ComenteazăMor când aud câte unul cum începe cu “pe vremea mea”, “noi eram altfel” etc. Dar dacă ar fi să mă prostesc cu niște panseuri generaționiste, ele ar ține strict de cele mai mari șocuri din viața mea de cetățean-consumator.
Sunt născut în 77, după unele periodizări, ultimul an din valul “decrețeilor”. Nu e devreme pentru niște concluzii de maturitate. E și o meditație despre cum privim corupția și anticorupția.
Generația mea zice despre sine că e obsedată de cinste. În același timp, suntem o generație care nu se putea dezvolta decât încălcând câteva reguli de bază ale dreptului de autor.
Un anumit tip de corupție ne-a ajutat să ne dezvoltăm. Acum există puțină corupție “creativă”, foarte multă corupție reacționară, de rentieri, nu mai fură nimeni pentru că vrea să se distreze sau să educe.
De la casetele audio și video trase pe unde apucam
Traficul cu casete, audio și video, asta a fost perioada de prepuber-puber. Nu se plătea caseta originală, nu se plătea drept de autor – nu erau bani de așa ceva.
După care, prin 90-2000, apar antreprenorii “din copaci”, băieții care îți băgau cablu prin copaci, acoperișuri numai să ajungă cu pachetul TV sau, mai târziu, cu DC++-ul la tine acasă.
Însă nu glorioasa perioadă a capitalismului românesc, pe cât de sălbatic, pe atât de rupt în coate, mă interesează acum. Mă interesează momente cu adevărat “inspiraționale” în interiorul revoluției digitale.
Și mai mult decât “momente”, personaje, sfinți ai ultimelor decenii care și-ar merita locul într-un calendar neortodox.
Cum au pierdut pirații bătălia
Impactul avut asupra mea de un site precum piratebay, plus alte zeci de forme de acces prin torenți, îmi pare mult mai mare decât apariția telefonului mobil.
Sigur că înțeleg importanța schimbării suportului, a ecranului. Dar revoluția conținutului ar fi trebuit să fie mult mai adâncă.
Sunt destule documentare, interviuri, analize cu fondatorii PirateBay, oamenii sunt deștepți, știu că au dus o bătălie politică fundamentală. Pe care au pierdut-o.
Au fost hărțuiți în justiție, site-ul există încă, dar au pierdut bătălia ideologică. Oamenii cred, se pare, mai mult în aplicații pe bani decât în arhive enorme deschise tuturor.
Unde duce Netflix
Netflix-uri și alte chestii “streaming” sunt cioburi dintr-un vis pe care generația mea l-a avut și l-a și uitat. Acces universal la produsele culturale ale lumii.
Nu am mers mai departe să gândim un model public de acces în locul unui site de “pirați” cu fondatori hăituiți pe tot mapamondul de mari case de producție învechite, dar călare pe un munte de bani.
Nu am găsit modalitatea de a plăti un abonament infim cu toții pentru a ține în viață o arhivă cu de toate, neîngrădită de primitivi care vor să facă din orice “proprietate”.
Nu idealizez pirateria (mai ales că PirateBay a avut în spate și afaceriști libertarieni cu vederi de dreapta inacceptabile pentru mine), spun doar că accesul instantaneu la aproape tot ce voiam, mai ales ce era în afara mainstream-ului, a fost șocant. Iar de aici ar fi putut începe construcția unei infrastructuri publice, reforma ideii de bibliotecă, de arhivă a umanității etc. Totul a eșuat în aplicații simpatice de streaming pe care lumea le plătește cuminte pentru a primi infinit mai puțin.
Iar aceste Netflix-uri legaliste hărțuiesc, de fapt, industrii întregi. Posturile de televiziune, casele de producție de filme și cinematografele, de la marile rețele la sălile de cinema de artă, sunt îngrozite de forța giganților de streaming.
Paradoxul suprem: LibGen și Sci-Hub
Greu te poți numi intelectual serios sau măcar cititor pasionat dacă nu descarci la greu de pe LibGen sau dacă nu folosești Sci-Hub pentru accesarea unor articole de specialitate. De unde să tot plătești cărți (unele dintre ele, apărute la edituri academice prestigioase, ajungând la sute de euro bucata!), articole de zeci-sute de euro, când ești student și trebuie să te pui la punct, “să ajungi la zi”. Cum să ții pasul cu autori care îți plac, cu o producție abundentă? Cum să răsfoiești tot ce îți vine? Folosind aceste două căi de acces. Alexandra Elbakian (fondatoarea Sci-Hub) este deja star la nivel global, reviste prestigioase o pun în topuri de “influenceri” în știință.
