ComenteazăSăptămâna trecută, președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, și directoarea Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), Gabriela Iova, au semnat un protocol prin care vor monitoriza și amenda primăriile dacă nu respectă prevederile legale privind munca în folosul comunității pe care ar trebui să o execute beneficiarii de ajutor social care sunt apți de muncă.
Declarațiile prefectului și ale lui Bolojan conțin însă o serie de neadevăruri și insinuări problematice.
Autoritățile amestecă beneficiile sociale
Vorbind despre „munca în folosul comunității”, prefectul Dumitru Țiplea a amestecat ajutorul social pentru asigurarea venitului minim garantat (VMG) cu alocația pentru susținerea familiei (ASF).
Le-a adus pe ambele în discuție, la fel cum a procedat într-o postare pe Facebook și Ilie Bolojan. Cel de-al doilea ajutor, alocația pentru susținerea familiei, nu are însă, conform legii, obligații privind prestarea unor ore de muncă în folosul comunității.
Ajutorul este unul destinat sprijinirii copiilor, fiind condiționat de prezența la școală a acestora. Dar niciunde în lege și nicicând nu s-a pus problema de efectuare a unor ore de muncă pentru acest ajutor (de altfel, mic, între 75 și 302 lei, în funcție de dimensiunea familiei, suma maximă fiind luată în cazul unei familii monoparentale cu 4 sau mai mulți copii).
Insinuează că beneficiarii primesc mai mulți bani „nemunciți”
Țiplea spune că în 2020 s-au cheltuit 17,8 milioane de lei pentru plata ajutorului social și a alocației pentru susținerea familiei, sumă pe care o traduce în medie de 5.500 de lei pe an per beneficiar, sau un cost total de 300.000 de euro lunar pentru cele două ajutoare în județul Bihor, după cum menționează pe Facebook și Bolojan.
Cei doi amestecă voit cele două ajutoare pentru a umfla suma pe care o primesc oamenii, insinuarea fiind că sunt bani „nemunciți”. Însă, așa cum am arătat mai sus, nu există obligația de a presta muncă în folosul comunității pentru a primi alocația pentru susținerea familiei.
În documentele pe care le-au prezentat chiar autoritățile la conferința de presă se poate vedea că suma cheltuită cu ajutorul social pentru asigurarea venitului minim garantat a fost de 10,2 milioane de lei, adică în medie 277 de lei, puțin peste media națională de 256 de lei.
Anual, asta înseamnă aproximativ 3.300 de lei per familie beneficiară, suma fiind alocată unei familii, nu unui individ. Doar pentru această sumă există obligația legală de prestare a unor ore de muncă în folosul comunității.
Prefectul sugerează că beneficiarii își inventează probleme medicale
„Doar jumătate au fost declarați apți de muncă! Ceilalți au invocat motive medicale, reale sau fabricate, cu certificatele medicale aferente!”, a mai spus prefectul Țiplea despre beneficiari.
Prefectul Țiplea nu a menționat câți dintre cei scutiți de la efectuarea orelor de muncă în folosul comunității se află în această situație din cauza unor afecțiuni medicale și câți pentru că au copii sau bătrâni în grijă. Categoriile acestea sunt scutite de munca în folosul comunității prin lege.
A lăsat, în schimb, să se înțeleagă că e posibil ca mulți să-și fi falsificat acele hârtii medicale. Pentru această informație nu a prezentat documente/dovezi.
Pe ce își bazează afirmațiile când acuză, practic, că beneficiarii inventează motive medicale?
Ce folos are, de fapt, „munca în folosul comunității”?
Mulți politicieni și formatori de opinie susțin ferm că nu e normal să dăm bani oamenilor fără că aceștia să presteze muncă în folosul comunității, că orice ban trebuie muncit, că nu trebuie să „normalizăm” statutul de asistat pentru că ar încuraja „nemunca”. Despre cât de mult descurajează în realitate ajutoarele sociale munca am mai scris.
Ilie Bolojan susține că dacă beneficiarii de ajutor social „ar fi bine organizați și ar face orele de muncă rezonabil, curățenia în aceste localități ar fi exemplară”. În esența sa, ajutorul social nu există însă ca primăriile să aibă forță de muncă gratuită, plătită de la bugetul de stat, pentru curățenie.
