ComenteazăOra 6.35. Cobori în fața blocului. Temperatură optimă, dar la radio s-a anunțat încă o zi caniculară. Pornești printre blocuri. O femeie își plimbă cățelul. Potaia își face treaba pe alee. Femeia ar trebui să pregătească o pungă, să-și facă „treaba” de stăpână. Treci mai departe, n-are rost să-ți bați capul.
Ajungi în stradă. Oamenii se grăbesc spre metrou și spre stația de autobuz. Gândești: ei se duc la muncă, au un scop în viață. Tu nu te duci la muncă, dar ai un scop. Constați că lipsește forfota pensionarilor. Socotești: piața nu s-a deschis, nici farmaciile, nici supermarketul, poate s-au așezat la coadă la analize, dacă or mai fi fonduri de la Casă pe luna asta, sau la cabinetele medicilor. Pensionarii vor apărea mai târziu în piață și vor dispărea când canicula își va arăta colții. Și ei au scopuri în viață.
Traversezi intersecția. Vezi doi bărbați cu undițe. Pescari! Probabil că așteaptă o mașină care să-i ducă la o baltă, să prindă pește, iată o altă treabă foarte serioasă! Vor prinde pești, îi vor pune pe grătar, cu un șpriț de vară, viața e frumoasă! Tu mergi de parcă te-ai duce la ocnă.
De ce nu ești vesel, optimist, pozitiv, proactiv? Lumea s-a umplut de voci care promovează gândirea pozitivă, mișcarea, buna dispoziție, dezvoltarea personalității, mâncarea bio, somnul de după-amiază, încrederea deplină în forțele proprii, totul ți se cuvine, tu ești buricul pământului, Homo Deus, stăpânul lumii, ești nemuritor – asta auzi în fiecare zi de la acești propagandiști născuți de pandemie. Nu s-a lipit nimic de tine.
Ora 6.46. Străduța e pustie, mașinile încă dorm în parcare. Îți treci geanta de pe un umăr pe celălalt. Și geanta te încurcă. Parcă îți vine să te întorci, să te ascunzi în casă. Pandemia te-a dresat: numai în casă. Acum ai scos capul în lume, dar mergi tot cu gândul la… acasă.
Oamenii pleacă în vacanțe, în concedii, în excursii, pe unde apucă, pe unde văd cu ochii, cât le permite portofelul, până va veni al patrulea val, vor să se recreeze, să se distreze, viața e frumoasă!
Tu n-ai chef de aceste gânduri, dimpotrivă, vrei să muncești, trebui să muncești, o să te odihnești cândva, iarăși îți amintești de finalul din „Unchiul Vanea” de Cehov, „ne vom odihni, unchiule, vom auzi îngerii, vom vedea cerul semănat cu diamante…”, ah, mai schimbă replica asta din secolul XIX!, cerul tău e senin, dar va fi caniculă.
O siluetă albastră vine spre tine. Aleargă. E mică de statură, cam durdulie, blonduță, cu părul strâns, tenace, e trecută de prima tinerețe, vezi, are și ea un scop, să dea jos kilogramele în plus, ține la siluetă, obsesia omenirii, îi faci loc pe trotuar, îi zâmbești, nu-ți dă atenție, răsuflă din greu, se duce în fuga ei. Poți să fugi (după ea)?
Ora 6.55. Dai cu cardul pe POS, biletul s-a scumpit cu 10 lei față de ultima ta intrare. Îți amintești: 3 ianuarie 2020. Prea multe nu s-au schimbat de atunci – îți rotești privirea prin recepție, ar trebui să te bucuri, dar nu te bucuri. Parcă ai venit la priveghi!
Te gândești la inflație, la inflația care va veni, e firesc, la câți bani s-au aruncat în piață din „elicopter”, sigur vom avea dezechilibre, poate și o criză financiară precum cea din 2009, Doamne, ferește!, alte gânduri nu-ți trec prin minte? Viața e frumoasă!
În vestiar, faci aceleași mișcări, dezbrăcare-echipare, ca în acea zi de ianuarie, erai mahmur după Revelion, nici nu visai ce avea să urmeze!
Ora 7.12. În sfârșit, te bagi în apă, casca pe cap, îți tragi ochelarii, nu înainte să faci dușul, conform regulilor, nu te poți băga jegos în bazin și nici n-ai venit pentru botez. Apa te primește ca pe un vechi prieten. Își amintește de tine, te-a mirosit, te îmbrățișează, te întreabă pe unde ai umblat atâta amar de vreme, de ce n-ai mai venit, din cauza restricțiilor!, apa știe de restricții, vrea să dialogheze ca o gazdă călduță și politicoasă, dar n-ai chef de asemenea dialoguri patetice, bagă mare!, de aceea ai venit, ca să dai din mâini, din picioare, inspiră, capul la fund, expiră, ai grijă să nu-ți sucești vreo încheietură!
Remarci trei colegi de bazin care se mișcă precum delfinii, tu nu ești delfin, nici rechin. Ăsta e scopul tău pe ziua de azi: să dai din mâini și din picioare. Alții dau din gură, din coate…
Înoți. Bras. Ușor. Respiri optim. Ajungi la capătul bazinului. Uite că trăiești! Te uiți la ceasul de pe perete. Mai bagi un bras și numeri turele, apoi te uiți la ceas. Ce repede trece timpul. Viața e frumoasă! Începi să gândești pozitiv, din cauza apei, din cauza amintirilor, de aceea ai revenit, n-ai spus la nimeni, îți cauți mica bucurie de altădată, bucuria pierdută. Ai putea să chiui de fericire.
Ora 7.27. Ce-ar fi să faci un crawl? Nu ești meseriaș, nu poți să-ți reglezi respirația, n-ai bani de antrenor, nu te duci la Jocurile Olimpice, dar amintește-ți cum înotai odată, descurcă-te cu ce-ți amintești! Te avânți în apă și dai din mâini și din picioare, crowl.
Înaintezi curajos, hai că te descurci, dar ești cam înțepenit, bravo!, numai că n-ai ajuns în capătul bazinului, ce se întâmplă?, au mărit ăștia bazinul?, tragi de tine ca să ajungi în capăt, ți s-au terminat bateriile, abia mai respiri, dar nu poți să te oprești din orgoliu, trebuie să ajungi la capăt, până la capăt…
Te oprești și bați apa. Respiri și deschizi ochii. Nu recunoști locul în care ai ajuns. Unde ești? Tot în apă. Unde ai ajuns, în Marea Neagră sau în Marea Moartă? Ești speriat: parcă s-au schimbat polii magnetici ai Pământului! Parcă ai nimerit în altă lume! Ai înotat într-o direcție și ai ajuns în… „noua normalitate”. Parcă nici apa asta n-o mai recunoști! Nici tu nu mai ești cel de dinainte!
Îți revii și gândești: ai dat aiurea din mâini, total aiurea, ai înotat în cerc, datul din mâini te-a dus în alt loc al bazinului, adică în vrie, bine că nu te-ai ciocnit cu vreun „delfin”, să te pricopsești cu o fractură!
Ora 7.31. Faci pluta spre scara bazinului. Vrei acasă. Dar mai știi drumul către casă?
foto: 123rf.com