În anul 2022 s-au înregistrat cele mai mari scăderi de audiență pentru marile televiziuni, PRO TV, Antena 1 și Kanal D. Raportul cu indicii de audiență TV pentru anul 2022, pe care Serviciul Național de Măsurare a Audienței, realizat de Kantar Media, l-a trimis recent Consiliului Național al Audienței (CNA) pentru a stabili televiziunile libere la retransmisie pe rețelele de cablu (sistemul must-carry), arată ratinguri mai mici decât în anul 2021. (Audiențele se referă la consumul de televiziune liniară, pe telecomandă.) 

Acești indici, pe care i-am comparat cu cei din 2021, confirmă pierderile de audiență TV semnalate într-un articol precedent din Libertatea.  

PRO TV, liderul pieței TV din România, a avut în cursul anului 2022 o audiență medie de 635.562 de telespectatori pe minut, la nivel național, conform măsurătorilor Kantar Media. Asta înseamnă că în fiecare minut din anul trecut, programele PRO TV au fost urmărite în medie de 635.562 de persoane. Dar audiența este mai redusă cu 29.186 de telespectatori față de 2021.

Este surprinzătoare această cădere pentru PRO TV, într-un an în care televiziunea a difuzat pentru prima dată „Survivor România”, a reluat după doi ani de pauză show-ul „Vocea României” și a lansat serialul „Clanul”. Aceste programe n-au reușit să oprească declinul. Este cea mai mare scădere de rating (de la an la an) din istoria PRO TV. 

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Antena 1 a pierdut populația unui oraș precum Râmnicu Vâlcea

Mai severă a fost pierderea de audiență în cazul Antena 1, a doua stație în clasamentul audienței naționale. De la un rating mediu de 525.475 de telespectatori pe minut în 2021, Antena 1 a coborât la o medie de 432.491 de persoane în anul următor. Pierderea s-a ridicat la 92.984 de telespectatori, reprezentând un declin de 21,4%. Practic, audiența Antena 1 a pierdut populația unui oraș precum Râmnicu Vâlcea. 

O scădere drastică a înregistrat și Kanal D, a treia televiziune de pe piața TV, care a avut o medie de 360.688 de telespectatori pe minut, mai puțin cu 86.526 față de 2021. Un oraș de talia Târgu Jiu a dispărut din audiența Kanal D. La prima vedere se poate găsi o explicație: Kanal D a pierdut dreptul de difuzare a programului „Survivor România” (în defavoarea PRO TV). Dar l-a lansat pe regele ratingului, Dan Negru, cu „Jocul cuvintelor”. N-a fost de-ajuns să atenueze căderea. 

O posibilă explicație pentru aceste scăderi constă în faptul că 2022 a fost primul an fără restricții pandemice, așa încât românii s-au mișcat mai mult prin „natură” (malluri, shopping, concedii), vremea a fost mai caldă și n-au mai stat lipiți de micile ecrane. Totuși, nu-i mai puțin adevărat că show-urile și programele propuse de aceste trei televiziuni au atins deja un grad de uzură, mai direct spus: plictiseala a erodat ratingul.

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”
Recomandări
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Antena 3, pierdere minoră

Și principalele televiziuni de știri au înregistrat pierderi de audiență, deși a fost anul în care a început războiul din Ucraina. România TV a pierdut 35.770 de telespectatori față de 2021, cât populația orașului Mioveni, dar și-a păstrat a patra poziție în clasamnentul audienței naționale, cu un rating de 247.456 de telespectatori pe minut. 

În anul în care Antena 3 a trecut prin procesul de rebranduire în Antena 3 CNN, televiziunea de știri a pierdut 4.526 de telespectatori la nivel național, o pierdere minoră pentru ratingul său de 193.230 de telespectatori pe minut.

Primele cinci televiziuni din fruntea topului – PRO TV, Antena 1, Kanal D, România TV și Antena 3 CNN, care controlează sondajele TV din România de mai bine de 10 ani, au avut o cotă cumulată de piață de 54,7%. Adică, mai bine de jumătate dintre românii care s-au uitat la televizor în 2022 au urmărit unul dintre cele cinci programe din cele 116 televiziuni monitorizate de Kantar Media. Dar cota de piață este mai mică cu 2,2 puncte procentuale față de cea din 2021.   

În schimb, Digi24, a treia televiziune de pe nișa știrilor, a câștigat 5.295 de persoane față de 2021, având un rating de 69.503 telespectatori pe minut. Oare eliminarea gazetarului și scriitorului Cristian Tudor Popescu de pe lista colaboratorilor televiziunii (iunie 2022) a condus la această creștere de audiență? Lăsând gluma la o parte, Digi24 a crescut (puțin) pentru că „a mâncat”, seară de seară, o „pâine albă”: războiul din Ucraina.

