Este victoria Ucrainei un obiectiv asumat al politicii externe românești? De ce alegerile prezidențiale sunt mai importante ca oricând

Rachetele rusești au lovit Institutul Militar de Telecomunicații și Tehnologia Informațiilor din orașul ucrainean care avea, înainte de război, 300.000 de rezidenți. Au fost însă afectate și un spital, și câteva blocuri de locuințe. Poate că alarma a fost dată prea târziu, așa încât victimele (în majoritate civile) n-au avut timp să se refugieze în adăposturile subterane, ceea ce ridică semne de întrebare. Asta l-a determinat pe dl Zelenski să ordone o anchetă și să promită o remaniere guvernamentală. 

De partea lor, liderii occidentali au condamnat în termeni duri atacul, de la Joe Biden și David Lammy  (ministrul de externe britanic), până la Annalena Baerbock, șefa diplomației germane, care a constat că, „brutalitatea lui Putin nu cunoaște limite”. Desigur că toate acestea reprezintă mesaje politice de susținere, oarecum automate. Ele nu rezolvă problema reală și anume că Ucraina are nevoie de mult mai multe mijloace de apărare antiaeriană, pentru a-și proteja populația și obiectivele de importanță strategică.

Într-un război nelegitim și fără reguli, așa cum e cel purtat de aproape trei ani de Rusia, împotriva unui stat suveran și independent, ierarhia pagubelor și rezervele de indignare rămân mereu neclare și nesigure. Cum să se distingă morții din Poltava față de zecile de mii deja îngropați, sau de orașele ucrainene complet rase de pe fața pământului? Ca orice conflict prelungit, lipsit de o ieșire diplomatică imediată, și acesta începe să nu mai atragă zilnic atenția opiniei publice internaționale. 

Recomandări

Mulți candidați, o singură necunoscută: Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu? Variantele care îl pun în dificultate pe liderul PSD

Și tocmai de aceea e mai importantă acum, ca niciodată, conștiința liderilor, care cunosc detaliat dinamica teatrului de război și nu pot dormi în picioare, pentru că soarta lui va afecta, mai devreme sau mai târziu, și destinul țărilor pe care le administrează. E normal ca printre cele 50 de state aliate cu Ucraina să existe grade diferite de implicare în efortul de a o ajuta.  Cei mari – SUA, Marea Britanie, Franța, Germania – își pun în joc credibilitatea de protagoniști ai universului democratic și interesele lor pe scară largă.

Cei mijlocii și mici se deosebesc doar prin distanța geografică dintre capitalele lor și Ucraina agresată. Unda de șoc a tragediei nu are aceeași intensitate în Canada ca în Europa de Est. În această logică, România, aflată printre vecinii imediați ai Ucrainei (cu care împarte cea mai lungă frontieră terestră) ar trebui să fie mult mai vocală în corul est-european care pledează pentru maximum de asistență occidentală (din care doar Ungaria lipsește rușinos și iremediabil). 

Chiar dacă, după tergiversări vizibile, Parlamentul de la București a adoptat în fine legea prin care România donează Kievul un sistem de rachete Patriot, poziția noastră publică în ultimii trei ani a avut un profil aproape plat. N-am făcut nici pe departe pentru Kiev cât Polonia și alte state din centrul și estul continentului (începând cu cele trei națiuni baltice).

Recomandări

Vladimir Putin a dat ordin pentru o nouă creștere a efectivelor armatei ruse. Câți soldați își mai dorește până la 1 decembrie

Ne-am conformat imperativului de solidaritate cu statul agresat într-un stil molcom, minimalist și discontinuu, lăsând să se înțeleagă că nu am dezertat din NATO, dar nici nu ne omorâm cu firea. Inclusiv pentru că Rusia are aici agenți de influență și rețele de propagandă agresive, dar și oameni politici gata să bată palma cu ea (mai ales dacă Ucraina pierde teritorii și cade sub dominația unui guvern marionetă, instalat de Moscova). 

Puțini actori politici de la noi au înțeles că Republica Moldova, aflată în fața unor alegeri cruciale și a unui referendum referitor la integrarea ei în U.E., ar ieși din orice calcul, dacă un asemenea scenariu-catastrofă s-ar confirma. E curios! Sau nu ne mai interesează de fapt nici destinul celor pe care, în chip retoric, îi numim „frații noștri de peste Prut”? 

Ne rămâne să lămurim toate aceste ambiguități după alegerile parlamentare și prezidențiale care ne așteaptă la finalul anului curent. Tot ce sper este că viitorul președinte – chemat de Constituție să asigure direcția și conținutul politicii noastre externe – va depăși actuala etapă de torpoare și inerție, înțelegând fără echivoc evidența că libertatea pe termen lung a concetățenilor săi depinde de înfrângerea lui Putin și că România ar câștiga un plus de prestigiu în cadrul NATO, dacă ar contribui mai viguros – pe plan politic, diplomatic, militar și umanitar – la realizarea acestui obiectiv dificil, dar deloc imposibil. 

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News