ComenteazăPână la 24 februarie 2022 – data la care Rusia a invadat Ucraina – Occidentul devenise scena unui aprig război ideologic: conservatorii suveraniști se luptau de mama focului cu progresiștii neo-marxiști. În Europa, conflictul a fost importat din America. T
ocmai acest conflict civil (tot mai radicalizat) l-a făcut pe Putin să considere că, dacă Moscova purcede la refacerea forțată a imperiului sovietic, lumea liberă nu mai poate reacționa unitar. Există destule dovezi că Rusia lui Putin a întreținut clivajul din Occident prin ferme de troli, agenți de influență, propagandă și alianțe (explicite sau difuze) cu partide eurosceptice și anti-globaliste din UE.
Agresiunea orchestrată de Putin a dus la reconfigurarea peisajului ideologic euro-atlantic și la convergența spre centru a extremelor politice aflate în coliziune. Cu toate acestea, inerția mentală a bagajului conservator-suveranist și fixațiile neo-marxiste n-au dispărut. Uniți la centru, în jurul valorilor fundamentale ale libertății, beligeranții frontului ideologic speră încă să tranșeze, via Ucraina, victoria propriei tabere. Voi arăta aici de ce aceste speranțe partizane trebuie să facă loc unui compromis.
Războiul cultural intra-occidental la care m-am referit căpătase forme destul de acute și în ”noua Europă”, formată prin extinderea UE și NATO după 1989. În ultimul deceniu, Grupul de la Vișegrad – Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia – a fost dominat de elite conservatoare, suveraniste și eurosceptice, inspirate de conceptul-cheie al politicii lui Viktor Orban: democrația iliberală. În respectivele capitale era limpede că instituțiile UE – o armată de tehnocrați fără legitimitate electorală – propagă neo-liberalismul global, fără frontiere, amenințând identitățile naționale. Animat de ethosul vechii Mitteleuropa (forjată în imperiul habsburgic), Grupul de la Vișegrad combătea deopotrivă excesele corectitudinii politice, dictatul ideologiei de gen, imigrația necontrolată și perspectiva unei Europe tot mai federalizate, care se dovedește ostilă tradiției creștine și specificului național al statelor-membre.
Victoria de ieri a premierului Viktor Orban, care obține un al patrulea mandat ca șef al partidului Fidesz, zdrobind la urne coaliția celor șase partide de opoziție, trebuie cuplată și cu menținerea statu quo-ului eurosceptic după alegerile concomitente din Serbia.
Și totuși, perspectiva unui cordon de state eurosceptice, de care Putin sau succesorul lui ar continua să profite, pentru a slăbi Occidentul, a fost deturnată de Polonia.
Dacă până ieri, exista o axă Varșovia-Budapesta, mereu criticată de la Bruxelles, iată că tragedia Ucrainei a făcut din Polonia un stat dominat de conservatori pro-occidentali, spre deosebire de Ungaria lui Orban, care cochetează la vedere cu Putin.
Polonezii au devenit, fără doar și poate, primul scut al valorilor euro-atlantice în fața revizionismului rusesc. Spre deosebire ce unguri, care par să fi uitat revoluția anti-comunistă de la Budapesta, din 1956 (reprimată sub șenilele tancurilor sovietice), polonezii n-au uitat sfâșierea țării lor între Hitler și Stalin. N-au uitat de Katyń 1 și 2, de legea marțială din vremea Solidarității și de rolul compatriotului lor, Papa Ioan Paul al II-lea, în demolarea lagărului comunist. Au primit cel mai mare număr de refugiați ucraineni. Sunt cei mai vocali în condamnarea invaziei din țara vecină, așa cum au fost principalul ei sponsor post-Maidan, pledând pentru parcursul european al Kievului. Ajută militar Ucraina și cer Occidentului o reacție și mai fermă contra regimului Putin, convinși fiind că, dacă acesta nu e înfrânt militar, pacea întregii Europe devine o speranță pioasă. Nu degeaba a rostit președintele Joe Biden istoricul său discurs de apărare a valorilor libertății tocmai la Varșovia.
Prin urmare, odată cu ruperea axei ”iliberale” dintre Polonia și Ungaria, a ieșit la lumină un conservatorism pro-occidental, care se opune pe față conservatorismului euro-asiatic promovat de ideologii lui Putin (începând cu Alexandr Dughin, cel mai delirant dintre ei).
Speranța mea e că Europa post-belică va pune un bemol (va duce la coborârea, n.red.) exceselor din agenda progresistă și că partidele conservatoare din UE, inspirate de opțiunea poloneză, se vor rupe net de influența regimului Putin.
Va rezulta astfel un câștig continental de lungă durată pentru democrație și statul de drept, dar și continuarea proiectului UE pe baza echilibrului organic dintre tradiția creștină și modernitatea liberală. De vreme ce adevăratul război – cu chipul său tot mai hidos – se desfășoară acum chiar la granițele Europei, războiul civil ideologic din sânul Occidentului trebuie să se încheie printr-un armistițiu inteligent, singurul care ar putea proteja nucleul dur al valorilor noastre comune.
foto: EPA