De ce guvernul israelian nu va anexa teritorii în Palestina. Despre implicațiile unui conflict istoric pe care nici pandemia nu l-a oprit

Pe scurt, ca reacție la intenția premierului israelian Benjamin Netanyahu de a anexa colonii evreiești aflate pe Teritoriile palestiniene ( Palestina), președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a anunțat că va rupe toate acordurile de cooperare cu Israel și Statele Unite, inclusiv cele pe securitate.

A rupe acordurile pe securitate cu Israel și SUA este o amenințare dură din partea liderului palestinian, știut fiind faptul că, de la semnarea Acordurilor de la Oslo, palestinienii moderați au colaborat eficient cu israelienii și americanii pentru a preveni, pe cât se poate, atacuri teroriste și a nu transforma și acea mică bucată din Orientul Mijlociu în haos gestionat de facțiuni teroriste.

Indiferent de bătălia politică dură dintre cele două state, indiferent de cât de degradată și tensionată a fost negocierea dintre cei doi actori pentru a ajunge la mult așteptata pace și, implicit, la un acord two-state solution, colaborarea pe securitate nu a fost oprită niciodată, pentru că ambele părți aveau de câștigat în lupta împotriva terorismului. Ce l-a făcut pe Abbas să amenințe cu ultima carte pe care o avea în mânecă?

Din anul 2016, când Donald Trump a câștigat președinția Statelor Unite, Administrația Trump s-a poziționat drept cea mai ostilă administrație pentru cauza palestiniană, de când Statele Unite și-a arogat rolul de moderator neutru al conflictului.

Recomandări

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Planul secolului de pace, pus în dezbatere publică, de Donald Trump, la începutul acestui an, a nemulțumit profund clasa politică de la Ramallah și l-a respins din start, fără a se mai așeza la masa negocierilor cu americanii.

În același timp, susținerea americană necondiționată oferită Israelului i-a dat curaj premierului Netanyahu să asume în mod deschis spinoasa problematică, în dreptul internațional, a anexărilor teritoriale.

Declarații politice fără urmări concrete

Totuși, cât din aceste intenții chiar vor deveni realitate? În fapt, opinia mea este că nici ruperea acordurilor de securitate, nici anexarea 30% din teritoriile palestiniene nu vor fi puse în practică în viitorul apropiat.

Netanyahu a anunțat că ar pregăti o lege, pentru a extinde suveranitatea statului Israel asupra unor colonii evreiești și Văii Iordanului, la începutul lunii iulie, însă foarte slabe șanse ca proiectul să devină lege, după vizita secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo, în Israel, la mijlocul lunii mai.

Recomandări

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Înaintea vizitei, Pompeo a subliniat că planurile de anexare de către Israel a Cisiordaniei ocupate constituie „în cele din urmă, o decizie israeliană”. În termeni diplomatici, declarația lui Pompeo înseamnă NU anexării.

Potrivit înțelegerilor istorice dintre americani și israelieni, nicio decizie importantă pe conflict nu este luată de către Israel fără a primi undă verde din partea americanilor. Or a declara că decizia este una strict israeliană înseamnă că americanii nu își asumă anexările, iar Netanyahu nu va face un pas concret în această direcție.

Mai mult, regele Iordaniei, Abullah al IIlea, cu care Israel are o relație specială, s-a poziționat și el critic față de intențiile anexării, un vecin pe care Israel nu are niciun interes să și-l ostilizeze, fiind în același timp un partener de încredere al americanilor pentru stabilitatea zonei.

De cealaltă parte, anunțul lui Abbas a fost o încercare a lidershipului Autorității palestiniene de a înmuia criticile interne dure împotriva acesteia, venite din partea populației, din cauza neputinței sale de a gestiona o relație mai bună cu Statele Unite în interesul lor.

