Europa și restul lumii. De ce imigrația ilegală n-o poate exclude pe cea legală  

Cuvântul-cheie este colonizarea. Noi am făcut-o în cele două Americi și în Africa sau în Asia-Pacific (deci pe toată planeta), așa că nu puteam evita refluxul, mișcarea inversă. Azi, Sudul Global – mai puțin dezvoltat – presează enorm asupra Nordului Global, ultra-prosper. Uniunea Europeană e principala vizată, chiar dacă zidul de la frontiera SUA cu Mexic, promis și început de administrația Trump, arată că nicio putere occidentală nu e scutită de acest fenomen, care se cere gestionat politic, printr-un meniu complex de măsuri economice și manevre diplomatice. 

Înțelepciunea curentă spune că partidele de stânga sunt internaționaliste, deci favorabile migrației, pe când cele de dreapta, mai național-protecționiste, i se opun. E drept că stânga ia voturi de la imigranții naturalizați, tocmai pentru că le-a oferit cetățenia statului-gazdă, atunci când s-a aflat la guvernare.

E adevărat, de asemenea, că dreapta culege voturi dintr-o politică în general antiimigraționistă. De fapt, în fiecare emisferă a spectrului democratic găsim poziții contrastante. Michel Rocard, un ex-premier socialist, a rămas faimos și prin afirmația: „Franța nu poate găzdui toată mizeria lumii”.

Mitul lumii fără frontiere e alimentat de centrul liberal și mentalitatea cosmopolită a marilor corporații multinaționale, dar și umanismul creștin al partidelor catolice, de centru dreapta, susține datoria morală de a-l primi pe străin, mai ales dacă viața lui e în pericol în locul de unde e forțat să plece. 

Recomandări

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Pentru puterile europene postimperiale, imigranții din fostele colonii (care le vorbesc limba și au suferit influența lor culturală) reprezintă un rezervor de resurse umane în sectoarele „de bază”, cu joburi slab calificate și prost plătite. UE în ansamblu caută să-și compenseze deficitul demografic și pe această cale.

Așa a apărut distincția necesară dintre imigrația legală și cea ilegală și de aceea s-a creat FRONTEX (Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, cu un buget crescut și mijloace logistice tot mai robuste). Vrem să preluăm din alte state specialiști gata formați sau mână de lucru ieftină, însă vrem simultan – pentru a evita excesele destabilizante – să controlăm fluxurile prin cote prestabilite și criterii de selecție ferme. Și americanii au o viziune similară. 

Adesea, UE negociază cu regimurile din nordul Africii și Orientul Mijlociu, oferindu-le bani în schimbul filtrării severe a emigrației ilegale. Fostul dictator libian Muhammad Gaddafi era un campion al acestui tip de serviciu, foarte familiar și regimului de la Ankara (care face imense eforturi pentru „stocarea” valurilor de refugiați sirieni).

Între extrema dreaptă, pusă pe demonizarea străinului, în numele unui explicit suprematism alb, și cea stângă, care predică amestecul raselor, limbilor și culturilor (în numele culpei postcoloniale), trebuie firește să găsim o medie, deloc evidentă. 

Recomandări

Ce înseamnă moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, pentru Orientul Mijlociu. Netanyahu câștigă politic, dar conflictele în regiune nu se vor încheia | ANALIZĂ

A reușit Europa declarat postcreștină să asimileze imigranții din fostele sale colonii pe baza unei fraternități universale secularizate? Nu prea.

În multe state vestice – Franța, Germania, Italia, Belgia etc. – comunitățile imigrate sunt segregate, adăpostind focare de nesupunere civică și propagandă islamistă: corectitudinea politică promovează multiculturalismul doar ca vitrină a unei conștiințe împăcate, în vreme ce comunitățile locale se confruntă cu violențe urbane și apariția unor zone de „non-drept”, unde forțele de ordine nu mai au curajul să intervină. 

Tocmai pentru că suntem deja parte a UE și un potențial membru al OCDE, se cade să articulăm o politică proprie pe tema imigrației. Cea economică e deja vizibilă, pentru că milioane de români au migrat (în calitate de cetățeni europeni) în vestul continentului și piața românească a muncii are nevoie de ea.

Câștigăm acum o experiență valoroasă și în contextul tragic al agresiunii rusești din Ucraina, care a împins milioane de refugiați să ne tranziteze teritoriul, dar și să se stabilească, în mică măsură, la noi. Tematica e apăsat paneuropeană: n-o poți gestiona decât într-un cadru comunitar bine coordonat, apelând la o solidaritate pe care Austria nu pare să o asume, cel puțin în prezent. 

Recomandări

Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința

Mai avem de lucru pentru a depăși xenofobia de principiu (inclusă în naționalismul nostru exacerbat, de la Mișcarea Legionară și statul etnocratic al mareșalului Antonescu, până la ceaușismul terminal). A o depăși nu înseamnă a lua cu toptanul de oriunde și pe oricine, ci a înțelege – la nivelul întregii societăți – că vom trăi tot mai mult alături de viitori cetățeni români veniți din alte zări și că, dacă nu suntem un „sat fără câini”, putem trage din asta un folos de lungă durată. 

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News