Sărbătoare în Rusia și ovații pentru Lukașenko în Belarus. Cele două state, colaborând exemplar între ele, au reușit să oprească o rebeliune militară periculoasă, care a fost încurajată de Occident. Așa este prezentată la Moscova și Minsk anularea rebeliunii grupării Wagner.  

În ciuda contextului festiv, liderului de la Kremlin îi este tot mai greu să mimeze starea de fericire cauzată de niște victorii inventate. În timpul întâlnirii cu militarii și reprezentanții serviciilor secrete, Vladimir Putin a adus de foarte multe ori mulțumiri celor care au făcut tot posibilul ca țara sa „să nu intre într-un război civil”. Construind un discurs triumfalist, de victorie asupra unei provocări majore la adresa țării sale, Putin părea totuși destul de îngrijorat, potrivit filmărilor postate pe Telegram de agenția națională de presă RIA Novosti.

Mulțumiri pentru cei care nu l-au trădat

Liderul de la Kremlin a amintit de câteva ori cuvântul „devotament”, mulțumind într-un mod latent structurilor de forță și serviciilor secrete pentru că nu l-au trădat. A fost și o mulțumire citită printre rânduri la adresa ministrului apărării, Serghei Șoigu, împotriva căruia s-a răsculat liderul grupării Wagner. Nu se știe încă dacă este un merci de adio sau unul de confirmare a prieteniei mai vechi.

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE
Recomandări
13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

Din ziua de sâmbătă, 24 iunie, când Evgheni Prigojin și-a anunțat marșul militar spre Moscova, posturile guvernamentale de televiziune relatează încontinuu despre eroismul piloților care și-au pierdut viața în timpul confruntărilor cu mercenarii Wagner, manipulați de „forțele răului” din Ucraina și Occident.

Jurnaliștii ruși participă la crearea unei imagini contradictorii în ochii opiniei publice. Pe de-o parte, militarii ruși devotați lui Putin și-au dat viața oprind gruparea periculoasă Wagner. Pe de altă parte, mercenarii lui Prigojin sunt numiți eroi ai Rusiei pentru că au salvat rusofonii de genocidul din Donbas. Până la urmă, cum sunt acești mercenari – băieți buni sau băieți răi? – nu prea este clar din haosul informațional din ultimele zile.

Marele pacificator Aleksandr Lukașenko

În același timp, Aleksandr Lukașenko a declarat, marți, la o conferință de presă desfășurată la Minsk, cea de a doua capitală a „lumii ruse”, că a reușit să-l convingă personal pe Evgheni Prigojin să renunțe la rebeliune. El a spus că liderul grupării Wagner nu manifesta nicio dorință să discute cu Putin, dar cu el a fost nevoit să vorbească.

După oprirea rebeliunii lui Prigojin, la Kremlin se bea șampanie cu pistolul sub masă. De cine se teme astăzi Putin?
Lukașenko, în timpul discursului din 27 iunie 2023. Foto: Profimedia

Pozând în rolul de mare om de stat, Lukașenko a menționat că Forțele Armate Belaruse erau pregătite să intre pe teritoriul Rusiei ca să-l oprească pe Prigojin, dacă era necesar.

Putin i-a mulțumit lui Lukașenko pentru sprijin, în cadrul unor mesaje video difuzate de posturile de televiziune din cele două state, în timp ce liderul de la Minsk le povestea cetățenilor săi ce „mârșav” lucrează Occidentul, manipulând anturajul „sărmanului Prigojin”.

În baza opririi unei răscoale a unui oligarh apropiat de Kremlin – un om al sistemului, de altfel -, Putin și Lukașenko au încercat să pară învingători în interiorul țărilor lor și să transmită Occidentului semnalul că ei sunt lideri de neînlocuit cu care se va negocia în viitor.  

Vocea tremurândă a liderului rus  

La Minsk și Moscova s-a băut șampanie cu prilejul victoriei asupra unei rebeliuni care, potrivit presei guvernamentale, avea ca scop să distrugă „lumea rusă” din interior. Vocea tremurândă a lui Putin și elogiile exagerate aduse militarilor, chiar și la 16 luni de război în Ucraina, nu arătau deloc festiv.

Vladimir Putin a fost nevoit să mai îndulcească realitatea în fața publicului rus, citind neîncrezător de pe o foaie câte tancuri, blindate și tunuri ucrainene au fost distruse de armata rusă în ultimele șapte zile.

