ComenteazăMi-e poftă de pește. (Ai dezlegare la pește.) Am văzut, săptămâna trecută, cât e kilul de somon, Doamne, m-am speriat! (Ești stresat.) Mă duc la pâine. (Du-te!) Iau o pâine ambalată în pungă de plastic. (Și ieri te-ai dus la pâine.) Fac economie. (Și alaltăieri, tot la pâine.) Am să mănânc cu pâine ce mai găsesc în frigider, toată ziua. (Poftă mare!) Toate zilele seamănă, am uitat ce-am făcut ieri, iar azi, când m-am trezit, nu-mi aminteam în ce zi suntem. (Toată săptămâna te-ai dus numai la pâine.) Nu am unde să mă duc. Parcă sunt un personaj al lui Dostoievski. (Ai vrea tu.) Toate personajele lui Dostoievski vor să fugă, dar n-au unde. (Unde ai citit asta?) Sau personajele lui Cehov vor să fugă…? (Recitește!) Mă duc la pâine. (Mă plictisești. Cehov nu plictisește.)
Aceleași claxoane
Cobor din bloc, trec prin grădinița plină de frunze galbene, traversez parcarea pustie… Când voi ajunge în stradă, voi vedea oameni. (Cu mască.) Posaci, cocoșați de griji, cu frica în sânge. O mulțime de lemmingi, care mișună buimaci de la farmacie în piață, din piață, înapoi acasă. (Abia ai plecat de-acasă.) Știu că trebuie să mă întorc acasă. (E casa ta.) De nouă luni, tot stau în casă. (Vrei altă casă?) Ca într-o închisoare. (Evadează!) Ăsta e singurul drum, la pâine. (Schimbă-l!) Nu mai observ nimic, nu mai văd pe nimeni. Aud aceleași claxoane pe stradă și aceleași sirene de salvări. (Du-te în pădure, să auzi ciripeli!) Același drum, aceleași gânduri. (Acum la ce te gândești?)
Am citit și am urmărit pe net multe interviuri cu oameni de afaceri, care vorbesc despre situația actuală. (Lideri de business.) Vorbesc pozitiv, zâmbăreți, cu aplomb. (Ăsta-i trendul, să fii pozitiv!) Nu-i cred. Parcă recită texte scrise de PR-iști. (Mănâncă și PR-iștii o pâine.)
Ei spun că trebuie să fim „deschiși”, „să ne adaptăm”, „să fim agili”, „să fim dinamici”, să vedem lumina din bezna în care ne-a băgat pandemia… (Ce-ai vrea să zică? Ei conduc companii, afaceri, oameni, doar n-ai vrea să-și plângă de milă, ca tine!
Liderii nu plâng. Nici Stalin n-a plâns când a doua nevastă s-a sinucis, pentru că era liderul suprem.
Trebuie să pivotăm, să fim flexibili, să ne schimbăm obiceiurile, să vedem oportunitățile… (Vezi una pentru tine?) Vorbe, vorbe, vorbe! Ăstora cu bani le dă mâna să ofere lecții de viață în pandemie: pivotare, flexibilitate, adaptabilitate, oportunitate, parcă sunt niște activiști de partid care ne promit o altă „societate multilateral dezvoltată”. (Sunt locomotive care trag după ei destine.) Vrăjeli!
E foarte comod să stai cu fundul pe bani și să spui altora ce trebuie să facă pentru a se salva: să fie flexibili, să pivoteze, să se adapteze. (Bagă-te în Partidul Comunist și confiscă-le averile, dacă-i disprețuiești!) Nu-i disprețuiesc, nu-i urăsc, dar sunt ipocriți, la fel ca politicienii.
Să spună câți oameni au concediat, cât au redus salariile, cum îi amenință pe ăia care le întârzie livrările, câte luni amână plata furnizorilor, să zică dacă au insomnii, coșmaruri, dacă îi dor ficații, să vorbească firesc, să fie autentici, să fie oameni ca să-i cred! Altfel, sunt oameni de plastic! (Pivotează!) N-am unde să pivotez! Mă duc la pâine pe același drum. Trebuie să mănânc, trebuie să supraviețuiesc! (Ia-ți o sticlă de vin. Roșu.) Beau degeaba, nu-mi folosește la nimic. Mă culc beat, mă trezesc același… (Bătrân și inflexibil.)
Când nu poți să te adaptezi, când nu poți să pivotezi
Pandemia asta m-a băgat în butoi. (Hai, domle, o sticlă de vin!) Mi-a șters bucuria de a bea, de a trăi. (Pivotează!)
Asta-i viața, unii știu să pivoteze, să găsească oportunități, să vândă măști, să facă vaccinuri, să se adapteze la nevoile și urgențele lumii, alții, ca mine, rămân așa, ca un lemming, cu masca pe figură. Pe vremea lui Ceaușescu, n-am trăit cu mască, dar mă simt acum ca pe vremea aia. (Exagerezi! Ai internet, pune o poză drăguță pe Facebook!)
Am ajuns la magazin. (E vânzătoarea aia blonduță, cu ochii mari și mereu triști de parcă a părăsit-o bărbat-su.) Îmi potrivesc masca. (Spune-i un banc cu blonde. Ești în stare?) Intru și mă duc la raft. (Muncește singură, de dimineața până seara, îi servește fără să crâcnească pe pensionarii care o bodogănesc.) Dar nu e pâinea mea ambalată! (Te urmărește, salut-o!) Nu mai are pâinea mea! (Ai auzit ce te-a întrebat: pot să vă ajut cu ceva? Răspunde-i, răspunde-i acum!) Vă rog, o pâine. (Uite ce pâine ți-a dat: rotundă, rumenită, mare, e proaspătă! Alta decât pâinea ta favorită! E alegerea ei pentru tine! Mulțumește-i!) În loc să-mi duc mâna la portofel, îmi dau masca jos și o rog: „Lasă-mă să-ți zâmbesc!” (Îmi place zâmbetul tău, dar nu pivota, încă, așteaptă să-ți zâmbească, fraiere!)