Doi dintre cei mai puternici și bine consiliați locuitori ai lumii, amândoi cu toată înțelepciunea prezumată a celor șapte decenii de experiență, ajung să se certe “ca la grădiniță”, caracterizarea presei americane, sub arbitrajul onest, dar depășit de situație, al celui de al treilea, moderatorul Fox News Chris Wallace.
Așa a arătat prima dezbatere din istorie care a avut loc la TV, dar, de fapt, s-a desfășurat după spiritul social media. Ca și cum vii la un meci de tenis cu un arc. Adversarul așteaptă să servești și tu îi tragi o săgeată în picior.
Donald Trump nu i-a permis lui Joe Biden să termine aproape nici una dintre intervențiile de două minute. De multe ori, președintele a început să vorbească peste oponent după primele zece secunde ale acestuia. Trump nu l-a lăsat nici pe moderator să-și termine întrebările, care au fost, în general, clare și incomode pentru ambii candidați. Wallace a înclinat la un moment dat spre fostul vicepreședinte, ca un arbitru iritat că o echipă a abandonat fair-play-ul și intră mereu la rupere.
Contaminat, Biden a avut și el destule momente când n-a mai avut răbdare ca Wallace să formuleze întrebarea sau în care, la rându-i, l-a îngânat supărător sau l-a întrerupt pe Trump.
Și, ca totul să se încheie precum primul episod al unui serial horror, cu promisiunea întunecată a unui viitor și mai terifiant, Donald Trump a declarat în clar că va accepta rezultatul alegerilor doar dacă vor fi corecte. Și vor fi corecte dacă va câștiga el. Mai războinic nu se poate. Și nu vorbim despre război ca despre o metaforă.
Cum Dumnezeu s-a ajuns aici?
Înainte de dezbatere, în România se glumea că “Se vor înfrunta Gigi Becali și Petre Roman”, dar butada a rămas mult în spatele realității.
Până și Gigi Becali ar fi respectat mai bine înțelegerea odată pecetluită, “agreată, domnule președinte”, cum i-a atras disperat atenția jurnalistul.
Aici suntem.
Nici n-a fost o dezbatere, a fost o reclamă de o oră și jumătate pentru documentarul “Social Dilemma” de pe Netflix. Căci acolo, în burta noii lumi digitale, s-a creat ceea ce lumea a văzut în dezbaterea Trump – Biden.
În social media știrile false aleargă de 6-7 ori mai rapid decât cele reale, “căci adevărul este plictisitor”, după cum spunea unul dintre experții din documentar.
În social media algoritmii nu caută adevărul sau relevanța, ci să-i determine pe oameni să-și schimbe comportamentul.
Însuși marele algoritm Google nu e decât “o opinie codată”. E părerea despre viață, genial programată și strălucitor vândută, a unui număr mic de oameni, care conduc o companie și care decid ce e important, ce vedem și ce citim cu toții. An după an, am ajuns aici.
În tot acest timp, parlamentele, guvernele, alegerile însele n-au mai fost cool.
Așa ne-am pregătit pentru dezastrul lipsei de comunicare, de decență și de empatie dintr-o dezbatere prezidențială americană derulată în pandemie.
Un vaccin nu ajută. E nevoie de mult mai mult ca să ne revenim în fire.