ComenteazăTeoretic, sondajele de opinie ar putea exprima voința poporului la un anumit moment dat. Dar numai teoretic și, deseori, complet manipulabil.
Sondajele de opinie nu oferă libertate de expresie, pentru că libertatea de expresie a intervievaților ar duce la imposibilitatea centralizării datelor. De aceea sunt folosite întrebări standard, cu răspunsuri standard.
Cei care comandă un sondaj de opinie pot scăpa foarte ușor de un anumit rezultat, alegând ca anumite întrebări să nu se pună. Ceea ce alegi să nu știi nu te poate răni. Iarăși, teoretic, pentru că, practic, ceea ce alegi să nu știi poate să te doboare.
Sondajele de opinie nu sunt referendumuri, nu exprimă dorința fermă și inalienabilă a tuturor celor interesați de o anumită problemă a societății în care trăiesc.
Sondajele contabilizează emoții, mai degrabă, exprimând tendițe de moment, nu argumente valabile pentru proiecte pe termen lung. Și, totuși, România ultimelor 9-10 luni este guvernată în baza sondajelor de opinie.
Schimbarea unei guvernări desemnate de o majoritate parlamentară aleasă pentru 4 ani s-a făcut cu argumentul impopularității indicate de sondaje, iar PSD-ul a cedat tot cu gândul la creșterea în sondaje după o guvernare a PNL pe care o spera dezastruoasă.
Paradoxul banilor: partidele se scaldă în sondaje și, pe baza lor, se timorează singure
Intrarea României în stare de urgență a fost amânată prea mult pentru că sondajele indicau posibilitatea ca partidul președintelui Iohannis să câștige niște ipotetice alegeri anticipate. Renunțarea la restricții s-a făcut ca urmare a tendințelor exprimate de sondajele de opinie.
Partidele, având sume nesperate de la buget, își permit, în zilele noastre, să plătească sondaje mult mai des, nu doar înainte sau în timpul campaniilor electorale. Și au comandat, în perioada restricțiilor maxime, sondaje aproape săptămânale. Unele partide au lucrat chiar cu mai multe case de sondare, pentru a avea mai multe păreri.
Ei bine, până la puțină vreme după declararea a doua oară a stării de urgență, lipsea o întrebare din toate sondajele. Oamenii erau întrebați dacă sunt de acord cu măsurile luate de guvern. Iar oamenii, în proporție de 70-90%, în funcție de institutul de sondare, spuneau că da, sunt de acord, sunt niște măsuri foarte bune, chiar dacă restrictive.
În aprilie, un institut de sondare a opiniei publice a introdus în chestionare și întrebarea lipsă: „Sunteți de acord ca restricțiile să fie prelungite cu încă o lună?“. Ei, bine, răspunsul a fost categoric: NU!
Deși 70% dintre români erau de acord cu restricțiile în vigoare, 80% dintre ei nu mai doreau ca acestea să continue și după 15 mai.
Președintele Iohannis a văzut și el sondajele, a cugetat profund și, când mai erau aproximativ trei săptămâni până la expirarea celei de a doua stări de urgență, a anunțat mari relaxări începând cu 15 mai. Pentru că așa cereau sondajele de opinie.
Și pentru că sondajele de opinie nu spuneau și că guvernul trebuie să pregătească legile și hotărârile necesare relaxării, timp de trei săptămâni nu s-a lucrat deloc la așa ceva. Ce nevoie mai ai de legi, când sondajele îți sunt favorabile?
Din păcate, se vede că guvernarea de dragul sondajelor nu funcționează și în lumea reală. Ceea ce dă bine în sondaje s-ar putea să producă efecte dăunătoare în realitate. Relaxarea, întărită de vid legislativ, a venit prea devreme și necontrolabil. Dar trebuia să vină, nu, ca să nu scadă guvernul.
Aveam încă focare active de infecatre cu SRAS-CoV-2 în țară, dar am ales să le ignorăm. În acel moment PNL avea în jur de 40% dintre opțiunile de vot ale românilor și nu voia să piardă asta, voia să ajungă așa în toamnă, la alegeri.
După aproape două luni de la relaxare, sondajele spun că PNL scade vertiginos, fiind puțin mai sus de 30%, dar cu tendință de coborâre. Tot sondajele spun că lumea nu concepe o nouă stare de urgență, nu vede cu ochi buni revenire la restricții dure.
S-a decretat stare de urgență în ziua în care în românia existau 168 de cazuri active.
În acest moment sunt peste 8.000 de cazuri active, dar politicienii fug de o nouă stare de urgență cum fugeau odinioară satele de graniță de tătari. De ce? Pentru că nu vor să mai scadă în sondaje.
Dacă așa se conduce o țară, dacă așa trebuie guvernat, doar cu ochii în sondaje, atunci, totuși, de ce mai facem alegeri? Ca să punem între noi și sociologi niște intermediari care să umfle nota de plată? Nu mai bine, în loc de alegeri, face niște licitații și să ne conducă institutul sociologic cu prețurile cele mai bune?