Câți bani au cheltuit principalii candidați la președinție pe Facebook și Instagram pentru promovare în precampania electorală
Recomandări
Câți bani au cheltuit principalii candidați la președinție pe Facebook și Instagram pentru promovare în precampania electorală

De la începutul săptămânii curente, mai mulți oficiali ruși au organizat conferințe și dezbateri despre importanța consolidării sprijinului societății pentru președintele rus. Posturile de televiziune au difuzat emisiuni despre rolul istoric al lui Vladimir Putin în blocarea agresiunii Occidentului asupra „lumii ruse”.

Toate acestea sunt niște semnale evidente ale îngrijorării Moscovei. Kremlinul se teme de o altă rebeliune ieșită de sub controlul regimului, care ar putea avea loc oricând, cu participarea unor lideri care își doresc mai multă putere. Aceste temeri îl macină cu siguranță pe Putin. 

Putin povestește despre schemele de corupție din statul său

În mesajul adresat militarilor ruși, cel cu mii de mulțumiri și plocoane discursive, Vladimir Putin a povestit despre sursele de finanțare ale grupării Wagner, menționând profiturile mari ale companiei „Konkord”, al cărei director este Evgheni Prigojin. Liderul rus a precizat că firma lui Prigojin a obținut profituri enorme, primind de la Guvernul rus bani pentru hrana personalului militar și din alte servicii.  

În încercarea de a-l discredita pe Evgheni Prigojin, Putin a recunoscut, în premieră, că a existat un interes economic în relațiile dintre Guvernul rus și șeful grupării Wagner. Este o schemă de corupție despre care s-a mai scris în presa internațională, dar care nu avea o confirmare oficială. Evgheni Prigojin conducea trupe finanțate de Moscova, iar firma sa primea bani pentru plata pușcăriașilor și a celorlați membri racolați în gruparea Wagner.

Dacă din punctul nostru de vedere, dintr-o perspectivă mai apropiată de Occident, Putin a vorbit despre corupție, din perspectiva rusului de rând, Prigojin este un nemulțumit „căruia i se ia totul”. Cum a avut curajul Prigojin să se răscoale împotriva stăpânului său care-l hrănește?, s-ar întreba un cetățean rus.

Cu pistolul sub masă

Luând în calcul aceste informații, revolta lui Prigojin pare mult mai banală decât o prezintă Putin în discursurile sale victorioase sau unii analiștii din Occident. „Înghițirea” grupării Wagner de către Ministerul Apărării, care trebuia să se producă începând cu 1 iulie, ar fi putut însemna că Putin și-a găsit un alt bucătar, iar compania lui Prigojin „Konkord” nu va mai obține supraprofituri. 

Un oligarh care riscă să fie eliminat dintr-o schemă de corupție este un oligarh periculos pentru Kremlin. Aceasta ar fi una dintre concluziile acestui eveniment pentru Vladimir Putin.

Prelungirea războiului din Ucraina, problemele economice din Rusia și reducerea posibilității regimului Putin de a satisface interesele tuturor oligarhilor sau liderilor regionali generează temeri la Moscova în legătură cu alte posibile revolte interne. Presiunile asupra lui Putin devin tot mai mari.

După oprirea rebeliunii, la Moscova și la Minsk au fost auzite aplauze și s-a băut șampanie. Cu o mână pe pahar și alta pe pistolul de sub masă, așa ni-l putem imagina astăzi pe Putin, care se teme că, în curând, alți oligarhi nemulțumiți sau însetați de putere vor emite pretenții. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

rambo368   •   06.07.2023, 13:15

La noi revoluție la Ruși rebeliune.

Daniel1   •   29.06.2023, 07:53

Gherman,esti cumva ucrainean? Atunci sa ti fie rusine coada de topor! Uita te ce face VZ minoritatii românesti!

Jumbo   •   28.06.2023, 16:57

Duda, *** plange disperat:sa viba natoooooooo sa si apere colonia, i o cucereste PATRIOTUL PRIGOJIN 😀. Disperareeeeeee😀

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

    VolodimirZelenski   •   29.06.2023, 14:09

    Jumbo   •  28.06.2023, 16:57

    ***

    Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

    Disperare la tine, clar.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Viva.ro
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Libertateapentrufemei.ro
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
FANATIK.RO
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Observatornews.ro
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI