Familia, bogăţia, sărăcia şi puterea sau despre cum va arăta politica de mâine

Teza mea: România de mâine va fi condusă de oameni care nu sunt decât copii de foşti securişti, bandiţi, hoţi de talie mare şi ai unei nomenclaturi privilegiate. Acestea vor fi structurile de bază, nucleul dur, care vor produce şi vor configura puterea de mâine. Adică accesul la putere şi bani e tot mai restrictiv.

De ce? Simplu. Am distrus mai toate ascensoarele sociale care se adresau şi altor clase sociale. Am produs mecanisme prin care accesul la resurse şi putere a rămas în mâna unor mici grupuri privilegiate. Am creat condiţii de educaţie şi acumulare de resurse numai unei mici elite. Ca la Scripturi: celor ce au li se va da, iar celor ce nu au li se va lua şi ceea ce au.

Asta nu ţine de morală, de etică etc. Asta ţine de felul în care e configurată noua societate. Asta e lumea pe care am produs-o timp de 30 de ani. O lume total nedreaptă şi inegală, care oferă şanse imense unei mici elite şi şanse minime populaţiei majoritare sărăcite.

Să vă spun o poveste din adolescenţă de pe lumea cealaltă, ceva mai simplă. Când am plecat de acasă, la 14 ani, tata şi mama mi-au făcut bagajul. Acolo erau două rânduri de haine şi ceva de mâncare. Mi-au dat 10 ruble (10 usd) de cheltuială şi la despărţire mi-au zis: de aici încolo, eşti pe cont propriu, te putem ajuta cu sfaturi şi o să ne rugăm pentru tine; ce am avut de învăţat, te-am învăţat.

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Trebuia să mă descurc cu bursa şi căminul. Ah, ce vremuri: puteam trăi din bursă şi cămin. M-am descurcat singur cu aceste ustensile: tot ce aveam purtam cu mine.

Familia? Familia era enorm de importantă pentru că exista: e reperul din spate, e temeiul invizibil, e instanţa care dă stabilitate. Te ajută în caz de nevoie: mâncare, resurse financiare urgente minime etc. Ai mei aveau de crescut 5 copii cu salarii destul de mici. Se descurcau decent. Nu erau membri de partid şi nici UTC nimeni, nu aveau funcţii importante. Erau “sectanţi” cu funcţii de slujbaşi (contabil tata).

Când vii de jos e bine să fii precaut, prudent, suspicios şi să nu te aventurezi în relaţii şi fapte. În adolescenţă faci cele mai multe greşeli greu de reparat. Primele vin din prietenii. Tendinţa băiatului de jos e de a-şi face prieteni copii din “clase superioare”. Grupurile “sus-puse” atrag teribil. Sfat: niciodată să nu te crezi egal cu cei de sus – te vor zdrobi. Păstrează distanţa, pentru că tu nu ai instrumentele lor.

În acea perioadă (anii 80) şcolile erau instituţii democrate, nu ca acum. Vorbesc serios: în clasa şcolii aveai toate grupurile sociale posibile. Încă lumea nu se ghetoizase. Eu aveam în şcoală de la copii de ţărani şi muncitori, la copii de bandiţi şi de nomenclaturişti comunişti. Era toată gama. Şi m-am împrietenit cu ei.

Recomandări

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Ce vină au copiii ce părinţi au? Nici una. Doar că viaţa este complicată.

Copiii cei mai atractivi şi interesanţi erau cei din mediul banditesc şi cei din mediul elitei de partid. De ce? Erau cei mai liberi, îşi permiteau cele mai multe lucruri. De ce? E o altă temă.

M-am împrietenit cu ei bine rău de tot. Ne plăceam. Şi am mers la discotecă. Copilul nomenclaturistului, un băiat destul de inteligent şi isteţ, ne-a băgat în ceva combinaţii cu un grup straniu de “lume bună” de Chişinău. A început un conflict. Adică el a început: au început unii să-l bată pentru ceva vorbe şi fapte meritate. Noi, adolescenţi proşti şi naivi, am sărit să-l apărăm, căci era chestiune de onoare etc. În câteva minute am ajuns la miliţie. Scurt: pentru huliganism.

Şi aici vine partea intereseantă: în 20 minute a sosit un domn şi amicul nostru fiu de nomenclaturist a fost scos cât ai clipi. Familia a funcţionat. Era copil de “lume bună”.

La mine a durat o zi până fratele cel mare, cu nume greu în sport şi “afganeţi” (armata în Afganistan), s-a zbătut să mă scoată. Copilul de bandit, cel mai puţin vinovat în povestea asta, a mai rămas ceva timp. Nu avea cine să-l scoată. Şi oricum era din “lumea rea”.

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Finalul: copilul de nomenclaturtist a ieşit curat ca lacrima, eu m-am ales cu o amenda şi muştruluială, iar copilul de bandit, cel mai puţin vinovat, s-a ales cu dosar. Vinovatul principal, copiul de nomenclaturist, nu a păţit nimc. Cel mai puţin vinovat a plătit tot.

Atunci am înţeles cum funcţionează lumea. Peste tot în lume. Am verificat. Am verificat pe sute dacă nu mii de cazuri. E o poveste legată de putere şi bani. Puterea şi banii sunt “ereditari”, ca şi sărăcia şi lipsa de putere. Cunosc sute de oameni politici din Est şi zeci de oameni foarte bogaţi: în 99% cazuri este o putere “moştenită” şi averi făcute prin combinaţii dintre familie, putere şi economie. Nu am văzut averi făcute prin muncă. Nu există aşa ceva. Prin muncă poţi să îţi creşti bunăstarea dar nu poţi face avere.

Sunt excepţii? Da, sunt, cunosc. Dar ele rămân excepţii. În rest, puterea şi banii, sunt rezultatul unor combinaţii “ereditare” dintre familii, relaţii de grupuri etc.

De aceea prin sine însuţi, prin meritocraţie, prin piaţa liberă şi alte poveşti sunt doar poveşti, mituri. Peste tot în lume e aşa. Să rămânem fatalişti? Nu. Toată modernitatea încearcă să stopeze aceste mecanisme, să democratizeze accesul la putere şi resurse.

De aceea e nevoie de legi, instituţii şi solidarităţi: pentru a ne proteja de astfel de mecanisme. Dacă nu aş fi avut acces la o şcoală gratuită, o bursă şi un cămin probabil nu aş fi părăsit niciodată condiţia mea. Aş fi rămas cu rugăciunea mamei. Poate era mai bine.

Asta am înţeles atunci: pentru copiii din clasa mea socială (80% ai acestei ţări) singura şansă e educaţia gratuită, legea, instituţii şi extinderea ascensoarelor sociale. Care de 20 de ani se distrug radical.

Pentru toate acestea trebuie luptat: extinderea spaţiului social, a ascensoarelor sociale gratuite, democratizarea accesului la resurse etc. Altfel vin copiii “de lume bună” şi le vei plăti toate “păcatele” chiar dacă tu nu ai nici o vină. Aşa e construită lumea. Chiar dacă copiii nu au nici o vină pentru părinţii lor. Dar banii şi puterea sunt “ereditare”, se transmit, ca şi sărăcia.

Aveţi grijă de voi. Şi mai citiţi Dickens copiilor.

Urmărește-ne pe Google News