Doamna cu Coasa e doar mesagerul: ne omorâm sistematic cetățenii dincolo de noradrenalină

În  statisticile europene despre sănătate avem un sertar aparte: moartea „cu zile”, adică mortalitate provenită din cauze care puteau fi prevenite. Suntem campioni absoluți la acest capitol în UE. Și în timpul pandemiei am avut morții noștri de COVID, dar au fost multe alte morți „în plus” din alte cauze decât în Uniune, mai ales provenite din accesul greu la tratament pentru alte categorii de bolnavi. „Excesul de mortalitate” vine din subdiagnosticare, adică nu ajungi la un medic nici măcar să ți se spună ce ai înainte să mori.

De ce murim cu zile?

Până să dăm peste vreun caz oribil, cum acuză procurorii în ce privește personalul din Spitalul Sf. Pantelimon, murim cu zile sistemic și sistematic. Nu avem acces la fazele preliminare de identificare și tratare a bolii. Moartea de cancer, de probleme cardiace (multe dintre ele putând fi prevăzute și ținute sub control) sunt la ordinea zilei. Vorba aia, noi încă avem mame care nasc fără ca sarcina să fi fost înregistrată undeva. E evident că nu avem acces egal la sănătate. În multe județe ale României, sănătatea e o mare problemă. Merg cu trenul des dinspre Moldova spre București. Jumătate din el e plin de pensionari care merg pentru tratamente fie la București, fie la Iași.

Recomandări

Cazul fetiței de 12 ani, moartă de leptospiroză, o boală care poate fi luată inclusiv de la câini și pisici. Părinții acuză o eroare medicală. Cum justifică medicii decesul

Și ajungem, desigur, la subfinanțare. Suntem mult sub media investițiilor europene. Cheltuim totuși mulți bani aiurea. Am mutat analizele la privat, cică să nu sufocăm mediul public: de fapt, am dat surse ușoare de venit din mediul public și am susținut încă o dată din bani publici clinici și spitale private. Nu avem personal medical suficient, dar mii de tineri eminenți absolvenți de medicină nu au unde să se angajeze în țară. (Asta seamănă cu învățământul: cică nu vin oameni valoroși în sistem, dar posturi nu sunt și nici vreun efort de a-i găsi pe oamenii ăia buni, măcar.)

Cifre

Cifrele sunt „moartea cu zile”. 1.663 de euro pe cap de locuitor în România, 4.028 de euro pe cap de locuitor UE. La îngrijire de lungă durată e evident că am făcut o opțiune aproape filozofică: nu dăm doi bani pe bătrâni și bolnavi: avem 84 de euro cheltuieli, față de 697 pe cap de locuitor în UE. (sursa cifrelor este acest raport oficial).

Se tot precizează că oamenii „preferă” să cheltuiască pe medicamente și apoi să meargă direct la spital când au o problemă gravă. De parcă asta ar fi o preferință, nu o consecință. Și e o consecință cu mai mulți factori. Unul dintre ei, despre care nu se vorbește absolut deloc este munca la negru, și în România, și în UE.

Recomandări

Cine a câștigat confruntarea dintre Kamala Harris și Donald Trump, în viziunea BBC și Politico. Cele trei subiecte care au înclinat balanța decisiv

Spitalele, zona de urgență mai ales, sunt pline de neasigurați. Și cine sunt de vină pentru această pătură mare de neasigurați? Inspecția Muncii, ANAF etc. Se fac bani cu lopata din construcții la negru, agricultură la negru, dar când muncitorii din aceste domenii se îmbolnăvesc, altă șansă nu e decât urgența, altfel, plata e covârșitoare.

Moartea „cu zile” sau „mortalitatea evitabilă” este dublă la noi: 358 de cazuri față de 180 media UE. Românii cu venituri mici (asta deși avem „sănătate publică”, susținută de toți) care spun că au nevoi medicale la care nu se răspunde sunt de trei ori mai mulți decât în UE.

