Pentru început să nu uităm că ambii sunt și cetățeni români: este o premieră când cei doi candidați la postul de președinte al Republicii Moldova sunt și cetățeni ai României. 

E o dezbatere puțin neobișnuită pentru publicul român prin acest tip de sobrietate și calm. La noi dezbaterile de obicei se lasă cu multe atacuri la persoană și emoții care deseori capătă atmosfera de mahala și scandal de piață. E vorba doar de alt tip de cultură TV. În on-line „suntem frați” – aceeași isterie generalizată. La TV – nu.

Pe scurt, câteva observații

Cred că a fost o dezbatere utilă și necesară, chiar dacă a fost pusă la o oră când vârstnicii sunt la piață sau la biserică, iar tinerii nu s-au trezit. Dar o pot vedea în reluare. Păcat că astfel de dezbateri nu au avut loc în primul tur și nu s-a discutat și despre Referendum, despre aderarea la UE și implicațiile ei: ar fi fost poate mult mai util.

Alexandr Stoianoglo în cadrul unei emisiuni TV Captură YouTube/ Puterea a Patra
Foto: Alexandr Stoianoglo în cadrul unei emisiuni TV
Sursa: Captură YouTube/ Puterea a Patra
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

E de apreciat că domnul Alexandr Stoianoglo a vorbit în română, chiar dacă o vorbește greu și stâlcit. Uneori a apelat la limba rusă pentru a fi mai clar și poate pentru electoratul său. Dar e un semn  bun faptul că a folosit limba română.

E de apreciat că doamna Maia Sandu a răspuns și în limba rusă când a fost întrebată în rusă și nu a abuzat de superioritatea lingvistică. E un respect al regulilor de joc care le aduce și lor respect într-un context tensionat.

De apreciat că ambii candidați au păstrat tonul sobru, nu au apelat la atacuri la persoană, nu au apelat la un exces de „informații false” etc.,  iar pe alocuri chiar au dat semne de respect și un ton de pace. E foarte important acest fapt, pentru că societatea acum e ruptă în două, antagonică și domină multă emoție.  

Echipele au pregătit destul de bine ambele părți. Se vede că se cunosc, erau previzibili și fiecare și-a păstrat linia de atac și argumentație. 

Era un sentiment că se cunosc bine și ambii știu că nu vor trece liniile roșii pe care se pare că le cunosc prea bine. Pe alocuri păreau din aceeași echipă, iar pe alocuri nu știai cine e la putere și cine în opoziție. Dar totul s-a petrecut după reguli destul de clare și fără excese: e de apreciat.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Maia Sandu a mers pe linia de atac, încercând să arate electoratului că Alexandr Stoianoglo este un „cal troian” al Rusiei și că alți oameni și alte interese se află în spatele lui. Dar nu a exagerat pe această linie, ci a fost atentă și să scoată în evidență atuul aderării la UE și anumite realizări ale perioadei sale de președinție și guvernare PAS.

Dezbaterea Maia Sandu - Alexandr Stoianoglo nu va înclina balanța voturilor
Foto: Un voluntar împarte, în Chișinău, material electoral în sprijinul candidatului la președinția Partidului Socialist din Moldova, Alexandr Stoianoglo. Sursa: Profimedia

Alexandr Stoianoglo a încercat să meargă doar pe linia pragmatică a nevoilor și intereselor cetățenești: încercând să arate ce e de făcut. Dar a avut și dumnealui o linie de atac: învinuind de încălcare a anumitor drepturi de către actuala guvernare și faptul că Maia Sandu nu are rezultatele pe care le menționează și a cerut „opriți isteria”. 

Pe Stoianoglo nu prea l-a ajutat limba și nici carisma. Maia Sandu a fost mult mai liberă în exprimare aducând mereu replici punctuale care i-au creat deseori o situație de dominare. 

Cert este că ambele părți au confirmat o linie comună, chiar dacă nuanțată diferit: poziția Pro UE, o colaborare cu România, pe care ambii o recunosc partener principal, o susținere a Ucrainei și o luptă împotriva corupției. Doar linia cu Rusia pare a fi văzută diferit: Maia Sandu are o poziție asemănătoare celei din UE, pe când Alexandr Stoianoglo are una care seamănă mai degrabă cu poziția Turciei – condamnăm politic, dar facem afaceri cu ei.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Maia Sandu pare a ieși învingătoare din această confruntare: mult mai liberă în exprimare, mult mai carismatică, cu replici și argumente nuanțate. 

Dar e greu de spus dacă această dezbatere va convinge pe cineva din tabăra opusă. E clar că nu dezbaterea va înclina balanța. 

Din punctul meu de vedere, cunoscând cât de cât situația inflamată de acolo, câștigul mare este următorul fapt: îndemnul la pace socială, la legalitate, la respectarea regulilor democratice cât se poate. Nu s-a apelat la atacuri la persoană, la isterii politice, la incitare la ură și alte tehnici des folosite acum în societate și mediile de comunicare.

Cred că a fost o dezbatere corectă, care a adus puțină liniște. E un lucru important: felicitări! 

Restul vor decide cetățenii duminica viitoare.

Foto: Hepta, Profimedia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

orizont.romanesc   •   29.10.2024, 13:07

Din pacate, Republica Moldova este o moneda de schimb, In spatele acestor candidati sunt doua fiare, Ocidentul si Rusia, doua fiare care saliveaza fara oprire. Pentru noi, oamenii de rand, ce se va intampla in turul doi este ceva necunoscut. Insa cele doua fiare stiu clar rezultatul. Singura solutie pentru o viata normala este, educatia oamenilor. O populatie educata paralizeaza clasele politice din lumea asta. Politicienii din intreaga lume stiu ca ar muri de foame fara o lume proasta!!!

bozo76   •   28.10.2024, 23:46

Baii cu tot respectu. Ca vezi doamne aici in romania astia se balacaresc si acolo in planeta moldova se vorbeste si intr.o limba straina. Baii nene mai bine v.ati da seama ca noi nu intram in schengen ca au unii pasaport dar nu au carte de identitate. Mai scutiti .ne de lectii...

suparman   •   28.10.2024, 20:55

Fara suparare, sa vorbesti limba romana bine cand candidezi la presedentia Rep Moldova nu este superioritate lingvistica, este normalitate lingvistica. Stoianoglu e intr-o subnormalitate, nu intr-o inferioritate lingvistica. Apoi , ca observatie cu caracter general: atatia ani de convietuire in acelasi creier al limbii romane cu limba rusa lasa urme durabile in modul de exprimare, unele expresii care par ca suna bine in romaneste, nu suna chiar asa de bine. Sunt note false, se intelege ce vrea sa spuna omul, dar e clar o calchiere a unor expresii din rusa. In rest ramane cum am stabilit.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI