a înfipt puternic într-un loc (pe creier?) și nu mai poate fi ocolită.

Un amic îmi povestește cu febrilitate pregătirile și procedurile complicate pentru pensia sa de invaliditate. Îl ascult, îl aprob, îi urez succes. Altul îmi spune cu năduf că mai are patru ani până va face vechimea în muncă: nu mai stau o zi în plus, m-am săturat de serviciul ăsta împuțit, gata, îi bag în mă-sa! Îi dau dreptate. Un prieten, care de luni bune își tot caută de muncă, îmi numără cei unsprezece ani pe care îi are până va împlini vârsta de pensionare. Simt în vocea sa deznădejdea și chiar panica, parcă nu-i convins că o să-și găsească și ceva de muncă în timpul rămas.

Alt amic își face socoteala că trebuie să reziste până la pensie ca s-o vadă pe fiică-sa că a terminat facultatea.

Socotelile sunt fie vagi și abstracte, fie aplicate și pragmatice, dar toate se petrec sub semnul incertitudinii. Pensionarea nu e confortabilă.

Toate discuțiile pe această temă, pensia!, sunt crispate, fără speranțe, pline de regrete, ne plângem de milă.

Pensia în România este un baubau care anunță neputința, sărăcia, bolile, lipsurile și chinurile. Toate sosesc la pachet odată cu pensionarea. Vedem puțini pensionari fericiți, dar ne împiedicăm de nefericiții pensionari în piețe și farmacii, trăgându-și cărucioarele, cei în putere, ținând o sacoșă, cei mai firavi.

Recomandări

De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală

Noi, care tot vorbim despre viitorul nostru statut de pensionari, habar n-avem despre ce vorbim. Pentru că nu știm cum va fi. Putem doar să întrebăm, să ne documentăm (pe legislație), să ne facem „temele”, sunt destui pensionari în jurul nostru, ca să fim pregătiți când ne va veni rândul.

Să ne pregătim măcar mental, pentru că oricum pensiile vor fi mici, de supraviețuire, de mizerie. Pensia pare să întruchipeze chiar moartea. Ai ajuns pensionar, ce urmează? Moartea. Dar nimeni nu știe cum e moartea ca să ne povestească.

Vorbim despre pensie cu gândul că o să murim de foame, vorbim despre pensie ca despre moarte.

Sigur că este și o variantă idilică, mi-a povestit-o un amic, văzându-se deja în grădina din fața casei de la țară, stând pe o băncuță la umbră și citind cărți, multe cărți, fără să-i pese de lume. L-am întrebat cu teamă dacă va avea puterea să mai citească, dacă o să mai vadă la vârsta aia, dacă va putea să fie atent, dacă o să-l mai ducă mintea, pentru că și cititul ăsta presupune un efort, nu cumva o să te apuce somnul? Nu contează!

Recomandări

Sile Cămătaru, la un pas de a ieși din pușcărie. Motivul pentru care instanța a respins inițial cererea de liberare: s-ar reîntoarce la „activitatea infracțională”

Importantă este viziunea. Câți copii au visat să ajungă aviatori sau medici când vor fi oameni mari? Foarte mulți. Puțini și-au îndeplinit visurile. Dar câți oameni mari visează tihna lecturilor sau a călătoriilor la pensie? Puțini.

Mai bine te uiți la Antena 3 și România TV, televiziunile de știri cu cele mai mari ponderi de audiență cu vârste de peste 65 de ani, precum arată sondajele. Și ce-i rău să-ți pierzi vremea la televizor, deși ai depășit targetul comercial (18 – 49 de ani). Politicienii au grijă să-i bage în „target” pe pensionari, niciunul nu scapă ocazia să-și exprime „grija” și „sprijinul”.

Mai bine să fii în afara publicului-țintă la televiziunile comerciale decât să ajungi „carne de tun” pentru partidele politice. Când ești în afara targetului TV parcă te simți mai liber decât atunci când „pui botul (votul)” la politicienii care promit creșterea pensiilor. Și televiziunile, și pensiile sunt politizate în România, n-ai scăpare. Până la urmă, contează să ai o viziune asupra timpului în care vei fi pensionar!

Statutul de pensionar poartă un stigmat în România. E rușinos să fii pensionar. Lumea românească, amatoare de etichetări, lipește etichete pe cei care nu sunt la modă, nu sunt în trend, nu sunt în curentul actualității, au alte păreri, chiar dacă le exprimă cu argumente profesioniste, greșesc din grabă ori nu sunt atenți: pensionar!

Recomandări

Fotbalistul Vinícius, pictură murală uriașă în centrul Bucureștiului. „Blocul acesta începe să devină faimos”. Lucrarea este realizată de un artist brazilian celebru

Adică, un ramolit, un bășinos, unul care ne stă în gât, să-l scuipăm! Ar trebui amendați și cei care strigă în public: pensionarule! Nu e nicio diferență între disprețul față de pensionarii care au devenit nefolositori și consumatori de resurse și cei care își manifestă ura de rasă. Ar trebui băgată și aici o amendă. Nu-i mai puțin adevărat că sunt destui tineri care sunt obosiți, blazați, acriți și, dacă ar avea posibilitatea, și-ar băga fără ezitare dosarul de pensie.

Pentru cei care mai muncesc în România, pensia este o temă îngrijorătoare, chiar înspăimântătoare, predispusă la depresie. Pentru că pensia se reduce la bani. După o viață de muncă, banii de pensie reprezintă o jignire, un pumn în bot care te face knockout.

Dincolo de bani, cred că pensia, la fel ca dragostea sau frica de moarte, nu cere voie ca să-ți intre în viață. La un moment dat, se insinuează, câștigă putere, apoi gândul devine din ce în ce mai apăsător, obsesiv, copleșitor, până când, într-o zi, te trezești obosit și hotărât: „Ies la pensie!”.

Urmărește-ne pe Google News