9 comentariiÎn ceva sate germane din Banat – unde nemții au cam plecat în totalitate – mai rămăseseră cei care au avut probleme legate de consangvinitate. Fenomenul era cunoscut în comunitățile închise pe diverse motive – sociale, etnice, religioase etc.
La oameni, acest fenomen apare destul de des, mai ales în grupurile tradiționale închise (monarhii, organizații tribale, oligarhii, societăți aristocratice), dar și în țări ca India și Pakistan, unde fenomenul este chiar instituționalizat prin tradiție, în sensul că uniunile consangvine se practică uneori pentru a se conserva patrimoniul unei familii.
Însă sunt riscuri. Un copil rezultat dintr-o relație dintre un bărbat și o femeie consangvini este mai expus riscului de a avea o malformație congenitală, deoarece legătura de rudenie între tată și mamă crește procentual (ne)șansa de transmitere a anomaliilor genetice.
Dar asta e deja o etapă depășită se pare pe la noi.
Trecând munții în altă direcție, mă opresc la o familie cu mulți copii plecați la munci afară. Ei îmi povestesc un fenomen pe care în oraș nu-l cunoaștem atât de direct și care nu era prezent generației lor: fetele se căsătoresc foarte devreme, mai nou.
De ce? E o presiune imensă socială, economică, vine dinspre băieții plecați la muncă afară destul de devreme. Unu la mână. Doi: lipsa de „acces la relații” – o criză de partenere. Trei: teama pentru autonomia femeilor.
Adică, băieții plecați în „lagărele de muncă” de afară nu mai au unde să-și găsească partenere de viață, nu au timp și nu au unde. Socializarea lor e la pământ din cauza ritmului de muncă, lipsa timpului și a lipsei comunității. De obicei, trăiesc în grupuri închise dominate doar de bărbați.
Când vin vara acasă, în două-trei săptămâni se cuplează și se căsătoresc. Cu cine? Fete foarte tinere, încă în liceu. De ce? Încă nu au plecat la oraș, la muncă afară, la studii, încă nu au autonomie financiară. Când fetele capătă autonomie financiară, ajung la studii sau la slujbe în străinătate, sunt pentru ei „pierdute”. Autonomia financiară le dă o libertate imensă fetelor tinere. Și asta schimbă vechea relație de dominație a bărbaților față de femei.
Noua realitate produce acest fenomen foarte puternic în rural: și o luptă crâncenă.
E o relație de putere care cumva ne arată o dinamică destul de dură în acest raport, în acest tip de construcție socială.
Culmea e că deseori părinții din generația mea (50+) par mai moderni și se opun. Dar lupta e dură – nu te pui cu acest tip de presiune. E un soi de bătălie primară demografică cu multe elemente de social și economic.
O iau spre Moldova prin sate și apare altă problemă. Tot din bătălia demografică.
Prietena mea care stă la țară, după ce-i spun de povestea asta, îmi zice: păi, am cinci „eunuci” pe stradă.
Adică? întreb eu nedumerit. Bărbați neînsurați. Sunt pline satele de bărbați în toată firea, fără vicii vizibile, cu gospodării, dar care nu au o parteneră. Și nu sunt bănuiți de alte orientări sexuale. Pur și simplu lipsesc femeile. Sunt date peste cap niște proporții numerice. Cauzele sunt multiple: migrație, muncă afară, plecat la studiu timpuriu, autonomia mai ales financiară crescută a femeilor etc.
Fetele tinere părăsesc mult mai rapid și ușor ruralul decât băieții, se pare. Și asta produce un dezechilibru demografic care se regăsește în acești „eunuci de la țară”, cum îi botezase amica fără răutate. Avem tot mai mulți bărbați singuri și neputincioși. Și nu e o alegere, ci o situație din care nu știu cum să iasă.
Mama, care era specialistă în moarte, mi-a zis cu multă luciditate când se pregătea să moară: e mai bine să plece întâi tata și după mama. De ce? am întrebat eu. Bărbații nu sunt capabili să-și gestioneze singurătatea și să se îngrijească singuri.
Am privit puțin sceptic la teoria ei. Dar timpul i-a dat dreptate. Mamele au gestionat mai bine multe decât tații, mai ales crizele. Dar asta pe bază de observații: nu am date să confirme.
Bărbaților le lipsește educația autogestionării și mai ales a gestionării crizelor. Dar și asta se face pe seama mamelor, se pare.
Cert este că din toată cercetarea mea pe anii ‘90 pot spune cu multă convingere: cele mai dure crize ale anilor ‘90 au fost gestionate de mame mult mai bine decât de tați. Ele au căpătat o autonomie enormă – un lucru extraordinar – și astfel au salvat multe într-o perioadă tare complicată social și economic.
Dar cam așa arată datele mai ales în rural: există o violență demografică tot mai vizibilă dată peste cap de raportul bărbați-femei.
Sursa datelor: Ziarul de Iași.