Documentarul cu Iohannis nu e despre Iohannis, ci despre „elita promotoare a votului superior”

De ce? Lupta pentru „salvarea democrației” s-a bazat pe „excepționalismul” lor social și politic – alegerea lor e superioară, morală, democrată și civilizatorie: dacă nu votați ca noi – „singura variantă valabilă” – atunci sunteți împotriva democrației și civilizației. Punct.

Au introdus ideea de „vot superior, moral, corect”: ascundeți buletinele bunicilor și bătrânilor. Votează corect doar cei „tineri, frumoși și liberi” – știrbii, săracii & co să se subordoneze și să asculte de noi.

Tot ei au mitologizat „votul superior al diasporei”, cât timp au votat „ce trebuie”: cum au trecut să voteze altceva – i-au diabolizat.

A fost introdusă în câmpul politic ideea de „votant superior” și „votant inferior” – un rasism social pe față fără minime scrupule.

Au introdus și umilința publică – shamingul politic public, rușinarea publică: să nu dea Dumnezeu să te exprimi public altfel decât mantra discursivă a acestui grup: ești ras și umilit public. Se poate uita imaginea aceea când cei „superior moral” aruncau cu bancnote de 1 leu în „bătrânii și săracii” care aveau alte opinii politice decât ei? Asta e o violență nepermisă.

Pătura care se crede cea mai educată și morală politic a produs un singur gând politic unificator: M.ie PSD. Și a introdus singurul element de definire a adversului care a unificat tot: „Ciuma Roșie”. O practică foarte uzată în faimoșii ani ’30. Nu e cazul să explic. Dar e clar că pe această atitudine nu se poate construi mai nimic, ci doar fragmenta.

Atât au înțeles ei din democrație. Dar e vizibil că această cale e catastrofală pentru politică și viața socială pentru că are la bază nu câmpul politic, ci cu totul altceva, mai aproape de zona terapeutică.

Au uitat – dacă au știut vreodată abc-ul politic – că votul e egal, că votul nu e despre morală, ci despre putere, interes și negociere: negociere a unor interese și a unor politici sociale și economice. Că diverse grupuri au diverse interese și el se negociază. Au uitat că competența politică nu e garantată de prea multele școli și că oricum votul e egal și legitim dacă e legal.

Acum, în loc să recunoască că au fost niște talibani și farsori isterici, vin și zic nu că au greșit, ci că au fost dezamăgiți și ne arată istoria dezamăgirii lor ca pe un curs de terapie, legitimare și justificare. Poate le plătim și terapia postdezamăgire.

Ei vin să se legitimeze cu acest truc care spune așa: noi am făcut corect ce am făcut – adică rasismul social și jocul antidemocratic pentru a salva democrația e OK – doar alesul nu s-a ridicat la nivelul nostru.

Nu ne cerem scuze – doar ne pare rău și oricum ceilalți sunt de vină,  „ciuma roșie” și colaborarea cu ea etc.: și acum, după puțină terapie, vă spunem cu cine să votați data viitoare corect, moral, civilizat. Dacă nu votați așa, sunteți ciumați, necivilizați și antidemocrați.

Când mai vedeți formatori de opinie, intelectuali, ziariști, influenceri, ong-iști și alte „specii superioare” care știu cine e singurul care va „salva democrația” și care vă va agresa cu votul corect, superior, moral, democrat și civilizator, ocoliți-i, asta nu e despre democrație.

Recomandări

Victor Micula, trimis de judecători la mănăstire în loc de pușcărie, după ce și-a cumpărat un arsenal prin interpuși. Milionarul e nemulțumit și cere revizuirea

Și încă o chestiune iritantă: falsa critică. După ce ai isterizat o țară cu „votul corect”, după ce i-a legitimat un președinte irelevant ca să nu zic profund nociv și l-ai slujit două mandate, vii și faci moralisme critice doar la final de mandat? De ce nu a apărut un astfel de film după primul mandat – de ce la finalul ultimului mandat? Care e riscul? Această „critică” nu e decât o formă de legitimare profund imorală și profitoare, că aici nu mai este vorba de politică. 

Ba mai mult, mă tem că această formă de legitimare și critică nu e decât un truc electoral pentru a arăta „votantului inferior” cu cine să voteze „corect”. 

Despre abc-ul politic – hai să repetăm ca la clasa I.

Politica nu este despre bine şi rău, ci despre putere. Puterea în democrație (parlamentar-liberală) este despre negocierea intereselor şi reprezentarea lor în stat.

Câmpul politic nu lucrează cu precepte religioase şi etice precum binele şi răul, ci se află în câmpul justiţiei: lucrează cu legal sau ilegal.

Votul pentru un partid sau candidat, transferul de reprezentare a intereselor unui individ sau grup, este universal şi egal. Nici un vot nu este moral sau imoral, rău sau bun, superior sau inferior, ci legal sau ilegal. Dacă se desfășoară legal, el este legitim şi egal. A învinui pe celălalt că a votat altfel decât tine pe tot soiul de criterii „catastrofiste” şi „morale” înseamnă a ieşi din câmpul democratic.

Recomandări

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea va fi mai rece decât normalul perioadei în toată România

De ce votează un om ce votează? E greu de explicat pentru că sunt mulţi factori în joc. Dar la baza votului se află interesul şi negocierea reprezentării acestui interes. 

În societate, fiecare individ sau grup de indivizi – adică fiecare clasă socială – poate avea interese foarte diferite. Bancherii au un interes, ţăranii şi muncitorii cu totul alt interes; clasa de mijloc, un anumit interes, micii întreprinzători, alt interes ş.a.m.d. 

Interesele deseori sunt în conflict și rareori coincid. Votantul ar fi bine să conștientizeze cărei pături sociale îi aparține, care sunt interesele lui și cine i le poate reprezenta.

În câmpul politic, aceste interese se negociază prin lupte politice, prin dezbateri, prin diverse forme de organizare, presiune etc. Şi în final, prin vot. Cine câștigă încearcă să impună ca interese comune, universale, interesele unor grupuri restrânse, ale unor grupuri mai largi sau doar propriile interese de camarilă. La fiecare scrutin, jocul o ia de la capăt. 

Atenție! Reforma și justiția se fac mereu, dar mereu în primul rând în interesul grupului sau al clasei sociale care deține puterea și e reprezentată. Abia secundar în „interesul” celor fără putere strict ca un „gard de protecție” pentru a păstra pacea socială și politică. Puterea cedează drepturi „în jos” în măsura presiunilor politice care vin de jos: nu există, nu oferă. Cum se spune: drepturile nu se oferă, ci se câștigă.

Când puterea produce dezechilibre prea mari între interesele diverselor grupuri, apare violența: proteste, răscoale, revoluţii.

Competența politică a cetățeanului este foarte diversă. Însă competenţa politică nu ţine de gradul de educaţie, de câte facultăţi ai, ci de un cumul de cunoştinţe şi experienţe practice. Educaţia te poate ajuta să ai competenţe politice, oferă mai multe şanse, dar niciodată nu garantează competenţe politice. Deseori vedem că un simplu ţăran cu opt clase are mai multă competenţă politică decât absolventul unei prestigioase şcoli occidentale.

Atât timp cât votul este egal şi universal, pornim de la ideea, un soi de prezumţie politică de nevinovăţie, că fiecare cetăţean are competenţa politică în a-şi delega interesele prin vot către cine decide el. A-i pune la îndoială acest drept şi acest vot este ceva profund antidemocratic. 

Foto: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News