ComenteazăDragă domnule PAH, dacă acum scriu despre articolul dumneavoastră „Nedreptățitul domn Chișu”, pe care l-am parcurs cu stupoare, e pentru că acest text a fost citit de multă lume și pentru că, întâmplător, am făcut parte din comisia de preselecție care nu a nominalizat filmul lui Dan Chișu, „5 minute”, la categoriile Cel mai bun film de lungmetraj, Cel mai bun regizor și Cel mai bun scenariu, deși l-a reținut la categoriile rol principal și secundar feminin, respectiv masculin (cu totul, filmul primind șapte nominalizări).
Încerc să vă răspund și să vă explic într-un mod care să nu vă jignească nici pe dumneavoastră, nici pe Dan Chișu, cu care nu sunt prietenă cum sunteți dv., dar cu care am avut în 20 de ani o relație profesională ok.
Am citit mai multe texte scrise de dumneavoastră despre cinema și opinia mea „onestă” (e un termen pe care văd că îl preferați) e că, deși există libertate de opinie, ar trebui să vă rezumați la domenii pe care le cunoașteți. Să mă explic.
După cum știți, juriul din care am făcut parte, alături de alți patru colegi critici de film și șase profesioniști din alte domenii cinematografice (regizori, monteuri, actori, etc.) a avut în acest an o misiune delicată, pentru că anul trecut au fost produse puține lungmetraje din care trebuia să scoatem niște nominalizări onorabile.
Decizia noastră (prin vot) a fost să nu nominalizăm la categoriile Cel mai bun film de lungmetraj și Cel mai bun regizor decât titlurile și regizorii care am considerat că merită. Opinia noastră a fost că nici „5 minute”, nici „Umbra”, de Dorian Boguță (care a avut 12 nominalizări) nu erau suficient de puternice încât să stea alături de „colectiv”, „Ivana cea Groaznică”, „Acasă” și „Tipografic majuscul”, deși le-am nominalizat în alte locuri.
La multe categorii am avut dificultăți în a găsi măcar trei nominalizări valabile (trei era minimul), neavând, cum spuneam, prea multe filme din care să alegem. (Pe de altă parte, am avut mari dificultăți la scurtmetraj, unde au fost foarte multe filme bune și, ca să dăm o șansă și animației, și documentarului, am introdus pentru prima dată, pe lângă secțiunea de ficțiune scurtmetraj, o secțiune de animație scurtmetraj, hotărând să facem și secțiune separată pentru scurtmetraj documentar, pe lângă cea de documentar lungmetraj.).
Am preferat să reținem la cele mai importante categorii de lungmetraj filmele într-adevăr reprezentative ale anului 2020, în loc să luăm cinci titluri (maximul permis de regulament) din recolta anului trecut doar pentru că, așa cum considerați, Premiile Gopo – fiind sprijinite financiar și de Centrul Național al Cinematografiei, deci de către stat, ar trebui să nominalizeze pe toată lumea care a avut filme. Nici nu știu cum să demontez această idee a dumneavoasttră, credeți-mă.
Spuneți că ar fi trebuit să-l nominalizăm pe Dan Chișu și la regie ori scenariu, doar pentru că am nominalizat actorii?
Nu e o regulă și, în orice caz, sarcina unui regizor nu stă doar în lucrul cu actorii, după cum nici performanța actorilor nu stă doar în calitatea scenariului. Nici în alte părți – la Oscaruri, dacă vreți -, filmele care primesc premii de interpretare nu sunt bătute în cuie pentru nominalizările la regie ori scenariu. (Oricum, dacă s-ar fi făcut mai multe filme anul trecut, probabil că „5 minute” ar fi ieșit cu mai puține nominalizări.).
Am citit și ce ați scris în 2019 despre „5 minute”, când erați scandalizat că nu a luat niciun premiul la Festivalul de Film de la Varșovia. Dar ați văzut și celelalte titluri din competiție? Ați văzut toate lungmetrajele românești de anul trecut (ficțiune și documentar) ca să vă puteți scandaliza în mod serios? Argumentul dv. stă în faptul că filmele lui Dan Chișu sunt „oneste” și că „nu sunt nici proaste”, dar nici „cele mai bune” – or, noi am ținut să le nominalizăm pe cele mai bune, nu pe cele „oneste” (nici nu știu ce înțelegeți prin asta) sau pe cele așa-și-așa.
Nimeni nu are nimic cu Dan Chișu, pe care îl considerați nedreptățit. Ca o paranteză, parafraza din titlul „Nedreptățitul domn Chișu” nu-l avantajează. Tom Ripley, eroul filmului lui Anthony Minghella „Talentatul domn Ripley” (dacă la el vă referiți) e un personaj cu care nu cred că vreți să-l comparați pe Dan Chișu.