Dar vedetismul acesta pirateresc e plin de ipocrizia pieței. Eu înțeleg că trebuie să ajutăm savanții, scriitorii, artiștii să trăiască, numai că grosul banilor se duc în alte părți, scumpetea producției academice e mai mult un indicator că “academia” a luat-o business-razna. Și e nevoie de haiduci ca să mai ai acces la ea.
Lasă-i să fure, vor consuma mai mult!
Vă veți întreba de ce mai cumpără lumea, dacă totuși există acces gratuit. Sunt nenumărate studii care arată că e bine să încurajezi o infrastructură complexă în consumul cultural. Adică: lasă-i să fure, că vor și cumpăra mai mult.
Ăia care fură filme se vor duce și la cinema, își vor și cumpăra ediții speciale. Cei care fură cărți sunt tot cei care își și cumpără cărți. Ce te faci când sabotezi complet obiceiul de a citi, de a căuta articolul serios, argumentat?
Ce ar fi fost toți anii ăștia dacă fiecare tânăr care studiază literatură sau film sau fizică ar fi trebuit să dea banii pe toate articolele științifice de care avea nevoie?
Fără această piraterie subterană, mitul accesului se prăbușea mai brutal decât s-a prăbușit oricum. Educația a început să se moștenească precum casele sau conturile din bancă.
Din nou avem o situație ciudată în care ilegalul susține un vis frumos al universalismului, al accesului neîngrădit cu care se băteau în piept mogulii internetului acum 30 de ani.
Algoritmii prin care ți se propune ceea ce deja ai aflat
Ce se întâmplă însă în acești ultimi ani este descurajarea căutării.
Prin algoritmii lor, care nu încurajează noutatea, Google, Netflix și mulți alții visează să-ți dea ce vrei înainte să spui ce vrei. Și asta și fac, îți propun ceva “de genul” a ce ai consumat înainte. Asta nu e greu, suntem totuși niște animăluțe destul de trist-previzibile, oricât ne-am umfla în pene.
Provocarea pentru specie e să învețe tot timpul să scotocească, nu să i se dea de-a gata
Toate motoarele îți dau ce știu ele că ar trebui să-ți placă deja. Dezvoltăm un ultraconformism tehnologic. Nu am fost mai breji, dar măcar din lipsă de resurse eram obișnuiți să scotocim și să consumăm și ce nu ne plăcea cultural neapărat. Playlistul gata digerat se poartă mai mult acum.
Assange
În fine, nu există rușine mai mare decât întreaga aventură a lui Assange, hăituit de americani și de aliați strategici pentru dezvăluiri importante despre lumea (diplomatică, politică și economică) în care trăim. Snowden intră tot la acest capitol.
Faptul că libertatea și sănătatea lui Assange sunt tot timpul în pericol nu ne arată decât un alt adevăr: și în suprema libertate de expresie în care trăim, adevărurile dureroase despre crime de război sau despre grupuri cinice de influență ne-au devenit insuportabile.
Sigur că pentru spiritele fine din România, problemele sunt simple: toți, de la Assange până la tipa din Kazahstan cu sci-hub-ul, ei sunt niște “vulnerabilități” și niște infiltrați în societatea noastră vestică perfectă.
Pentru ei, luptător înseamnă doar Alexei Navalnîi, celebrul opozant al lui Putin, care tocmai ce a fost otrăvit (spun oamenii de lângă el). Îi asigur că și Navalnîi, dar și Assange, care ne arată bârnele din ochiul civilizației, trebuie tratați cu corectitudine, nu hărțuiți, nu puși în situații extreme. Amândoi la fel!
Am enumerat trei modele ale vieții mele de autodidact și de ziarist, toate ilegale, toate considerate corupte, controversate etc. Toate au devenit sau riscă să devină simple ciudățenii istorice, deși au avut potențial de schimbare în bine uriaș. Gândiți-vă la acești “corupți” care ne-au făcut viețile infinit mai bune sau măcar pasajul prin viață ceva mai lucid.