4 comentariiSunt lucruri evidente și e bine că analize recente subliniază aceste discrepanțe. Dar aceste disparități nu sunt specifice doar între județe sau regiuni. Există inegalități flagrante chiar în cadrul aceluiași oraș. Spre exemplu, în București, în sectorul 5, nivelul economic din Rahova și Ferentari nu-i nici pe departe similar cu cel din Cotroceni. Toate cele trei spații sunt parte ale aceluiași sector, dar ce prăpastie economică le separă! Prețul locuințelor este ilustrativ și e lesne de intuit unde prețurile apartamentelor sunt mai mari.
Inegalitatea reprezintă una din consecințele importante ale societăților capitaliste, urmare a proceselor de acumulare la nivel global, național și regional. Spre exemplu, geografi importanți precum David Harvey sau Peter Taylor au scris mult despre aceste dinamici regionale. Dar nu doar geografii au scris despre inegalitatea din societățile capitaliste. Există o vastă literatură din varii domenii ale științelor sociale ce se tot acumulează. Urmare a acestor acumulări inegale, există spații geografice, anumite orașe mai dezvoltate, ce devin pur și simplu fortărețe de nepătruns.
Am fost recent la Porto în Portugalia. Porto este al doilea oraș ca mărime al țării, după capitala Lisabona, iar aici, ca peste tot în lumea contemporană, subzistă simultan două lumi. O lume fascinantă, dată de spațiul geografic ce înnobilează locul, cu fluviul Douro, Oceanul Atlantic din apropiere și gura de vărsare a fluviului – Foz de Douro. Sunt apoi cartierele șic din zonele centrale (Ribeira), piața Bolhão, podurile de peste fluviu (iconicul pod Dom Luis I), cele care trec în Gaia, orașul de pe malul stâng al fluviului, unul chiar mai mare ca populație decât Porto, marea de turiști din zonele frumoase ale orașului etc.
Pe de altă parte, în opoziție, zonele periferice, lumea emigrației precare, prețul mare al chiriilor, salariul minim pe economie mic – cam 800 de euro la Porto și tot așa. Îmi spunea un taximetrist că el locuiește la 40 de kilometri de oraș, într-un sat, pentru că în oraș sau în micile localități de lângă oraș prețul chiriilor este de nesuportat. Se născuse la Lisabona, dar venise recent la Porto în căutarea unor joburi mai bune.
La fel emigranții, peste 55.000 în oraș, conform datelor statistice din Portugalia, sunt pauperi, au joburile cele mai precare și provin din America de Sud (Brazilia – 30% din emigranții din Portugalia vin din țara cafelei), Asia, din Africa, cei din Europa de Est (nu foarte mulți, totuși). După cum sintetizează website-ul Comisiei Europene, emigranții servesc, totuși, în pofida tuturor criticilor, la consolidarea economiei țării. Astfel, în 2022, cei 800.000 de imigranți din Portugalia au contribuit cu peste un miliard de euro la sistemul de asigurări sociale, în timp ce au primit aproximativ 257 de milioane de euro în beneficii sociale. Deci emigrația este pozitivă pentru economia locală. Totuși, frapează mulțimea de oameni fără adăpost, prezenți peste tot în ariile centrale ale orașului Porto.
La sfârșitul lunii august la Porto, între 27 august și 30 august, European Sociological Association (ESA) a organizat conferința anuală „Tension, Trust and Transformation”. Au venit în orașul lusitan peste 3.200 de cercetători universitari din științele sociale din toată lumea. Panelurile au fost cât se poate de diverse și eclectice, iar majoritatea prezentărilor fac referire la microuniversurile sociale.
În deschiderea conferinței, în sesiunea plenară de la Super Bock Arena, unul dintre vorbitori a fost profesorul Michael Burawoy de la University of California Berkeley. Profesorul american a precizat foarte clar că „științele sociale nu pot fi izolate de politică”, iar ceea ce există (și l-a citat pe Antonio Gramsci) nu este natural și inevitabil, ci sunt produsele unor forțe și/sau politici publice particulare. Prin urmare, inegalitățile dintre clasele sociale nu sunt naturale și inevitabile, ele sunt doar rodul unor politici publice precise. Iată de ce, mai spunea profesorul american, rolul celor din zona științelor sociale, al sociologilor în particular, este acela de a identifica relații cauzale în științele sociale în căutarea unor alternative mai bune: „Rolul nostru nu este acela de a respinge pur și simplu ideologiile, o sarcină adesea inutilă, ci să înțelegem cum au apărut, despre ce experiență vorbesc, de ce par a fi imobile, atât de rezistente, atât de persistente, de a observa că ele totuși se schimbă”.
Revenind acum la inegalitățile contemporane, fie și o vizită într-un oraș foarte frumos și megaturistic precum Porto îți poate dezvălui, ca un strat geologic la zi, natura ideologică a realităților economice contemporane. Fie și o excursie oarecare într-un oraș mare îți poate devoala natura ideologică a neoliberalismului contemporan. Ceea ce se observă nu este, cum spunea Burawoy, natural și inevitabil, ci produsul unor politici.
Politici care se adâncesc inegalitățile sociale nu doar în România, dar peste tot în lumea relațiilor de producție capitaliste. Prin urmare, nu este doar o chestiune de infrastructură și, subsecvent, investițiile străine care urmează dezvoltării substructurii, cum sugera, în interviul cu Vasile Ernu, Levente Szász. Pentru că noi știm foarte bine de la oamenii înțelepți din zona gândirii critice, spre exemplu, David Harvey în Enigma capitalului, că o rată de ocupare totală în capitalism nu este posibilă. Aici intervin ideologiile, unele care pot influența într-un sens sau altul, mai redistributiv sau mai inegalitar, politicile publice. Or, după cum spunea Michael Burawoy, științele sociale nu pot fi izolate de politică și, de aceea, cei care activează în aceste zone au datoria morală și civică de a identifica relațiile cauzale dintre, să zicem, inegalitățile economice, și de a identifica alternative mai bune.
Foto ilustrativ: Shutterstock