Exemple în care tragedii individuale, precum cea a Alexandrei, au schimbat societăți întregi! Putem reuși?

Alan Kurdi avea numai trei ani când s-a înecat la 2 septembrie 2015, în Marea Mediterană. Venea dintr-o familie de sirieni, care fugeau de războiul civil spre Europa, într-o barcă gonflabilă, alături de alți opt refugiați.

Destinația finală era Canada, unde părinții aveau să îi crească pe Alan și pe frățiorul lui, feriți de gloanțe și bombe. Singurul care a supraviețuit naufragiului a fost tatăl lui Alan.

O fotografie realizată de fotojurnalistul turc Nilüfer Demir înfățișează trupul fără viață al lui Alan, întins cu fața în jos la malul Mediteranei. 

Fotografia lui Alan a făcut înconjurul lumii. Și odată văzută, nu mai putea fi uitată. De la politicieni la artiști și poeți, oamenii începeau să înțeleagă dimensiunea adevărată a crizei refugiaților.

Președintele François Hollande l-a sunat pe președintele Turciei, Erdogan și pe alți lideri europeni, după ce imaginile cu Alan Kurdi au pătruns în mass-media. Hollande le-a spus tuturor că fotografia trebuie să fie un reminder despre responsabilitatea lumii față de refugiați.

Imaginea care a schimbat atitudinile față de refugiați în toată lumea civilizată

David Cameron, premierul Regatului Unit, a spus că ”întreaga națiune a fost puternic emoționată” de fotografie și imediat după a anunțat mai mult sprijin pentru sirienii din taberele de refugiați, dar și că 20.000 de sirieni urmau să fie adăpostiți în Marea Britanie pe parcursul următorilor cinci ani.

Între timp, oamenii obișnuiți au început să pună umărul în mai mare măsură la eforturile de salvare ale ONG-urilor.

9.000 de britanici s-au oferit să adăpostească în casele lor copiii, iar 700 de proprietari și-au pus casele la dispoziția refugiaților.

Fotografia a crescut semnificativ donațiile către organizațiile caritabile care ajută refugiații și migranții. Donațiile către un singur ONG, Migrant Offshore Aid Station s-au mărit de 15 ori în primele 24 de ore de la publicarea fotografiei.

”Era unul din acele momente când părea să îi pese întregii lumii”, începea un articol de pe site-ul BBC, care apoi o citează pe mătușa lui Alan: ”fotografia cu nepoțelul meu mort a salvat mii de vieți”.

Artiști și poeți din toată lumea au scris omagii pentru Alan Kurdi, în vreme ce în rândul jurnaliștilor și activiștilor pornise o dezbatere internațională: dacă această fotografie trebuia sau nu să fie publicată – așa cum publicarea înregistrărilor audio cu apelul la 112 al Alexandrei a stârnit o dezbatere despre etica publicării.

Alegerile din Canada, influențate de fotografia băiețelului sirian

În Canada, imaginea băiețelului înecat a avut o influență directă asupra alegerilor federale din 2015, definind una dintre temele principale ale campaniei. 

Aceasta este țara în care familia încerca să ajungă, țară care respinsese inițial cererea unchiului lui Alan pentru obținerea statutului de refugiat, pentru că documentația era incompletă.

După publicarea fotografiei, premierul de-atunci, lider al conversatorilor, Stephen Harper a anulat o ședință foto din campanie. Ministrul Apărării Jason Kenney a anulat un anunț privind eforturile conservatorilor de a proteja integritatea sistemului canadian de imigrație. 

Șeful Ministerului pentru Imigrației, Chris Alexander și-a suspendat campania pentru alegerile federale pentru a se întoarce în Ottawa ca să ancheteze cazul lui Alan Kurdi și de ce fusese respinsă aplicația unchiului. 

La un eveniment de campanie din Toronto, liderul democraților Tom Mulcair a spus că ”această fotografie va defini o eră. Comunitatea internațională a dat greș. Canada a dat greș. Noi trebuie să acționăm acum, toți canadienii”.

Liderul liberalilor Justin Trudeau, care a câștigat apoi alegerile, spunea că ”Nu poți să descoperi brusc compasiunea în mijlocul crizei”, adăugând că guvernul ignorase prea multă vreme strigătele de ajutor din rândul societății civile și al comunității academice.

Trebuie să facem ceea ce este corect și să respectăm valorile pe care le prețuim ca țară.

Justin Trudeau

Apoi a reiterat promisiunea liberalilor de a aduce în Canada 25.000 de refugiați sirieni. O lună mai târziu, Trudeau devenea premierul Canadei. 

