Educaţia on-line: un haos total şi o catastrofă anunţată

Personal, am o reţinere pentru tot ce înseamnă educaţie on-line şi homeschooling. Adică nu sunt împotriva lor, dar cred că ele pot fi doar ajutătoare, forme auxiliare la sistemul clasic de educaţie colectivă, în grup, pe viu. Însă în acest context de criză, aceste sisteme pot fi salvatoare.

Problema mare este însă alta: nimeni, în acest moment, nu ştie exact ce se înţelege prin această educaţie on-line. În acest moment, nu avem nu doar o platformă tehnică, logistică comună şi bine dezvoltată, ci nici măcar o bază clară de principiu, reguli, program, sistem de predare, sistem de evaluare adaptat acestei noi provocări. Practic, nu avem un cadru reglementat cu reguli şi rigori comune.

Ba mai mult: nu avem un personal calificat pentru această nouă situaţie. Aici, fiecare se descurcă cum se pricepe. Departe de mine gândul de a învinui grupul profesoral: ba din contră, el acum salvează situaţia, alături de părinţi. În acest moment, ceea ce avem este o totală improvizaţie şi o negociere continuă între profesori, părinţi şi elevi. Un soi de: “fiecare pe cont propriu, cât îl duce mintea”.

În mare parte a cazurilor, lucrurile se petrec după un registru clasic: profesorii trimit prin e-mail, WahtsApp grup părinţi sau grupul “google classroom”, pagina, lecţia scanată pentru copii. Părintele o tipăreşte şi copilul o completează, după care părintele o trimite la profesor. Adică un fel de “şcoală pe vechi” în context nou, dar fără colegi, clasă şi profesor. Doar cu părinţii, care sunt cu nervii la pământ, căci printre muncile pe care le fac pentru job trebuie să facă şi lecţiile simultan. Să verifice e-mailul şi multele grupuri de părinţi, să printeze, să explice, să răspundă, să verifice, să trimită etc. Doar după 10 zile de “educaţie on-line”, deja mulţi sunt epuizaţi, cu nervii la limită. Dar e de învăţat din asta.

Recomandări

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Nu mai spun că în acest moment sistemul educaţional românesc nu dispune de minime instrumente educaţionale făcute profesionist pentru noul context: nu avem cursuri online, materiale auxiliare profesioniste pentru copii şi nu avem nici măcar banale documentare de popularizare a ştiinţei. Aproape nimic: doar multe materiale de umplutură “de piaţă”, marketizate, care nu prea ne folosesc la nimic. Mulţi dintre noi trebuie să apelăm la materiale din alte limbi. Pe ce am aruncat 30 de ani atâţia bani? Pentru ce am calificat şi recalificat personal? Nu prea e clar. Mă refer strict la sistemul public de educaţie.

Problema majoră este legată, repet, de faptul că Ministerul Educaţiei încă nu a oferit un cadru clar, coerent, cu reguli comune, adapatate noului cotext. Iar asta face ca totul să se deruleze într-un haos total.

Al doilea lucru, poate şi mai grav, este altul. Prăpastia tot mai mare care se creează între cei care au acces şi cei care nu au acces la un terminal, la un laptop, la o reţea on-line. Să nu uităm că jumătate din această ţară trăieşte în rural şi la limita sărăciei. Accesul la educaţia universală şi gratuită trebuie să devină o regulă, nu o excepţie. Pentru aceste pături sociale imense educaţia este singura şansă şi singurul ascensor social de ieşire din sărăcie. Acum ce facem: distrugem şi această singură şansă?

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Ce facem cu copiii din mediile rurale, sărace, care nu au sprijin, nu au acces la un calculator, la o reţea, la o minimă infrastructură educaţională şi chiar de un sprijin din partea părinţilor (unii plecaţi, alţii rămaşi cu bunicii neputincioşi, alţii cu părinţi care au slujbe de la care nu pot lipsi) etc. A-i exclude pe aceştia de la accesul minim la educaţie presupune a-i condamna la o sărăcie şi mai mare, care va produce o ruptură şi prăpastie socială colosale.

Întrebarea este simplă: ştim câţi copii din ţara asta nu au acces la un calculator şi la acest sistem on-line şi ce facem cu ei? Ce soluţie le oferim? Avem o statistică la nivel naţional? Avem pentru ei un program?

Nu vreau să învinuiesc însă doar această guvernare. Şi guvernările din spate au la fel de multă vină. Dar acum este un moment important să regândim aceste lucruri. Urgent.

P.S. La Goethe Institut, unde copilul meu face germană, avem un contraexemplu: totul bine organizat, cu o logistică bună, cu auxiliare adapatate perfect sistemului on-line. Aproape două ore cât ţine cursul, copiii par “pierduţi” pentru acel curs. Avem de unde învăţa.

Urmărește-ne pe Google News