Asistăm la un așa-zis conflict/război/atacuri/replieri în mijlocul partidului între tabere? Nu mai mult decât atunci când Liviu însuși conducea mustăria.

Logica ne spune că dacă partidul rămânea, după 27 mai, fidel lui Liviu Dragnea, ar fi murit în picioare. Ar fi murit drept, dar ar fi murit. Valul tsunamiului, după cutremurul „Dragnea, închis la Rahova, cu hârtia igienică atârnând de antena Dusterului”, ar fi dus PSD lângă actualul aliat – PNȚCD – în istora recentă a  democrației. Mai ales că încarcerarea liderului socialist de Teleorman venea după dezastrul de la europarlamentare, chiar cu Dragnea la butoane. Sigur, nu se poate spune că PSD s-a salvat, dar corabia încă plutește.

Calea adoptată pentru comunicarea schimbării
la față a fost una verificată în bătălii: diversiunea.

Hai, să vedem diferențele.

Cum a scăpat Viorica Dăncilă de sforile
marionetei peste noapte? Ajunge pentru public să spună „atunci nu eram eu”
(adică nu era ea când nu ieșea din ordinele lui Dragnea)? Poate prinde în
telenovelele din țara în care Liviu își petrecea vacanțele, pe malul Atlanticului.
Sau merge pentru cei disperați să creadă într-un partid de stânga.

Perspectiva refuzului să dea ordonanța care
îl putea salva pe Liviu era ea însăși o diversiune. Dragnea însuși mima o luptă
cu Tudorel și Viorica pentru a păstra în partid ideea liderului care nu se
schimbă sub presiunea „statului paralel”. Neavând nici în interior și nici
afară susținere, de la familia socialiștilor, Dragnea ar fi alergat cu poporul
pe urmele lui încă înainte de condamnare.

Cine sunt disidenții de ieri din PSD care sunt
azi la conducere? Viorica Dăncilă? Orlando? Mihai Fifor?

Cum arată PSD astăzi? PSD fără Dragnea este același, dar PSD comunică altfel.  PSD fără Dragnea este PSD din care s-au scos războiul cu statul paralel și bătălia cu Justiția care răspunde la comenzile Securității. Este camuflajul perfect – „am făcut ce a vrut poporul” – sub care s-au ascuns scheletele epocii „de tristă amintire”.

Diversiunile exersate în ultimul timp nu
sunt puține.

Diversiunea „Dragnea vrea să fie
președinte PSD”. Din închisoare, Dragnea a contestat alegerea pupilei sale,
Viorica, la butoanele PSD. Tribunalul a respins cererea. Imagine: Viorica a
învins vechiul sistem.

Diversiunea „Înăsprim pedepsele, iar eliberarea
deținuților va fi mai dificilă”. A ținut câteva zile. Au rămas doar majorările
de pedepse pentru răpitori. Imagine: PSD face justiție pentru popor.

Diversiunea „Completul de 3 judecători e neconstituțional”. CCR a explicat, nu se aplică în cazul lui Liviu Dragnea. Imagine: Dragnea e nevinovat, se rejudecă.

Diversiunea „PSD ține cu monarhia”. Dragnea și Tăriceanu au vrut să ofere finanțare și casă familiei regale. A ieșit nasol, nu l-au vrut nici ai lui. I-a salvat actualul șef SIE, care a făcut un proiect înainte de a deveni șeful spionilor, un institut. Imagine: PSD nu-i aleargă pe urmașii regelui, cum au făcut înaintașii chiar cu regele.

Diversiunea „Drumul spre pușcărie”. Până
și în ceasul al 12-lea, Liviu nu s-a putut abține și a trimis o mașină momeală.
Apoi s-a dus trist, cu Dusterul de care inamicii au atârnat hârtia igienică.

Îți mulțumesc, partid „iubit”, că ne-ai
călit.

Nu înghițim nemestecat ce ne vinzi. Iluzia
noului lider, femeia cu mustață. Mustața lui Liviu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News