Iar Canada și-a ținut promisiunile față de primirea refugiaților. Anul trecut, nicio altă țară din lume nu a primit mai mulți refugiați decât Canada: 28.100, potrivit unui raport al Națiunilor Unite. Și în același an, 18.000 dintre refugiați deveneau cetățeni canadieni.

Un articol din The New York Times numea Canada liderul moral al lumii, și după ce canadienii au oferit refugiu pentru 50.000 de sirieni care fugeau de războiul civil, este foarte greu să contrazici această afirmație. 

Aceste decizii ar fi fost imposibile fără fotografia teribil de tristă, cu un băiețel de trei ani, înecat în Mediterană.

Moștenirea lui Matthew Shepard

Acum două decenii, moartea unui student homosexual, torturat și legat de un gard de prerie în Wyoming a șocat întreaga America. Când a fost găsit, corpul lui Matthew Shepard era atât de desfigurat încât părinții l-au recunoscut numai după aparatul dentar. A murit în spital fără a-și mai recupera vreodată cunoștința.

Moartea atât de violentă – detaliile sunt de o cruzime inimaginabilă – a fost motivată de ură, după cum avea să arate ancheta.

Inițial țintit de atacatorii săi pentru un jaf, studentul de 21 de ani a fost torturat și lăsat să moară legat de un gard, la temperaturi de îngheț,  pur și simplu pentru că era homosexual. 

Moartea lui Shepard a fost o răscruce importantă în mișcarea pentru drepturile comunității LGBT în Statele Unite. A schimbat radical felul în care societatea se raporta la crimele motivate de ură.

Momentul tragic a dus la adoptarea, în 2009, unei noi legislații în acest domeniu: The Matthew Shepard and James Byrd, Jr, Hate Crimes Prevention Act, numită astfel și după un tânăr negru ucis de trei extremiști albi.

La vremea uciderii lui Shepard, legislația pe ”hate crimes” făcea referire la crimele motivate rasial, dar nu și pe cele ce vizau orientarea sexuală a cuiva.

După moartea lui Matthew, părinții săi au creat o fundație în memoria lui și s-au dedicat activismului pentru drepturile persoanelor LGBT. 

Uciderea violentă a lui Stephen Lawrence și rasismul instituțional din poliția britanică

Stephen Lawrence a murit într-un atac rasist, complet neprovocat, acum mai bine de două decenii.

Avea doar 18 ani, visa să devină arhitect și a fost ucis așteptând autobuzul, doar din cauza culorii pielii sale.

Moartea lui a avut un impact profund și de durată asupra atitudinilor rasiale în Marea Britanie și a declanșat schimbări în întregul sector public, arăta The Guardian. 

Ancheta poliției asupra morții lui Stephen fusese marcată de incompetență și rasism instituțional, arăta o inspecție judiciară pentru care părinții lui Stephen s-au luptat timp de cinci ani de zile. 

Părinții, care fuseseră tratați cu condescendență de anchetatori, erau conștienți de o parte din greșelile făcute de aceștia, motivate de prejudecăți. Prejudecățile rasiale îi conduseseră pe polițiști pe piste false. Ba chiar, deși existau martori,  o parte din poliție refuza, pur și simplu, să creadă că fusese o crimă motivată de ură rasială.

Ancheta judiciară, cunoscută sub numele de raportul Macpherson, după numele coordonatorului, a fost publicată în 1999.

Raportul Macpherson a venit cu 70 de recomandări, iar 67 dintre ele au mers direct în legislație și politici publice, în chiar primii doi ani de la publicarea raportului. Recomandările au dus de la abolirea regulii ”double jeopardy”, care nu permitea ca un om să fie judecat de două ori pentru aceeași crimă, până la redefinirea incidentelor rasiale și a felului în care sunt anchetate de polițiști. 

Raportul Macpherson a dovedit rasismul instituțional din poliție și a propus soluții pentru remedierea acestuia, astfel încât victimele aparținând minorităților etnice să nu mai fie dezavantajate. 

Era prima dată când publicul britanic vorbea cu adevărat de rasismul instituțional. 

Combaterea rasismului din stat este încă un proces continuu, dar chiar și înțelegerea problemei a fost fundamentală pentru începerea identificării soluțiilor. 

Datoria noastră față de Alexandra

Fotografierea unei tragedii de către un fotojurnalist și luptele părinților unor tineri uciși de ură au schimbat legislație și decizii politice la cel mai înalt nivel. Și au schimbat dramatic felul în care societățile se raportau la probleme precum rasismul, homofobia sau criza refugiaților. Și toate astea au salvat vieți. 

Când a sunat la 112, Alexandra a salvat de una singură viețile altor fete care ar fi căzut victime criminalului. 

Pentru Alexandra, avem toți datoria de a schimba, prin legislație, politici, reformă instituțională, tot ceea ce statul i-a greșit.

Urmărește-ne pe Google News