Discursul neofascist: negaționism viclean și cultul criminalilor antisemiți

A doua formă de negaționism e una indirectă. Ea se face fie prin schimbarea temei, fie prin slăvirea memoriei celor vinovați de Holocaust. Schimbarea temei (un truc discursiv cunoscut sub numele de „whataboutism” sau, în versiune latină, „tu quoque”) are următoarea structură logică: 

Afirmație: Holocastului a existat.

Răspuns: Dar despre situația din Gaza de ce nu vorbiți? Sau: Dar despre crimele lui Stalin de ce nu spuneți nimic? 

Acest tip de argument este foarte prezent pe rețelele de socializare, părând să facă parte dintr-un veritabil manual al negaționiștilor de tastatură. În spațiul politic, acolo unde consecințele cuvintelor sunt cele mai grave, liderii neofasciști practică un alt tip de negaționism indirect. Unul implicit – în doi pași. Primul pas este evitarea oricărei pronunțări directe asupra Holocaustului sau a crimelor înfăptuite de mișcările antisemite din anii 1930-1940. 

Întrebare: A existat Holocaust în România?
Răspuns: Să lăsăm istoricii să se pronunțe.

Întrebare: Au comis legionarii masacre antisemite?
Răspuns: Sunt chestiuni încă în cercetare, există mai multe puncte de vedere asupra temei. 

Aceste răspunsuri sunt, evident, false. Toate crimele produse în timpul Holocaustului, inclusiv cele din spațiul românesc – pentru care se fac vinovați legionarii și Antonescu – sunt amplu și categoric documentate. Nu e nimic neclar, nimic în tensiune, nimic în dubiu. 

Recomandări

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Negaționismul indirect se manifestă în momentul în care liderul neofascist trebuie să se pronunțe asupra celor vinovați de crime. Adică, în cazul românesc, asupra lui Antonescu sau Zelea Codreanu. Aici, brusc, ei nu mai au rezerve de ordin istoric și nu mai refuză să răspundă. În schimb, culeg din iconografia criminalului în discuție un aspect de impact, cultivat în mod tradițional de adoratorii săi, și se concentrează exclusiv asupra acestuia: 

Întrebare: Ce credeți despre Zelea Codreanu?
Răspuns: A fost un om cinstit.  

Întrebare: Ce credeți despre Antonescu?
Răspuns: A fost un mare patriot.

Acest răspuns este de trei ori ticălos și necinstit. 

În primul rând, el se focalizează asupra unui aspect secundar din activitatea unui criminal. În viața oricărui monstru există momente care pot fi puse într-o lumină pozitivă. Hitler era foarte prietenos cu câinele său, de pildă. Sau a purtat pantaloni scurți în copilărie. Dar niciun om sănătos nu își bazează verdictele morale asupra lui Hitler pe astfel de argumente irelevante.

Niciun politician german nu va spune vreodată că are o părere bună despre Hitler pentru că l-a văzut pe acesta jucându-se cu ciobănescul său în timp ce era filmat de aparatul de propagandă. 

Recomandări

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

În al doilea rând, există o diferență categorică între fapte și judecăți de valoare. Faptul că Antonescu a fost un criminal este un fapt dovedit prin ordine înregistrate și printr-un număr uriaș de victime documentate. În schimb, faptul că a fost „un mare patriot” e o judecată de valoare extrem de subiectivă. Eu, personal, nu cred deloc că un lider care își ucide compatrioții și care își duce armatele la pieire pentru propria glorie este un „mare patriot” – dimpotrivă. Și este în mod evident o fraudă logică și morală să ignori total un fapt categoric și demonstrabil (Antonescu a ordonat uciderea a sute de mii de evrei în cadrul Holocaustului românesc, din propria dorință, nici măcar în urma unei dispoziții primite de la Hitler) pentru a scoate în evidență, în schimb, o potențială calitate nedovedibilă, precum cea că a fost „un mare patriot”. 

În al treilea rând, refuzul de a vorbi despre Holocaust („să lăsăm istoricii să se pronunțe”), cumulat cu omagierea criminalilor antisemiți („Antonescu a fost un patriot”) reprezintă, în mod evident, un negaționism indirect, în doi pași: când refuzi să condamni Holocaustul și îi lauzi pe cei care l-au înfăptuit, discursul tău politic este menit să nege existența sau relevanța acestuia. 

Recomandări

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

Structura discursivă a politicienilor neofasciști este una relativ vicleană, însă ușor de deconstruit și de dărâmat. Iar jurnaliștii avizați pot expune prin întrebări bine țintite toate aceste acrobații logice. 

(Merită semnalat, la final, un alt sofism vehiculat recent. La întrebarea „Sunteți antisemit?” se răspunde prin artificiul: „Un creștin nu poate fi antisemit”. Din păcate, toată istoria antisemitismului demonstreză opusul acestei afirmații. Da, teoretic, toate religiile avraamice – iudaismul, creștinismul, islamul – sunt profund înrudite și ar fi putut coexista pașnic. Și da, au existat mulți creștini care au salvat evrei în timpul Holocaustului. Dar e la fel de adevărat că au existat persecuții împotriva evreilor atât în spațiul creștin, cât și în cel musulman. Și că acelea din spațiul creștin au fost mai vechi și mai puternice decât cele din lumea islamică (mai tolerantă cu evreii până în secolul XX).

E suficient să ne uităm la Pogromul de la București – ales din sute de alte cazuri – ca să descoperim creștini care au putut fi, totuși, antisemiți. Unii au cunoscut ulterior o importantă carieră în biserică.     

Urmărește-ne pe Google News