Spuneți că absența lui Dan Chișu din primele categorii de la Gopo se datorează faptului că nu face parte din găștile și familiile care domină cinematografia română. Vă citez: „Aceiași oameni organizează evenimentele și festivalurile, aceiași produc și regizează tot ce se poate produce și regiza, aceiași ajung să decidă finanțările, ei recomandă și selectează filmele pentru diverse festivaluri și tot ei decid premiile. Este un cerc destul de restrâns și greu de penetrat. Dacă nu faci parte din acest cerc, selecționerii festivalurilor te ocolesc, criticii nu te înghit, finanțările te sar.”
La cine vă referiți mai exact, pentru că extindeți generalizările la întreaga industrie de film de la noi?
Dacă vă referiți la Tudor Giurgiu, care organizează Premiile Gopo și Festivalul Transilvania, atunci probabil ați uitat sau nu ați știut că Dan Chișu a primit în 2019 un premiu Gopo inventat special pentru el, de susținere a cinematografiei române ca producător independent.
“Găștile și familiile” nu recomandă și selectează filme pentru festivaluri – de asta se ocupă festivalurile respective, iar premiile le dau juriile. Personal, mi se pare jignitor să includeți și criticii de film în aceste găști nenumite. Am mai auzit această opinie și la alt editorialist care, venind dinspre literatură și neavând tangențe cu cinemaul, considera că și în cinema se întâmplă la fel. Aș vrea să știu care sunt acei critici de film corupți, pentru că în 20 de ani eu nu i-am detectat. Critica de film abia mai există, de unde atâta influență?
Nominalizările la Gopo au fost decise de un juriu de preselecție în care, dacă e să ne luăm după ce ați scris, eu n-aș fi avut ce căuta. Am scris de rău despre multe gale Gopo atunci când nu mi-au plăcut, la TIFF n-am mai mers de ani buni (e după Cannes și e prea obositor să faci două festivaluri într-o lună), nu am fost blândă cu filmele lui Giurgiu, nu sunt prietenă cu el.
Cu toate astea, Tudor Giurgiu nu are nimic cu mine după cum nici eu nu am ceva cu el. Sau cu Dan Chișu. Mi se pare o copilărie să spui că oamenii au ceva cu tine pentru că nu ți-au apreciat filmul/ cartea/ cronica/ prăjitura etc.
Recent, într-un context personal activat de pandemie, am pus totul sub o mare lupă și am revăzut filmul biografic al lui Stephen Frears „Florence Foster Jenkins” (2016), unde Meryl Streep joacă o femeie pasionată de muzică, dar complet afonă. O reușită comedie gravă.
M-am întrebat din nou ce e mai important, dacă ar trebui să alegi – să ai talent într-un domeniu sau să fii dedicat trup și suflet unui domeniu în care nu excelezi ori poate ești chiar mediocru? Nu mă refer la Dan Chișu, ci la mine, la alegerea mea de a renunța la un vis dându-mi seama că nu mai e pe primul loc și că nu mai am timp să devin foarte bună.
Cred că răspunsul la întrebarea de mai sus îl are fiecare dintre noi, dar la un moment dat (dacă nu știai), tot îți dai seama cât de bun ești și cât de departe poți ajunge. Și atunci, ori te străduiești să nu-ți (mai) pese de opinia celorlalți și să-ți trăiești visul din tot sufletul, ori renunți la el (ceea ce e la fel de greu cu a lupta pentru el.).
La Dan Chișu am admirat faptul că e pasionat de cinema și că luptă pentru visul lui. Nu e un regizor strălucit, nu are o viziune originală, dar a învățat cu fiecare film, s-a mai uitat și la alții, a mers înainte, a ajutat alți regizori independenți, cum e Andrei Huțuleac, al cărui lungmetraj de debut, ”#dogpoopgirl”, produs de el, a luat recent Marele Premiu la Moscova.
Din numeroasele filme pe care le-a făcut mai cu seamă în regim independent, cel mai reușit e „București Non Stop”, care e într-adevăr un film foarte bun cap-coadă, dovadă că a avut în 2016 nouă nominalizări la Gopo, inclusiv la categoriile Cel mai bun film de lungmetraj și regie.
Nu știu cum s-o spun fără să nu piște prea rău ori să sune profesoral, dar să te consideri nedreptățit nu mi se pare un mod elegant de a lupta pentru visul tău. Nu cred că asta ar trebui să fie preocuparea ta. Dar de un lucru poate fi sigur „nedreptățitul domn Chișu”: dacă nu face parte, cum spuneți, din găștile și familiile cinematografiei române, are în schimb prieteni buni din afara lor care fac lobby pentru el. Numai că, încercând să-l ajute, ei îi fac un deserviciu. Dumneavoastră, domnule PAH, sunteți printre ei.