Editorial al lui Răzvan Prepeliță despre crima din Caracal: „Cu urletul ei de ajutor de la 112, pe care îl vor mai auzi, de azi înainte, doar ceilalți, cei de după bătăile de inimă”

„Ne scuzați, Șefu! Am venit…”

Să-l acopere pe infractor, poliția a trimis pe cei mai buni. S-au distrat când presa a luat-o greșit după mașina care a ieșit pe post de iepure, la mișto, fără pușcăriaș în ea. Probabil au și făcut niște glume de autobază pe seama asta, niște adevărați James Bondzi.

Premisele sunt așadar de filme de acțiune, avem autorități cool. Dacă era nevoie, Dragnea era scos cu un elicopter și până ateriza la pușcărie se construia și un heliport, cu asfalt de la Tel Drum, de ăla bun, nefolosit niciodată la asfaltările ce au băgat banu’ gros la buzunar. Buzunarul lor din buzunarul nostru.

De la Caracal, Alexandra s-a dus, s-a tot dus cu tot cu dorințele ei cele mai mari, s-a dus cu visele și cu adolescența ei, s-a dus cu povestea ei tragică, s-a dus cu urletul ei de ajutor pe care îl vor mai auzi, de azi înainte, doar ceilalți, cei de după bătăile de inimă.

Mă întreb ce le va povesti celor din Colectiv despre România ei care i-a pus piedică în loc să o prindă de palme, mă întreb ce vor răspunde cei din Colectiv când vor afla că nu s-a schimbat nimic, că au murit degeaba unii peste alții topiți pe viu de corupție.

Mă întreb ce îi va povesti lui Călin Farcaș, băiatul cu plămânii într-un tub de oxigen care a murit cu banii pentru transplant, în portofel, strânși de la prieteni, pentru că autoritățile… știți povestea. E aceeași, nimic nou sub soare. Care soare?! Poate doar ăla de la Mamaia, privit dintr-un bolid, direct de pe plajă, de cei care ajung la putere de treizeci de ani.

Urmărește-ne pe Google News