Pe de altă parte, Ceaușescu a observat atent deschiderea spre China, promovată de Nixon și Kissinger, și s-a erijat în promotor al „nealinierii” față de centralismul hegemonic al Moscovei. El pleda pentru libertatea fiecărui stat socialist de a-și alege propria cale de dezvoltare: chiar dacă România rămânea membră CAER, Bucureștiul spera să joace și cu americanii, ajutând totodată China să iasă din izolarea internațională în care se afundase după sângerosul ei deceniu de „revoluție culturală”. 

După 1989, mulți lideri români de stânga – proveniți direct din PCR – au fost fascinați de capitalismul de stat chinezesc și au făcut insistente pelerinaje la Beijing, bazându-se pe acumulările de simpatie bilaterală din „Epoca de Aur”. 

Ei n-au reușit, firește, să echilibreze balanța comercială, mereu favorabilă Chinei, dar au continuat să idealizeze regimul ei politic „reformat”, care aducea la aceeași masă corupția, protecționismul economic și o formă de naționalism menită să mascheze încălcarea drepturilor omului.  

Din fericire, idila acestor lideri cu marea putere asiatică nu a deturnat destinul nostru euro-atlantic și nici nu s-a concretizat în mari proiecte (energetice sau de infrastructură) care să ne facă dependenți de ea. Cu atâtea muște pe căciula democrației noastre „originale”, până și stânga neocomunistă a jucat prioritar cu Washington și Bruxelles. 

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Ne aflăm acum într-o nouă etapă istorică. Statele Uniunii Europene – care și-au delocalizat masiv industriile și s-au dedulcit la contracte miliardare destinate pieței interne a  gigantului galben – redescoperă o perspectivă ceva mai realistă.

Trezirea implică reindustrializarea UE și controlul influenței tot mai mari a Chinei în economia continentului nostru, inclusiv prin negocierea unui Acord global privitor la investițiile reciproce, aproape definitivat, dar încă neratificat în Parlamentul European. 

Este influența chineză în UE doar o sperietoare ideologică într-un război intercivilizațional sau o realitate măsurabilă? Câte ceva din amândouă. 

China proiectează, bunăoară, o strategie clară de cucerire a porturilor europene, prin intermediul a trei entități puternice și agresive: COSCO, China Merchants Port Holidings Company (CMP) și Hutchison Port Holdings, bazată la Hong Kong.

Noul Drum al Mătăsii, prin care Xi Jinping se ambiționează să conecteze China la restul lumii, are o dimensiune terestră și una maritimă. Întreprinderile chineze dețin deja 10% din transportul maritim european. În 2016, COSCO a cumpărat integral portul Pireu, profitând de faptul că nicio companie occidentală nu se grăbea să investească în infrastructura unei țări supraîndatorate. 

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Întreprinderile chineze vizează controlul asupra tuturor marilor terminale portuare de containere (mai ales că 95% din aceste unități de stocare sunt produse în China). Portul Anvers (Belgia) e controlat în proporție de 20% de COSCO și 5% de CMP. Tot grupul COSCO deține 51% din portul spaniol Valencia, iar CMP controlează 44,6% la Dunkerque și 24,5 % din portul francez Le Havre.

Găsim „implanturi” similare la Marsilia, în Malta, la Bilbao, la Hamburg, Rotterdam sau în Liguria… China are pe propriul teritoriu 30 de porturi majore și 2.000 de porturi secundare, iar în 2020, 9 dintre cele 20 de terminale globale de maximă capacitate erau chinezești (Shanghai fiind cel mai mare asemenea terminal pe plan mondial). Tot China este deja cel mai puternic constructor naval de pe planetă – ocupând 45% din piața globală, înaintea Japoniei și a Coreei de Sud. 

Europa, un terminal asiatic? De ce prudența strategică a UE în relațiile sale cu China a devenit imperativă
Portul Anvers din Belgia. Foto: Profimedia

Din cele 10,6 miliarde de euro pe care China le-a investit în UE numai în 2021, cele mai multe s-au alocat unor fuziuni și achiziții la nivelul unor grupuri locale, într-o deplină opacitate. UE a constatat că în culisele acestor operațiuni funcționează o întreagă rețea de posturi oficioase de poliție chineze, precum și rețele de spionaj industrial care subminează interesele sale strategice, inclusiv prin încălcarea legislației europene. 

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Cu „discreția” sa caracteristică, principalul competitor geopolitic al Occidentului „tace și face”. E important și pentru noi, ca stat-membru UE-NATO (cu tot cu portul Constanța), să ieșim din reveriile lui Ceaușescu și să ne apărăm interesele pe termen lung, consolidând în propria economie și infrastructură capitalurile și tehnologiile euro-americane. Paza bună trece primejdia rea și, fie că ne place sau nu, trăim vremuri primejdioase. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (6)

JulianAssange   •   05.03.2024, 15:04

Pot exista milioane de opinii,pot exista milioane de articole de dezinformare,dar ceea ce vedem clar din cifre si din realitatea de zi cu zi este ca vremea Europei si a Statelor Unite ale Americii se apropie de sfarsit,ba chiar schimbarea se petrece chiar azi.Aceste opinii sunt forme disperate,triste si urate de a incerca sa se mentina parerea(mincinoasa) ca Occidentul este sau mai poate fi lider,in speranta ca se va tine vie dominarea cu forta a planetei de catre un grup de tari care mai totalizeaza doar 13% din populatia planetei.

dante69   •   05.03.2024, 11:07

Deci protecționismul e soluția ?

Eglwyswrw   •   05.03.2024, 03:42

China are bani. Foarte multi. Si, ca orice entitate bogata, va cumpara tot c evrea. Daca n-o poate face direct o va face prin intermediari. Sefii chinezi stie ca exista destui prin vest care n-ar zice nu unei imbogatiri, chiar daca asta ar inseamna ca aia sa-si afecteze astfel propria economie.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI