Dacă vrei să lucrezi în liniște absolută, să nu te deranjeze nimeni cu nimic, să poți gândi netulburat la soarta națiunii și a omenirii, sunt foarte, foarte puține puține joburi care-ți permit acest lux.
Ai putea să te angajezi pe postul lăsat liber acum niște secole de Daniil Sihastrul. Sau să te retragi la Muntele Athos ori în vreo mănăstire din pustiu.
Nu-i ceva specific ortodox, deci, la o adică, poți alege o lamaserie tibetană, un ashram indian, orice. Ideea e să dispari din vâltoarea cotidiană și să meditezi, să cugeți, să gândești, să te purifici pentru tine și pentru binele planetei.
Altfel, dacă nu spre sihăstrie țintești, dacă nu poți
renunța la micile plăceri ale vieții de mirean, dacă încă-ți plac onorurile
date de sepepiști, casele de protocol le statului și alte meschinării care
însoțesc pozițiile de demnitar trecător, ar trebui, oricum te cheamă, să te
obișnuiești și cu deranjul, și cu criticile, cu întrebările și nemulțumirile.
Ludovic Orban s-a rățoit din spatele măștii la ziariști, trăgându-i de urechi pentru faptul că “îmi puneți întrebări deranjante!“.
Raed Arafat, lățit enorm într-un interviu de PR dat lui Mihai Gâdea, a ajuns să acuze “atacuri“ la adresa instituțiilor și a oamenilor care le conduc. Mai mult, a sugerat chiar că aceste “atacuri“ sunt dirijate de forțe ostile statului român și ordinii de drept.
Poate nu ne-am dat noi seama, poate n-am fost informați. Poate că în timp ce românii stăteau închiși în case, alde Orban și Arafat, Guvernul, DSU, IGSU și alte persoane și instituții au intrat, cu discreție, în cadrul unor ceremonii reduse conform legii, în rândul sfinților.
Poate că, pentru a le oferi imunitate în fața vocii poporului, PF Daniel a decis să sanctifice la grămadă minștri, secretari de stat, președinte, instituții. Iar acum, dacă îndrăznești să deschizi gura și să pui vreo întrebare, devii, automat, eretic.
Să-l întrebi pe Orban de ce s-a mișcat atât de greu în trimiterea către Parlament a unei legi necesare pentru instituirea stării de urgență, să chestionezi legalitatea și moralitatea achizițiilor făcute în pandemie și înaintea ei de sistemul medical, astea sunt deja păcate care ar trebui să ducă, în ochii lui Orban și ai lui Rafat, direct la arderea pe rug a făpturitorilor.
Sunt aproape convins că, pentru donația corectă către
Catedrala Mânturii Neamului, Patriarhul ar putea scoate o ediție revizuită a
Vechiului Testament, în care Moise ar primi porunca “Autoritățile sunt Domnul
Dumnezeul tău. Să nu ai alți dumnezei afară de Autorități!”.
Aaa, și încă una: “Să nu iei în deșert numele Autorităților Statului și să nu le pui întrebări deranjante, să nu faci anchete despre Autoritățile tale, căci Autoritățile nu vor lăsa nepedepsit pe cel ce-și va pune și le va pune întrebări!”.
Din fericire, suntem un stat laic. Suntem și trebuie să fim guvernați după un complex de legi și coduri cu limite sunt trasate de Constituție. Nu suntem conduși, așadar, conform dogmelor religioase și regulamentelor interne ale cultelor.
Trăim, din câte-mi amintesc, într-o democrație, nu într-o teocrație. Putem crede în orice Dumnezeu vrem sau putem să nu credem, avem această libertate. Cum avem libertatea, dreptul și uneori chiar obligația de a pune întrebări, oricât de deranjante ar fi ele pentru cei nepregătiți să furnizeze răspunsuri oneste. Libertatea, dreptul și obligația de a verifica ce se întâmplă cu banii noștri, ce fac aleșii și numiții noștri, cu ce se ocupă, dacă-și fac treaba sau nu.
Putem respecta legile, avem chiar datoria de a o face. Putem respecta măsurile impuse de autorități pentru a evita o catastrofă medicală.
Dar n-avem niciun drept să tăcem, să renunțăm la întrebări, să ne înfrânăm curiozitatea cetățenească, absolut justificată, pentru ca un premier sau un secretar de stat să poată dormi liniștiți.