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Celelalte două televiziuni de știri care mai contează, Realitatea Plus și B1 TV, au avut mișcări diferite. Realitatea TV a câștigat doar 1.877 de telespectatori, în timp ce B1 TV a pierdut 6.237 de persoane.

Pentru jucătorii abia veniți pe nișa știrilor TV, anul 2022 a fost dificil:

TVR Info, canalul de știri al televiziunii publice: 4.237 de telespectatori pe minut (măsurătoare în intervalul septembrie – decembrie 2022).

Aleph News, televiziunea lansată de Adrian Sârbu în septembrie 2020: 2.305 telespectatori pe minut.

Euronews România: 2.183 de telespectatori pe minut (măsurătoare pentru noiembrie – decembrie 2022).

Televiziunea publică TVR 1 a profitat de difuzarea meciurilor de la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar. Audiența în noiembrie și decembrie a crescut, dar n-a fost de-ajuns să refacă pierderile din cursul anului. Astfel, TVR 1 a avut un rating de 71.262 de telespectatori pe minut, în scădere cu 4.341 de persoane față de 2021. Nu este o pierdere importantă, dar TVR 1 ocupă locul 8 în topul general, imediat după Happy Channel și Antena Stars. De altfel, cele două televiziuni ale Intact Media Group se pot lăuda cu cele mai mari creșteri de audiență față de 2021: +11.102 pentru Happy Channel și +15.894 de persoane pentru televiziunea tabloidă Antena Stars.

TVR 3, canalul public condus de Tudor Barbu, a avut o audiență de 5.428 de telespectatori pe minut – locul 61 în clasamentul audienței naționale. Televiziunea are un rating mai slab decât Taraf TV (6.263), Eurosport 2 (6.683) sau Tralala TV (7.437). 

Prima TV, o televiziune care se chinuiește să intre în grupul select al audienței, în ciuda investițiilor operate de Clever Group, a pierdut 3.428 de telespectatori față de 2021, ocupând locul 12 în top, cu o medie de 60.702 persoane pe minut.   

Intact, cotă mai mare decât grupul PRO

Cele cinci televiziuni ale grupului Intact Media Group, controlat de familia lui Dan Voiculescu, au avut o cotă de piață (de vizionare) de 23,2%, în timp ce grupul rival PRO TV (cinci televiziuni) a avut un market share de 21,8%

Televiziunea Trinitas, deținută de Patriarhia Română, a avut o audiență de 14.303 telespectatori pe minut, în scădere cu 3.381 de persoane față de 2021. Trinitas ocupă locul 36 din 116 televiziuni, având o audiență mai mare decât stații precum Eurosport 1, Bollywood TV, National Geographic și Comedy Central. 

Din cele 116 televiziuni măsurate de Kantar Media, 75 au avut ratinguri de sub 10.000 de telespectatori. Mai mult, 38 de televiziuni au avut un rating de sub 2.000 de persoane – o audiență de anonimat. Printre acestea se numără: Nașul TV (1.668 de telespectatori pe minut), Inedit TV (938), Metropola TV (937), Moldova TV (828), Credo TV (733), NCN (752), Medika TV (668), Cinethronix (542), Canal 33 (306) și Apollonia TV (156). În cazul acestor televiziuni nu se poate vorbi de scăderi de audiență. Acestea s-au născut cu audiențe de bloc, de tramvai.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

Ionescu07   •   04.02.2023, 10:54

Din păcate, încă sunt imense ratingurile unor televiziuni, mai ales pro-tv și antena 1. Ăstea au început o întrecere socialistă în a ”produce” cele mai infecte programe posibile pentru alienarea telespectatorilor. Iar ăia de la pro-tv își mai fac și o reclamă extrem de agresivă la ”voyo”. Cât de *** să fii, să-ți faci abonament la producții făcute pentru *** Dați, *** filme și producții străine că voi sunteți varză!

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Lagemyr   •   04.02.2023, 09:28

Aceasta este un trend firesc, care tine de un fenomen global, de un-cable (tăierea cablului). De ce te-ai mai uita la prostiile puse pe fir de unii și alții când ai Netflix, You Tube, Disney Plus etc. Poate doar pentru transmisiunile directe sportive, dar și acolo există soluții. Pe măsură ce noua generație își intră în rol, ei aleg sa renunțe la bazaconiile quasipoliticianiste debitate de mainstream media. Și aleg alte bazaconii, din bula lor😂.

Nati2023   •   04.02.2023, 09:19

Avem Netflx 🤗💪

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI