ComenteazăExplozia socială violentă din Franţa, declanşată de „vestele galbene” şi preluată masiv de populaţia care nu locuieşte în marile oraşe – cea mai afectată de majorarea taxelor la carburanţi, în special la motorină -, repune în discuţie atât „statul social” francez, garantat prin Constituţie, cât şi leadership-ul unui preşedinte venit de nicăieri, dar care a luat tot – Emmanuel Macron, acum cu doi ani prezidenţiali.
Un preşedinte dispus, astăzi, să ceară Franţei sale mai mult decât ţara însăşi poate duce.
Protestele uriaşe din marile oraşe au degenerat în violenţe stradale de proporţii, în care jandarmeria franceză a operat chirurgical, pentru a-i proteja pe protestatarii paşnici şi a izola elementele provocatoare de extremă dreapta, care s-au amestecat cu mulţimea nemulţumită.
Rezultatul de etapă, la o săptămână de la debutul manifestaţiilor anti-guvernamentale: extremiştii, vandalii, huliganii – în arest preventiv; protestatarii paşnici, în stradă.
Şi din ce în ce mai mulţi.
Guvernul Philippe cedează o tură: 6 luni de îngheţare a taxelor pentru carburanţi
Dar Macron a înţeles că a mers prea departe. El i-a cerut premierului să negocieze cu sindicatele.
Astfel că marţi, 4 decembrie, premierul francez a cedat: va suspenda, pentru 6 luni, creşterea taxelor la carburanţi.
Mai mult, majorările vor fi decise doar după negocieri cu părţile implicate şi cu măsuri sociale auxiliare.
Într-un acces de bruscă conştiinţă naţională, premierul Edouard Philippe a declarat: „Nu există nicio taxă care să merite să fie ameninţată unitatea naţiunii”.
Va fi pace pe străzile Franţei. O vreme.
Fiindcă orizontul economic şi comercial al Europei este în mare pericol, şi odată cu el, al Franţei, ca „stat social”.
Ascensiunea fulminantă a Asiei, mai ales a Chinei, şi un declin constant al ponderii şi influenţei economice a Europei de Vest, la al cărei declin Franţa contribuie din plin, face ca cele două mari strategii ale UE, de promovare a unei „economii bazate pe cunoaştere”, Agenda Lisabona şi Agenda 2020, să înregistreze primele mari obstacole.
Ca productivitate, niciuna dintre companiile europene nu se află între primele 20 de companii globale de tehnologie. Dimpotrivă, 13 sunt americane şi 7 chinezeşti.
Jandarmeria franceză – un exemplu de patriotism cetăţenesc şi profesionalism, în intervenţiile de stradă
Un cuvânt despre protestele din Franţa, gestionate de trupele de Jandarmeriei Naţionale. Vârful protestelor a fost înregistrat în noaptea de sâmbătă spre duminică, 1 spre 2 decembrie.
Peste 400 de persoane rănite, 28 de oameni de ordine loviți, zeci de extremişti încarceraţi şi sute de mii de manifestanţi paşnici protestând nevătămaţi până la capăt, într-un efort de a păstra „Franţa unită”, împotriva unui guvern care îşi schimbă din mers agenda.
Comparaţia cu oribilul precedent românesc, din 10 august, de la Mitingul Diasporei – când trupele de jandarmi au atacat protestatari paşnici şi au făcut pierdute grupări posibil remunerate de vandali şi huligani infiltraţi printre oameni nemulţumiți, dar liniştiţi – nu este nici raţională, nici acceptabilă.
Franţa profundă, dar şi cea a instituţiilor de lege şi ordine, a câştigat o luptă de etapă, cu un guvern macronist care forţează limitele la o viaţă predictibilă şi calmă, a zeci de milioane de francezi.
Macron – vizionarul lumii europene sau un „Don Quijote” pus la manşa „elitelor globaliste”?
Preşedintele Franţei şi-a anulat vizita de stat în Serbia şi a rămas la Paris, pentru a încerca să explice francezilor de ce trebuie să renunţe rapid la motoarele diesel, de ce să plătească mai mult pentru ele, alimentând impozitele indirecte care menţin un preţ neverosimil de ridicat pentru carburanţii din Hexagon, şi de ce să se alieze cu el pentru a parcurge împreună „tranziţia ecologică”, adică renunţarea pur şi simplu la combustibilii tradiţionali, benzină şi, mai ales, motorină.
De ce? Simplu: pentru a salva Franţa şi planeta de noxe şi de sărăcie în viitor. Prea mult, pentru un popor trăit bine şi foarte bine.
Carismatic şi impetutos, fostul finanţist de succes Emmanuel Macron a anunţat crearea unui „Înalt Consiliu pentru Schimbări Climatice”, menit să îi susţină schimbările radicale în strategia energetică a Franţei.
Tot Macron, pus pe fapte epocale, cere conaţionalilor săi acordul pentru a semna „Pactul Global pentru Migraţie”, la reuniunea de la Marrakesh, din Maroc, din 10-11 decembrie, care ar urma să aprobe absorbţia planificată a valurilor migraţioniste din afara Europei, pe pământ francez.
Dacă mai adăugăm propunerea lui Macron, de creare a unei „armate europene”, peste umbrela de securitate asigurată deja de NATO (în fapt, aportul financiar majoritar al SUA), obţinem tabloul perfect al unui „Don Quijote” sui-generis, lansat în prezidenţialele din aprilie – mai 2017, de oceanul dezlănţuit al votanţilor francezi care l-au instalat la Palatul Elysee, gata să-şi împingă frontal Franţa în aisbergul geopoliticii planetare.
Pentru cei care cred că marile naţiuni – cu istorie, prezent şi viitor deja monumentale – nu au probleme, Franţa este un crud şi sincer exemplu neconvenţional.
Când a venit la putere, în 14 mai 2017, Emmanuel Macron a promis tăieri de taxe de 20 de miliarde de euro, precum şi tăieri de taxe pentru tranzacţii imobiliare, de 6 miliarde de euro. Topiţi după reduceri şi taxe sociale, francezii au zis „Mais, oui, pourquoi pas!”.
Pentru cunoscători, se ştie că reformiştii francezi îşi votează liderii, pentru ca mai apoi să le respingă reformele, treziţi de duşul rece al realităţii. Visezi că va fi bine, votezi şi te trezeşti că a ieşit mai anapoda decât în viaţa reală.
Sprijinul popular de peste 80%, pentru „vestele galbene”, un curent antiguvernamental care a galvanizat o societate tribalizată ideologic – marile oraşe, total disociate economic de zonele limitrofe şi cele suburbane şi rurale franceze – reprezintă un cumul exploziv, asemănător, dar deloc asemenea, revoltelor studenţeşti trotskiste şi sexualiste din istoricul lui martie 1968, pe care francezii total defazaţi de marile oraşe l-au îmbrăţişat.
Cele peste 300.000 de „veste galbene” aflate pe străzile Franţei s-au exprimat: protestele lor vizează majorarea accizei pe benzină şi motorină, asumată pentru 1 ianuarie 2019 de Guvern.
Prevăzută de legea bugetului de stat pe 2019, majorarea va fi de 6,5 eurocenţi/litru la motorină şi de 2,9 eurocenţi/litru la benzină.
Marţi, 4 decembrie, majorarea a fost îngheţată pentru 6 luni.
Peste 6 luni însă, modificarea va fi mai mare pentru motorină, dat fiind politica explicită a statului francez, de a urmări egalizarea în sus a preţurilor la benzină şi motorină „pentru a-i stimula pe şoferi să renunţe la maşinile diesel şi să-şi schimbe comportamentul”, potrivit exprimării Guvernului.
Franţa clivajelor din societate, expusă în pielea goală de resurecţia „vestelor galbene”
Franţa este un front experimental ideal pentru politici imigraţioniste, ale secolelor XX şi XXI. După cel de-Al Doilea Război Mondial, imigraţia magrebiană a ridicat Franţa din ruine, reconstruind-o după bombardamentele germane, şi şi-a câştigat, cu multă sudoare şi mulţi morţi, dreptul de a reprezenta Franţa, din punct de vedere cetăţenesc.
Un efort civilizator şi logistic fenomenal a făurit Franţa de după Charles de Gaulle, generalul francez de geniu, care a „visat cu ochii deschişi” la Franţa multiculturală şi multinaţională a secolului XX.
Tribalismul societăţii franceze, creat de o clasă politică fără soluţii imediate – de un gregarism ideologic menit să divizeze pe termen lung societatea franceză, extrem de sensibilă la nuanţe retrograde -, a făcut ca tocmai fisurile din societate să reprezinte victoriile politice recente de la Elysee: Nicolas Sarkozy a câştigat, între 2007 – 2012, prin naţionalismul generat de revoltele din „banlieues” – suburbiile magrebiene din marile oraşe -, Francois Hollande s-a limitat la promovarea unui intervenţionism dirijat, fatalmente falimentar la nivel naţional, iar Macron a câştigat prin ştergerea limitărilor economice interne, cu lansarea unei generaţii de francezi europeni, uniţi paradoxal printr-o tradiţie culturală egolatră şi printr-o clarviziune milenară.
Diferenţele culturale franceze au fost amplificate prin valurile migraţioniste, începând cu 2015. Rezistenţa anti-imigraţie s-a manifestat în mediul rural, lărgind falia dintre orăşeni şi populaţia nonurbană din Franţa.
Motorul diesel – duşmanul lui Macron
Majorarea accizei la caburanţi a reprezentant declanşatorul revoltei dintre orăşenii pregătiţi pentru „tranziţia ecologică” – convinşi de facilitatea de a umba pe distanţe scurte cu troleibuzul electric, scuterul electric, bicicleta electrică, trotineta cu baterii etc – şi francezii dependenţi de diesel-ul economicos, pe distanţe medii şi lungi.
Premierul lui Macron, Edouard Philippe, este obligat să meargă pe majorarea taxelor la carburanţi. Este tributar unui program de guvernare agreat cu şeful statului, care vede tranziţia ecologică drept un obiectiv electoral şi naţional vital.
Odată cu impunerea aproape prohibitivă a preţului benzinei şi a motorinei pentru motoarele diesel, preşedintele Macron intră pe terenul minat al respectării Constituţiei franceze, unde garantarea „statului social”, cu beneficii sociale care au depăşit 45% din PIB-ul Franţei, în 2018, reprezintă un atentat la bunăstarea francezilor.
În Franţa, preţul motorinei a crescut cu 23% numai în 2018. Urmărind o analiză comparativă, în 2012, carburanţii în Franţa erau calculaţi la 110 dolari/barilul de petrol. În 2018, barilul a scăzut la 70 dolari/barilul de petrol, dar costul carburanţilor a rămas acelaşi ca acum 6 ani: peste 1,61 euro.
„Les carburants cest pas le bibi!”, spunea Emmanuel Macron acum câteva săptămâni, din viteza maşinii, într-o deplasare de la Verdun, spre Muse.
În termeni româneşti, Macron se spală pe mâini, spunând că nu el, ca preşedinte, este responsabil pentru scumpirea carburanţilor şi că acest predicat politic, al tragerii lui la răspundere directă, este doar o pistă falsă – „un fausse clé”.
Nimic mai adevărat, nimic mai fals, am putea zice.
Macron, omul care zguduie Franţa, ca să audă Europa
Acuzat că ar fi reprezentant al „elitelor globaliste”, alături de Angela Merkel, preşedintele francez este ameninţat cu destituirea şi cu desfiinţarea Adunării Naţionale, într-o mişcare resurecţionistă fără precedent, lansată de „vestele galbene”, care au îngălbenit întreaga Franţă.
Tânărul preşedinte francez mizează totul pe o linie reformistă maximală, forţându-şi ţara la abandonarea statului social, la trecerea la o tranziţie ecologică de neînţeles pentru ruralul tradiţionalist francez şi la o deschidere faţă de emigranţii non-creştini, fără precedent.
Macron este înconjurat de o echipă solidă de vizionari francezi, care consideră idealist că „macronismul” – care a câştigat, dar încă nu a confirmat în Franţa – merită exportat în toată Europa şi în întreaga lume.
Partidul lui Emmanuel Macron, „En Marche!” (Înainte!) a lansat recent o platformă electorală cu alte partide asemănătoare europene, pentru a forma o forţă „progresivă” pentru alegerile europene, programate pentru luna mai a anului viitor.
Concluzia raidului rece al „vestelor galbene” prin palatele politice călduţe ale Franţei e clară: „Reparaţi în societate, cât mai aveţi timp, ceea ce tot stricaţi, după cinci regimuri de republicanism democratic. Şi, mai nou, european”.
Claudiu Săftoiu este doctorand în informații și securitate națională, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. A fost președinte-director general al Televiziunii Române (2012 – 013), director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007) și consilier prezidențial (2004-2006). Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: „Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).