Ajutorul social este acolo pentru a ajuta persoanele aflate într-un moment de dificultate să treacă peste. În ce fel te ajută să ieși din vulnerabilitate faptul că muncești 20 de ore pe lună la curățat șanțuri sau adunat PET-uri pentru primărie?
Ajuți la menținerea curățeniei în societate, dar cu ce te ajută mai departe? Cum te apropie asta de un job plătit suficient, aproape de casă, care să te scoată din starea de vulnerabilitate? Primăriile nu-i pot plăti suplimentar sau angaja pe acești oameni, pentru că nu au locuri în schema de personal. Și apoi de ce ar face-o, de ce să angajeze 2 oameni cu normă întreagă când pot avea 10 gratuit cu norme parțiale?
Mai mult, chiar dacă ai muncit 3 luni câte 20 de ore la curățat șanțuri, asta nu te va face mai angajabil în ochii celor care te refuzau înainte: tot cel mult 4 clase ai, tot la fel de departe stai de locul de muncă oferit.
„Muncești degeaba, dar muncești!”
Așadar, cu ce scop facem aceste planuri de lucru? Care e valoarea lor socială adevărată? Nu pare să fie alt motiv decât acela de a-i pedepsi pe beneficiari și de a impune acest dictat al „niciun leu primit nemuncit”. Muncești degeaba, dar muncești!
Ținta reală a acestei campanii împotriva celor care primesc ajutor social sunt, de fapt, milioanele de români care muncesc pe salariul minim sau valori apropiate de salariul minim.
Conform datelor publicate de confederația sindicală Cartel Alfa, jumătate dintre contractele de muncă sunt cu salarii nete mai mici de 1.600 de lei. Acestor oameni care primesc salarii foarte mici li se spune că nu există alternativă decât munca, chiar dacă e pe bani foarte puțini. Acestora li se arată dușmanul: cei care primesc bani fără să muncească, cam 10-20% din cât primesc ei.
Pentru acești oameni încearcă politicienii, jurnaliștii și autoritățile să exagereze sumele, să inducă ideea că există o „abundență de ajutoare” nelegitimă, imorală. Scopul este de a le da senzația celor care muncesc pe salariul minim că „asistații” ar putea chiar primi mai mult decât ei. Oroare. Muncești 8 ore pe zi, ești epuizat, nu te ajungi cu banii, și iată! Există „trântori” care iau mai mult decât tine fără să facă nimic. Care stau și beau și se distrează. Cum să nu te revolți? Aici este cheia acestei campanii.
Acestor oameni, care primesc salarii foarte mici, li se spune că nu există alternativă decât munca, chiar dacă e pe bani foarte puțini. Altfel vei ajunge un „asistat”, iar asta este o rușine, doar cei care trișează sistemul sunt „asistați” și „oricum nu o să le mai meargă”, iată, „îi punem la treabă”, să strângă gunoaiele de prin șanțuri.
Bunăstarea oamenilor nu intră în discuție
În realitate, atât ajutoarele sociale, cât și salariul minim sunt mult sub standardele europene. Guvernul ar trebui să-i protejeze pe oameni și să le ofere o plasă de siguranță, însă discursul politic este dominat de nevoia de a „încuraja antreprenoriatul”. Bunăstarea oamenilor nu e menționată aproape niciodată.
Ce fel de stat este acela care pune presiune constantă pe cetățeni să muncească în orice condiții, cu argumentul că nimic nu e mai rău decât să primești „bani pe degeaba”?
Dar când o companie exportă profituri de milioane de euro în paradisuri fiscale nu se poate spune că primesc „bani pe degeaba”? Când sunt date ajutoare de stat pentru companii care nu angajează decât pe salariul minim, acestea nu primesc „bani pe degeaba”? Profiturile făcute din muncă ieftină, creșterea economică din ultimii 10 ani nu sunt tot „bani pe degeaba”, storși, de fapt, din eforturile angajaților care acceptă astfel de joburi pentru că nu au de ales, pentru că nu există o plasă socială reală?
De cel puțin 10 ani se construiește acest discurs antisocial, susținut de toate partidele parlamentare. Nimeni nu vorbește cu adevărat despre solidaritate, bunăstare sau dreptate socială. Contrar a ceea ce susțin, atât Bolojan, cât și Turcan sunt emblematici pentru o clasă politică plină de dispreț față de cei care muncesc și fac tot posibilul de a avea o viață mai bună pentru ei și copiii lor.