În discursul comemorativ din Parlament, Klaus Iohannis,
președintele României, a citit: „Regimul comunist s-a instalat prin forță,
împotriva liberei voințe a românilor, iar prăbușirea acestuia a urmat același
tipar: prin crime, abuzuri și călcarea în picioare a legii”.
La Timișoara, de pe scena Operei, în aceeași zi, dar la distanță
de câteva ore, același președinte a citit din nou o frază ușor modificată
stilistic, dar guvernată de aceeași idee: “În cele din urmă, regimul comunist
s-a prăbușit, așa cum s-a şi instalat, prin crime și abuzuri”.
Când consilierul care i-a scris ambele discursuri i-o fi înmânat hârtiile scoase la imprimantă, e posibil să-i fi și subliniat aceste fragmente, mândru de el. Este vorba despre o întorsătură retorică menită a suna din coadă și nimic mai mult. Ideea ar fi – nu? – că regimul comunist a fost criminal și abuziv până în ultima clipă a existenței sale.
Ceea ce este adevărat, căci privim la regimurile ce s-au succedat din 1989 încoace, urmașe directe ale comunismului românesc, și președintele are dreptate: sunt în continuare abuzive, iar pe alocuri și criminale.
Dar altceva merită subliniat: ne-am câștigat libertatea de a vorbi și scrie neîngrădiți, în 1989, dar ar fi trebuit să ne asumăm și responsabilitatea de a vorbi și scrie corect, în cunoștință de cauză și de limbă.
Atunci când spune: “Regimul comunist s-a instalat prin forță, împotriva liberei voințe a românilor, iar prăbușirea acestuia a urmat același tipar […]”, președintele Klaus Werner Iohannis ne spune nici mai mult nici mai puțin decât că regimul comunist s-a prăbușit “prin forță, împotriva liberei voințe a românilor”.
Căci, gramatical vorbind – și nu numai, asta înseamnă “același tipar”: instalarea și prăbușirea prin forță, împotriva voinței populare, prin crime, abuzuri, prin călcarea în picioare a legii.
După 30 de ani de la revoluție, Klaus Iohannis preia, din
ignoranță retorică și gramaticală, din lipsă de educație, din analfabetism
funcțional (cel mai probabil al consilierului care i-a scris textele), exact
tezele lui Nicolae Ceaușescu din decembrie 1989. Căci Nicolae Ceaușescu exact
asta susținea, prospăt întors intempestiv din Iran: huligani și oameni ai
agenturilor străine calcă în picioare legea, comit crime și vor să determine
prăbușirea regimului. Iată că, arc peste timp, în timpul unui act ratat de
manual, Klaus Iohannis îi dă dreptate dictatorului Nicolae Ceaușescu. De, marile
spirite…
De ce ne-am mira însă? Pe 23 ianuarie 2017, într-un discurs rostit cu o zi înainte de împlinirea a 158 de ani de la Unirea Principatelor, președintele României a spus, clar și răspicat, că noi “comemorăm“ Mica Unire.
Atunci când câțiva rătăciți au atras atenția că, deși lingvistic a comemora poate însemna și doar o simplă aducere aminte, o celebrare a memoriei, totuși, cutumial, comemorăm doar evenimente triste, fedainii prezidentului au sărit să-i ia apărarea, explicând că nu-i adevărat, că “a comemora“ înseamnă a sărbători.
Ulterior, luându-și tardiv seama, președintele a folosit “a
comemora” mai apropiat de litera și spiritul sale. A vorbit despre comemorarea
tragediei din Colectiv sau despre comemorarea evenimentelor din Piața Victoriei
de pe 10 august 2018. Fedainii s-au simțit, probabil, trădați și umiliți de
chiar cel căruia îi luaseră apărarea. Siluiseră limba română de dragul idolului
lor, încercaseră să facă alb din negru, iar acum, dacă și-ar fi urmat propriile
pseudo-argumentații, ar fi trebuit să danseze vesel, aniversând împreună cu
morții și răniții din Colectiv sau cu abuzații din 10 august.
Într-o țară în care unii mai comemorează realegerea lui Klaus
Iohannis, în timp ce alții încă o sărbătoresc, într-o țară în care se politizează
aiurea orice, ar trebui ca măcar logica, bunul-simț și gramatica, mai ales
gramatica, să rămână repere stabile.
Dar cine oare mai poate lupta, după 30 de ani, împotriva liberei
voințe a românilor funcțional?