Recomandări

Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european

Abbas nu a făcut decât să atragă atenția comunității internaționale, în special țărilor arabe, facțiunii liberale din Statele Unite și Uniunii Europene, ca să descurajeze Administrația Trump în a mai susține anexările.

În fapt, ruperea acordurilor pe securitate ar fi ceva aproape imposibil, din cauza implicațiilor economice pe care le-ar suporta tot palestinienii. Nu numai acordurile medicale ar fi suspendate, dar aproximativ 50.000 de palestinieni care muncesc zilnic în Israel ar rămâne fără job. Într-o țară deja lovită de criza economică provocată de coronavirus, când sistarea turismului la locurile creștine sfinte a afectat profund economia, încă o lovitură financiară ar fi deja prea mult pentru Palestina.

De ce e greu pentru UE să aibă o poziție comună pe conflict

În Uniunea Europeană există din ce în ce mai multe voci care compară „anexările” dorite de Israel cu anexarea Crimeei de către Federația Rusă, din anul 2015, în urma căreia UE a impus sancțiuni economice Rusiei. În dreptul internațional, comparațiile nu pot fi chiar echivalente, întrucât Ucraina este un stat suveran, pe când Palestina nu are încă statut de stat independent, până nu ajunge la un acord final de pace cu Israel.

În accepțiunea israeliană, teritoriile respective sunt încă teritorii disputate de cele două părți ale conflictului. Desigur, există rezoluții ONU care proclamă drept ilegale coloniile evreiești din interiorul Cisiordaniei și nu este fair din partea Israelului să încurajeze politica de colonizare pe teritoriul viitorului stat Palestina, însă realist vorbind, după zeci de ani de suferință în care nu au obținut nimic, palestinienii cred că trebuie să se pregătească psihologic cu ideea că, dacă vor ca generațiile viitoare să aibă un stat liber, vor trebui să renunțe la unele teritorii pe care sunt instalate colonii evreiești.

Drepturi, libertăți pentru cetățeni și prosperitate contra pământ. Aceasta e balanța pe care ar trebui să o cântărească palestinienii și pe care o resping cu putere.

Altfel, vor sacrifica în continuare viața copiilor hrănindu-i și hrănindu-se cu un ideal care nu va fi pus niciodată în aplicare, câtă vreme Israel va fi o putere a lumii. În timp ce Israel crește economic și militar, Palestina se afundă într-o izolare internațională continuă, nemaiavând niciun mare lider global care să le ofere sprijin sută la sută.

E un preț greu și nedrept, pe care nu mulți cetățeni ai lumii l-au plătit, o istorie a palestinienilor care îi făce unici.

Belgia, Irlanda și Luxemburg doresc să discute despre posibilitatea unor măsuri economice punitive aplicate Israelului, însă, pentru a se ajunge la o acțiune colectivă europeană, este nevoie ca toate statele UE să fie de acord, or Ungaria și Cehia ( prieteni ai Israelului), de pildă, mai mult ca sigur, se vor împotrivi unei decizii comune. Iar Germania, din cauza vinii istorice privind Holocaustul, niciodată nu va putea susține deschis sancțiuni contra statului Israel.

Mai mult, între Israel și UE există relații economice puternice, Israel fiind parte din programul de cercetare și inovare al UE, Orizont 2020, care a fost în valoare de aproape 80 miliarde euro între 2014-2020.

Lucrurile sunt destul de complicate în cadrul Uniunii Europene, iar palestinienii nu vor obține niciodată un sprijin necondiționat european, pentru cauza lor, așa cum israelienii îl au pe cel american.

Singura formă de supraviețuire care le-a rămas este să schimbe strategia de negociere cu israelienii, nu poți merge pe același tip de discurs care nu ți-a adus nimic concret în cei aproape 30 de ani, de la semnarea Acordurilor de la Oslo.

Idealurile sunt frumoase pentru un popor, însă singura soluție care le va aduce și beneficii este abordarea realistă.

Urmărește-ne pe Google News