În fine, media de viață e cu 5,4 ani sub media UE. Alături de Letonia și Bulgaria, avem cea mai mică speranță de viață (stăm și mai prost la capitolul „speranță de viață sănătoasă”).

Ce efect are lipsa de cheltuieli

Când mai auziți bănci, multinaționale, patroni români verzi etc. cum se plâng că sunt mari taxele, amintiți-le că românii fug afară unde taxele sunt mult mai mari. Tocmai pentru servicii! Culmea e că în toată UE accesul la sănătate e îngreunat de îmbătrânirea populației. Mulți prieteni au fost încântați de repeziciunea cu care poți rezolva unele chestiuni spitalicești în România. Dar e și o falsă impresie cauzată de discriminarea în funcție de venit. Mulți săraci nu mai ajung nici la poarta spitalului, în timp ce o clasă de mijloc consistentă știe să-și facă loc în față. De altfel, sistemul public începe să fie segregat în zone pentru români cu venituri medii și peste medie, cu sectoare pentru „restul lumii”.

Recomandări

Prima dezbatere faţă în faţă între Donald Trump şi Kamala Harris. „Ei sunt o amenințare la adresa democrației” / „Dacă Trump era președinte, Putin ar fi stat acum la Kiev”

Ce se întâmplă când timp de decenii ții medici, asistenți, infirmieri etc. în lipsuri? Educi o selecție naturală nebunească. Practic, felul în care se cheltuie și se devastează sistemul public de sănătate cere indivizi și individe precum „Doamna cu Coasa”. Este perfectă pentru cei care fac bugetul sănătății.

Aceasta nu e o scuză, repet. Din interceptări reiese totuși că asistentele erau somate să falsifice date în ce privește substanțele injectate, deci nu prea poate fi vorba de proceduri, din moment ce medicii respectivi nu și le asumau oficial. Nu am spus toate astea ca să justific cruzimea, ci ca să-i indic sursa. E fix ca în zonele în care nu se investește în siguranță publică: se selectează numai mafioți ca șefi ai străzii. Nu investești în structuri sociale elementare? Atunci vei selecta numai indivizi care se educă bine în cruzime, sub stres. Și vorba aia, sunt mulți medici care ne-ar îngrozi dacă ar povesti pe bune de ce decizii a fost nevoie pentru a ține o secție sau un spital în picioare prin anii ‘90-2000.

Situația nu e singulară. Ai tăiat bani din învățământ? Ai încurajat o cinică divizie de meditatori particulari de profesie. Ai tăiat bani din investiții în infrastructură energetică? Nu-i nimic, s-au găsit băieți deștepți care să vândă curent scump, iar fraierii să plătească transportul energiei. Ai tăiat bani de la CFR? Foarte bine, azi ți se spune senin și oficial că, pentru o viteză ceva mai mare, trebuie să ți se taie aerul condiționat în vagoane.

Doamna cu Coasa e deci nu doar un caz particular de cruzime (care rămâne să fie dovedită), e și un portret-robot al austerității din cheltuielile publice. Închei cu intervenția unui specialist francez care duce problema în chestiuni filozofice: depinde în ce societate trăiești ca să iei decizia când se curmă viața unui om. Și e clar că nu putem călca chiar în picioare părerile specialiștilor anesteziști care au apărat decizia doctoriței. E clar și că nu e normal să te solidarizezi din oficiu, cum au făcut-o colegii de la acel spital, fără să aștepți dovezile cu care vin procurorii și polițiștii.

Ce trebuie spus însă e că pare că fărâma de societate coagulată câtă a mai rămas în România pare să-și fi anunțat filozofia de foarte mult timp, e un amestec de cruzime țărănească și cruzime contabilă. Descurajăm traiul „în plus” în mod sistematic. Noi nu vrem să trăim în plus. Vrem să fim cetățeni rentabili. În ritmul ăsta, vom avea curând câte o doamnă cu coasa imediat după ce încasăm prima pensie. 

Foto ilustrativ: Shutterstock

Urmărește-ne pe Google News