ComenteazăElvira știe pe pielea ei, nu din cărți, că homo homini lupus. E paralizată de câțiva ani, în urma unui accident, și iese în scaunul cu rotile să facă mișcare, deși în mijlocul oamenilor se simte în pericol. Eu nu știu cum e să te simți în pericol în mijlocul oamenilor, dar îmi pot imagina.
Îmi aduc aminte cum în trenurile neluminate de pe vremea lui Ceaușescu căutam compania oamenilor, să nu dau de vreun lup răzleț, dar e o amintire veche. Elvira știe pe pielea ei cum e să te atace un lup și după aceea lupul să fie lăsat liber.
În februarie, când pandemia nu se arătase încă pe la porți, Elvira a ieșit în orașul ei natal, Râmnicu Vâlcea, în scaunul cu rotile. “Pe un trotuar lat, singurul din oraș pe care-l pot folosi, m-a atacat din senin o femeie”. A trecut pe lângă ea, a lovit-o din spate, a tras-o de păr și a trântit-o jos, unde a continuat s-o lovească. A salvat-o altă femeie. Un picior rupt și două operații la coloană. Elvira încă luptă să se recupereze.
Cea care a lovit-o e cunoscută în orașul Elvirei, Râmnicu Vâlcea. Persoană cu probleme psihice, care atacă numai femei, lăsată în libertate. Dosarul Elvirei s-a închis.
N-am întrebat-o pe Elvira dacă are curaj să iasă din nou pe singurul trotuar lat din Râmnicu Vâlcea.
Ca să-și câștige existența, Elvira lucrează cu copii, cărora le predă engleza, franceza și germana. Uneori, zice ea, pleacă într-o “mică excursie” în străinătate, ca să-și încarce bateriile.
Sunt convinsă că trotuarele late din străinătate și toate facilitățile create pentru persoanele în cărucioare îi încarcă Elvirei bateriile.
Ce îmi sare mie în ochi e cât de normală e Elvira, care predă copiilor limbi străine și uneori pleacă într-o excursie. Dar trăiește într-o lume fără trotuare late, în care atacatorii sunt lăsați liberi și dosarele penale se închid pe motiv de criză COVID. O lume care o face să se simtă în pericol.
O lume violentă și nepăsătoare, în care toți suntem în pericol, ca Elvira sau ca femeia împinsă sub șinele metroului.